Linkuri accesibilitate

„Nu vom trăi veşnic pe investiţiile din partea UE”


Zinaida Greceanîi: „guvernarea se teme să nu rămână total dependentă de sistemul energetic al Rusiei”.


Fostul premier Zinainda Greceanîi în dialog cu Valentina Ursu despre spinoasa problemă a dependenței energetice a R. Moldova, în contextul diplomatic și politic al relațiilor cu Rusia din ultimul deceniu:

Europa Liberă: Doamnă Zinaida Greceanîi, în calitate de deputat, dar cred că mai potrivit ar fi să discutăm şi în calitate de fost prim-ministru, pe timpul guvernării comuniste, să ne vorbiţi despre dilemele Moldovei, Pachetul Energetic European versus Gazprom. Or, R. Moldova a cerut amânarea aplicării unei înţelegeri energetice cu Uniunea Europeana, pentru a-şi clarifica, pentru a-şi lămuri relaţiile cu furnizorul rus de gaze naturale Gazprom. Termenul pentru acordul european era 2016, dar autorităţile de la Chişinău au solicitat amânarea până în 2020. În acest răgaz câştigat, în aceşti opt ani, Chişinăul ar urma să reorganizeze compania Moldovagaz, astfel ca investiţiile ruseşti în domeniu să fie protejate. Ce ne puteţi spune despre aceste negocieri, care se poartă de o perioadă destul de lungă cu Gazpromul referitor la asigurarea consumatorilor din Moldova cu gaze naturale importate din Federaţia Rusă?

Zinaida Greceanîi: „Eu cred că lucrurile sunt destul de complicate. Chiar din experienţa care am avut-o cu Gazpromul, nu este simplu să discuţi şi nu este simplu să aperi interesele statului tău, acesta fiind practic unicul furnizor pentru Moldova. Îmi aduc aminte în 2006, spuneau: „Пойдите по рынку, поищите”. Dar aici trebuie să ştii cum să aperi interesele statului...

Ce, vă pare că pentru noi nu erau condiţii, ca să cedăm întreprinderi, să facem unele lucruri? Dar s-a negociat. De fapt, şi noi am negociat destul de mult în 2006, practic un an de zile. De 38 de ori numai eu am fost la Moscova, la Gazprom. Nu doar la Gazprom, mai erau şi alte probleme, eu fiind vicepremier atunci.

Europa Liberă: Dar de ce nu negociază Moldovagaz cu Gazprom?

Zinaida Greceanîi: „Aşa trebuie să fie, la direct, dar aici e interesul statului. Moldovagaz poate să negocieze. Şi Moldovagaz vede îngust în cadrul său de întreprindere, de agent economic. Când am negociat atunci, guvernul n-a semnat acordul. Acordul a fost semnat Moldovagaz-Gazprom, dar noi am semnat un proces-verbal de intenţii.

Ce trebuie să fie la temelia acordului dintre Moldovagaz şi Gazprom, care vor fi volumele din 2006 pentru următorii 5 ani şi cum se va calcula preţul? Era clar că Gazpromul, de comun cu guvernul Rusiei, merg la liberalizarea pieţei de gaze şi preţurile se stabilesc din anumite formule. Personal, am fost de actuala guvernare foarte mult criticată şi nu ştiu, blamată, ce vreţi... Că uite Greceanîi a încheiat un acord foarte defavorabil pentru Moldova.

Eu vreau să vă spun că, datorită acestui acord, pe parcursul... practic din 2006, din 2007 până în 2010, Moldova a primit gaze şi a economisit la preţul care a fost calculat, conform formulei, circa 400 de milioane de dolari. Şi acesta a fost un beneficiu pentru ţara noastră. Fiindcă, dacă nu aveam să încheiem noi acel acord de trecere la preţul mediu european, preţul de piaţă, treptat, atunci, imediat trebuia să avem un preţ mediu european, de la 1 ianuarie 2007, că altă ieşire din situaţie nu era. Dar noi atunci n-am cedat nimic, am mers să lucrăm asupra reeşalonării datoriilor. Inclusiv, practic la ultima etapă, deja prin 2008, discutasem ce se poate întâmpla şi cu datoriile de pe malul stâng al Nistrului.

Datoria Transnistriei, că aceasta trebuia să devină datoria Transnistriei, şi nu aveam noi nimic cu această datorie, cu toate că suntem acelaşi stat şi vă daţi seama că ruşii anume acest lucru invocau... Dar s-a discutat şi s-a ajuns la un numitor comun. Practic aceste datorii au fost despărţite: malul stâng şi malul drept, şi este procesul verbal acesta. Acuma, dacă să continue acest acord, prelungirea acestui acord, cel puţin, pentru un an de zile, eu cred că Moldova are şanse foarte reale ca preţul la gaze să fie redus, să fie mai mic cu circa 30 %.

Europa Liberă: Dacă se achiziţionează gazele ruseşti în baza acordului existent?

Zinaida Greceanîi: „A acordului existent, adică care s-a terminat. Şi cred că formula aceea a fost foarte convenabilă pentru noi şi nu numai în momentul cela, dar este convenabilă şi astăzi. Noi trebuie să înţelegem că noi nu avem alt furnizor, nu avem altă sursă de gaze naturale.”

Europa Liberă: Şi dacă apare altă sursă, alternativă, aceasta ce ar însemna?

Zinaida Greceanîi: „Aceasta ar însemna cu sursa aceea alternativă trebuie să o negociem. Dar sursa alternativă de unde poate veni?”

Europa Liberă: De la gazoductul Iaşi-Ungheni, construcţia lui?

Zinaida Greceanîi: „Bine, dar de unde vom primi acolo gazul? De unde? Din Europa. Dar la ce preţ? Comisia Europeană poate ajuta Moldova, să mai dea nişte credite, nişte granturi, pentru suportul populaţiei, pentru acordarea compensaţiei. Dar nicicum nu ne va da gaze mai ieftine.”

Europa Liberă: Şi atunci de ce se insistă pe construcţia acestui gazoduct care, chipurile, ar fi o alternativă importului de gaze ruseşti?

Zinaida Greceanîi: „Eu nu cred că aceasta este o alternativă pentru Moldova, atât de importantă. În primul rând, noi dacă primim ca alternativă gaze de acolo, haideţi să luăm: acei care au extragerea lor de gaze naturale, aceeaşi Românie şi aceeaşi Ucraina, ei doar importă la preţuri mai mari decât Moldova gazul din Rusia. Îl amestecă cu extragerile lor şi poate preţul se primeşte undeva şi mai ieftin, deşi în România nu este mai ieftin decât în Moldova. De ce ei să ne dea nouă mai ieftin decât la dânşii? Cum poate fi lucrul acesta? Nu se poate întâmpla.”

Europa Liberă: Şi atunci Moldova e sortită să rămână dependentă de gazele ruseşti, de importul de gaze ruseşti?

Zinaida Greceanîi: „Nu. Haideţi să vedem cum vor evolua lucrurile. În primul rând, orice gazoduct costă investiţii majore. Trebuie să avem posibilitatea să facem aceste investiţii, că nu vom trăi veşnic pe investiţiile din partea Uniunii Europene... Că şi aceia ne vor ajuta, ne vor ajuta, dar, dacă voi nu daţi din coate şi nu ştiţi să vă împăcaţi cu partenerii voştri, cine va discuta cu noi? Sigur trebuie să avem capacitatea aceasta şi nu să mizăm doar pe cineva, că o să ne vină cu suporturi.”

Europa Liberă: Doamna Greceanîi, de ce partea rusă totuşi insistă asupra denunţării Pachetulu Energetic European?

Zinaida Greceanîi: „Aici este absolut interesul Gazpromului, fiindcă ei sunt şi furnizori, ei sunt şi prin Moldovagaz, unde deţin cota majoritară, ei sunt şi distribuitorii gazelor naturale. Ceea ce, de fapt, nu corespunde cu condiţiile Pachetului Energetic III. Trebuie să fie divizaţi distribuitorii şi...”

Europa Liberă: Şi o liberalizare totuşi se impune, se cere?

Zinaida Greceanîi: „La această condiţie trebuie să ajungă Rusia, care furnizează gaze în majoritatea ţărilor europene. Aici trebuie să discute Rusia-Uniunea Europeană. Şi nu Moldova, că noi încercăm să facem în locul lor unele lucruri.”

Europa Liberă: Acum ce rămâne mai vulnerabil în discuţia dintre Moldovagaz şui Gazprom, dintre Chişinău şi Moscova: datoriile, tranzitul sau distribuţia?

Zinaida Greceanîi: „Cel mai vulnerabil rămâne totuşi Acordul de furnizare a gazelor. Cel mai vulnerabil – preţul la gaze. Rămâne lucrul acesta, să ajungă Moldova la acea formulă. Eu nu ştiu, nu port negocieri.”

Europa Liberă: Dar ce ar vrea Gazprom acum de la Moldova?

Zinaida Greceanîi: „Gazprom vrea ceva în contul datoriilor.”

Europa Liberă: În schimbul la ce?

Zinaida Greceanîi: „Ceva din sistemul energetic, din întreprinderile energetice.”

Europa Liberă: Să le privatizeze?

Zinaida Greceanîi: „Poate. Poate ar avea interesul. Şi de ce nu? Să facă investiţii.”

Europa Liberă: Pentru Moldova ar fi convenabil să accepte această condiţie?

Zinaida Greceanîi: „Trebuie să ne uităm din diferite puncte de vedere. Fiindcă altfel se poate pomeni Moldova că, în contul datoriilor, pe care le are faţă de Gazprom, să rămână fără aceste întreprinderi. Eu, după câte ştiu, aceste datorii sunt în nişte instanţe de judecată prin Rusia.”

Europa Liberă: Sunt în litigiu?

Zinaida Greceanîi: „Sunt în litigiu. Şi atunci, dacă aceste întreprinderi pot fi luate în contul datoriilor, atunci poate e mai bine să negociem? Să obţinem nişte investiţii şi să păstrăm şi noi cota parte a noastră. Noi am avut asemenea posibilităţi, să fie investiţii comune, de comun cu Gazprom, pentru aceste întreprinderi din sistemul energetic, care astăzi trebuie să recunoaştem că sunt ineficiente.”

Europa Liberă: Şi atunci de ce insistăm să le păstrăm la balanţă, dacă sunt ineficiente?

Zinaida Greceanîi: „Nu ştiu. Nu ştiu. Explicaţia este unica: guvernul, guvernarea se teme să nu rămână total dependentă de sistemul energetic al Rusiei, e unicul motiv. Şi aici trebuie să găsim o ieşire din situaţie.”

Europa Liberă: Dar cum să înţelegem această declaraţie pe care o făcea ministrul energeticii din Federaţia Rusă, domnul Novak, care spunea că Moldova poate să obţină un preţ mult mai mic la importul de gaze ruseşti, dacă, de exemplu, acceptă o eventuală aderare la Uniunea Euroasiatică? Cum se împleteşte politicul şi economicul în aceste negocieri moldo-ruse?

Zinaida Greceanîi: „Ţinând cont că unii politicieni ai noştri
Politicienii, fiecare să se ocupe cu lucrul său şi să fie responsabil de sectorul său...
Write your quote footer here...

deseori fac nişte declaraţii politice care sunt în defavoarea Moldovei şi în defavoarea relaţiilor cu Rusia, sigur că cei din Rusia ne răspund respectiv. De aceea inclusiv politicienii, fiecare să se ocupe cu lucrul său şi să fie responsabil de sectorul său. Cel care va răspunde de guvernarea statului, de guvernarea ţării trebuie să răspundă de guvernare.

Până la urmă, Alianţa din Parlament a acordat votul de încredere actualei guvernări. Trebuie să aibă încredere în actuala guvernare. Dar dacă nu este încredere în această Alianţă şi Alianţa se menţine doar pe nişte... Nu ştiu de care relaţii, atunci se întâmplă ceea ce se întâmplă.”

Europa Liberă: Dumneavoastră credeţi că Gazpromul astăzi nu ar fi interesat să asigure Republica Moldova cu gaze, din moment ce se plătesc 400 de dolari pentru mia de metri cubi?

Zinaida Greceanîi: „ Înţelegeţi, pentru Gazprom, volumul de gaze livrat Moldovei este atât de mic că interesul este al nostru, nu al lor.”

Europa Liberă: Dar tranzitul?

Zinaida Greceanîi: „ Tranzitul, eu cred că ei, cât noi o să mai facem gălăgie, pot să-şi asigure să ocolească Moldova.”

Europa Liberă: Cum?

Zinaida Greceanîi: „ Prin construcţia altui gazoduct.”

Europa Liberă: Nu cred că se va ajunge la asta.

Zinaida Greceanîi: „ Nu cred nici eu. Sper că nu se va ajunge, dar nu trebuie să excludem că Gazprom are undeva şi o asemenea situaţie.”

Europa Liberă: Dacă dumneavoastră astăzi aţi fi in fruntea guvernului, aţi denunţa aceste pachete energetice europene?

Zinaida Greceanîi: „ Doar ştiam situaţia că noi avem unicul furnizor de gaze, care este Gazpromul. Şi nu avem altă sursă de gaze naturale, să luăm decât de acolo. Şi atunci, înainte de semnarea acestui Pachet Energetic III, trebuie foarte bine să chibzuim şi să discutăm, inclusiv cu Gazpromul, dar nu întâi facem şi pe urmă ne dăm seama, şi începem să denunţăm.”

Europa Liberă: Dar acum Gazpromul se împacă cu ideea că Moldova a extins acest termen, cel puţin până în anul 2020?

Zinaida Greceanîi: „ Vreţi opinia mea? Nu ştiu. Eu nu port negocieri. Nu ştiu, dar nu prea cred.”

Europa Liberă: Deci, ei vor insista până în pânzele albe ca Moldova să denunţe acest Pachet Energetic European?

Zinaida Greceanîi: „ Nu pot să spun. La sigur, oricum, cred că aceasta trebuie să-i întrebaţi pe guvernanţi. Ei trebuie să vă spună, dacă vor să spună sincer ce în realitate se întâmplă acolo. Că chiar n-aş vrea să-mi asum responsabilitatea să fiu arbitru sau a Gazpromului, sau a guvernului, că n-ar fi corect.”

Europa Liberă: Dar, în Moldova este aşteptat în vizită Comisarul European, pentru Energie, domnul Günther Oettinger. Dumnealui a făcut o declaraţie foarte dură la adresa Rusiei, spunând că Rusia şantajează totuşi R. Moldova. Pe ce sprijin poate conta Republica Moldova din partea europenilor, dar ca să nu afecteze şi relaţia cu ruşii?

Zinaida Greceanîi: „Cu ce este deprinsă guvernarea noastră? Sprijinul unic este sprijinul financiar, pe care contează guvernarea noastră că o să primească, careva suport pentru buget. Şi, de fapt, s-a deprins guvernarea cu acest suport, care este unul foarte şi foarte periculos pentru ţara noastră. Dacă guvernarea s-a deprins cu acest suport financiar, atunci este foarte periculos pentru această guvernare.”

Europa Liberă: Deci, vă referiţi la suportul financiar european?

Zinaida Greceanîi: „Şi european, şi internaţional, în genere. Dacă analizăm bugetul, în special bugetul pentru anul acesta, o să vedeţi că noi am ajuns la suportul financiar care era din volumul bugetului din 6,6 % din volumul bugetului de stat, acum am ajuns pentru anul viitor la 17,2%, dar erau în genere, 20% în 2010”.
XS
SM
MD
LG