AFP relatează că următoarele alegeri prezidențiale din Afganistan vor avea loc la 5 aprilie 2014, cu câteva luni înaintea preconizatei încheieri a retragerii trupelor străine. Data a fost comunicată agenției franceze de presă de un oficial electoral afgan, sub condiția anonimatului. Președintele Hamid Karazi, care se află la al doilea mandat, nu va mai putea candida. Realegerea lui Karzai în 2009 a fost umbrită de acuzații de fraudă electorală. Următorul scrutin este considerat de experți un test pentru capacitatea afganilor de a se conduce singuri după încheierea misiunii internaționale conduse de NATO. Tot astăzi într-o evoluție separată un bărbat purtând uniforma poliției afgane a împușcat mortal doi soldați britanici în provincia Helmand din sudul țării. Numărul membrilor forței internaționale uciși în asemenea incidente anul acesta se ridică la 56.
Următoarele alegeri prezidențiale din Afganistan vor avea loc la 5 aprilie 2014, cu câteva luni înaintea preconizatei încheieri a retragerii trupelor străine
Cele mai citite
1