Aşadar, a fost dat publicităţii un nou studiu, în Germania, potrivit căruia moldovenii sînt cel mai sărac popor din Europa. În vîrful proaspătului top sînt Liechtenstein şi Norvegia, pe cînd Moldova însorită e în subsolul clasamentului, alături de Belarus şi Kosovo. Asemenea studii, în care Moldova apare pe post de protagonist sărman, sînt făcute şi difuzate deja ani de zile. Şi de fiecare dată „ţara oamenilor frumoşi şi harnici”, vorba ex-preşedintelui Snegur, iese foarte prost. Mereu sîntem săraci, iar de la o vreme chiar cei mai săraci din Europa.
Eu mă întreb: oare cîte asemenea topuri trebuie să mai facă străinii ca guvernanţii autohtoni să înţeleagă în sfîrşit că ţara e în paragină? Mă întreb pentru că dinspre culmile guvernamentale ajung pînă la noi ba îndemnul să reflectăm realizările şi performanţele patriei, ba încurajarea să procreăm mai mulţi copii, ba aserţiunea că AIE munceşte în primul rînd pentru schimbarea calităţii vieţii cetăţenilor. Se creează impresia că puterea nu-şi dă seama în ce stare deplorabilă sîntem. Iar pe simplii muritori îi lasă rece declaraţiile deputaţilor europeni despre succesul reformelor atîta vreme cît în aceeaşi Europă apar topuri care ne pun într-o lumină foarte proastă.
Cred că e demult timpul să recunoaştem un fapt evident. În anii independenţei, sărăcia a proliferat aici, iar procentul oamenilor cu probleme grave e covîrşitor. Da, e adevărat că între timp s-a îmbunătăţit calitatea vieţii conducătorilor şi a oamenilor-de-curînd-înavuţiţi care se odihnesc în Antalia şi plănuiesc să-şi construiască necropole. Dar opulenţa acestora nu e suficientă ca ţara să scape de sărăcie. E prea puţin asta dacă jumătate de ţară e încolţită de degradare. Aşa că nu ar strica să renunţăm la autoamăgire, la îndemnuri sterile şi declaraţii emfatice şi să încercăm să ieşim din mocirlă. Dacă se mai poate ieşi, fireşte.
