Nu se mai satură să ne fie aleşi la bine şi rău. Se simt bine în urnele de vot. Ar face asta până iese România din crizele în care tot ei au băgat-o. Sunt dispuşi să plătească scump. S-au făcut licitaţii cu strigare şi darul a început de la zeci de mii de euro, semn că urnele electorale încă mai sunt nişte incubatoare de milionari, cum o dovedeşte şi cea mai sumară răsfoire a catalogului celor mai bogaţi 500 de români. Cuceresc ţara campanie cu campanie.
Dacă-i căutăm la avere şi interese, vedeam că au case cât pentru o capitală şi interese de-a dreptul naţionale. Le-au câştigat de-a lungul slugărelii pe la partid, îmbinând utilul relaţiilor de familie politică şi interlopă cu frumosul privatizărilor trucate şi al contabilităţii duble. E drept că şi-au luat porţia cu raşpelul, lăsând găuri negre în urmă, dar universul lor e plin de zgura stelelor stinse. Sacrificiul pentru interesul public este atât de intens că muncesc în folosul comunităţii de afaceri subterane multe persoane care patinează pe resturi din propria biografie.
Unul, fost lider PSD-ist local, candidează din puşcăria pe care a înfundat-o pentru că a uitat că mai binele e duşmanul binelui şi a alunecat în borcanul cu dulceaţă al fondurilor comunitare. Altul îşi bea dimineaţa cafelele cu procurorii iar la prânz face pe anticoruptul pe străzile colegiului electoral.
Dacă s-ar face dreptate şi s-ar lua în considerare dosarele de corupţie întocmite de Organizaţia europeană de luptă antifraudă, ar dispărea în bezna puşcăriei multe dintre numele pe care incoruptibila Macovei le-a lăsat pe listele de candidaţi pentru a nu zbura ea însăşi din partid. Luptătorii cu corupţia şi-au trucat multe meciuri, privind fioros electoratul în ochi şi încruntându-se doar să dea bine în prim-planuri. Sute de milioane de euro au dispărut aspirate de foamea patologică a colegilor lui Vasile Blaga care au întins atâtea covoare de bombe în anul fiscal viitor că te miri că te miri de ce mai vor să ajungă la putere. Poate pentru că doar ei mai ştiu ale cui sunt scheletele din dulap. Poate că bombele acelea sunt puse doar cât să se asigure că dosarele şi conturile nu ajung pe mâini neiniţiate în furtul cu bugetul, capcane pentru prădătorii altei familii politice.
Secretele de familie sunt risipite ca florile presate între filele dosarelor contabile. Dăm de chipuri şi persoane cunoscute, de purtători de portofel şi de beneficiari, de întâi-stătători ai listelor electorale şi premergători politici. Istoria devalizării băncilor şi a privatizărilor dubioase se împleteşte armonios cu biografia celor care s-au aflat la putere. În această frenezie a redefinirii şi redistribuirii valorilor prin furt, deturnări şi extorcări, scandalul unui plagiat a devenit hilar, bun să-i facă să râdă doar pe colegii de partid şi alianţă.
Şi-apoi în contextul în care consilierii, firmele de publicitate şi propagandiştii cotizează din greu pentru a aduce coeficientul de inteligenţă al candidaţilor la un nivel acceptabil, un plagiat poate părea chiar un gest intelectual incomparabil mai puţin toxic decât furtul pe faţă cu ajutorul ordonanţelor, al deturnării de fonduri şi al atribuirilor directe. Oricum, în jurul bugetului s-au săpat poteci care se bifurcă, dar toate se împletesc, în cele din urmă, în jurul nucleului dur al partidului prezidenţial, semn că, dacă ar fi să desenăm harta comorii trebuie să ţinem cont şi de bârlogul piratului.
Întocmirea listelor este o răscruce în viaţa partidului. O curbă luată prea abrupt te poate scăpa de mulţi dintre cei care fac cu mâna aplecaţi periculos peste fereastra partidului. Ei fâlfâie fulgerător prin văzduhul politicii, aşa cum a făcut-o şi Maria Stavrositu, parlamentară PDL de Constanţa, care a tăcut ca o lebădă vreme de patru ani şi a început acum să-i cânte pe toţi din partid. La fel a făcut şi Monica Ritzi, cea care şi-a pus o parte din suflet în contul petrecerilor electorale dedicate fiicei preşedintelui. După ce a fost lăsată să bată câmpii de la partid la parchet şi înapoi, dna Ritzi şi-a luat ramura sănătoasă a familiei politice şi a prăsit-o în pepiniera de cadre a lui Dan Diaconescu. La fel a făcut şi parlamentarul PDL Gelu Vişan care-şi scutură acum pe la televiziuni buzunarele de secretele partidului, stârnindu-i buldogii.
Pentru toţi cei plecaţi lumina răsare din televizoare, de pe canalul OTV. Cumva, printre mentalişti, ghicitoare, scandalagii şi profeţi apocaliptici şi-au făcut loc, în mod natural, şi aceşti politicieni care par imaginile vii ale ridicării din mormântul politic şi ale vieţii de apoi promise celor care-l urmează în direct pe liderul partidului.
Este un drum deschis de PNL, partid care, cândva, avea consilii de onoare şi venerabile conştiinţe şi care astăzi ne-a demonstrat cât de încăpător e un stomac pe care trecutele vremuri de austeritate l-au îmbolnăvit de bulimie. Nu-l ţine pielea obrazului cât îl ţin băierele stomacului. Aşa s-a transformat singurul partid istoric, supravieţuitor al deşertului comunist şi al tranziţiei, din Înaltă curte a politicii în Curte a miracolelor politice.
Aşa cum presa a devenit aproape întregime dependentă de senzaţional şi extraordinar, politica şi viaţa socială nu par să mai existe decât dacă sunt inhalate în doze toxice, periculoase, extreme. Sentimentele nu se mai exprimă decât în ritm de telenovelă, când totul devine monstruos, ireal, patologic de sentimental sau înfricoşător. Cei care fură, cum au făcut-o cei o sută de funcţionari de bancă în cârdăşie cu fraţii de sânge şi găinării din guvern, asemeni miniştrilor din cabinetele Boc şi Ungureanu (stau dovadă anchetele pe urma banilor europeni care duc, indiferent de calea urmată, tot în curtea PDL-ului) nu pot fura decât dacă suma extrasă îşi târăşte prin praful drumului coada de zerouri, de lungă ce e.
Cei care fură resurse trebuie să ia Marea Neagră cu tot cu plăcile ei tectonice şi hidrocentralele cu tot cu apa din bazinul de acumulare, cu izvoarele şi torenţile care îl alimentează. Dacă e vorba de resurse minerale, se agaţă de filonul de zăcământ şi ajung în insulele fericirii, în miezul paradisului fiscal. Trebuie să fure senzaţional, să distrugă în direct, să fie “breaking news”. Restul e tăcere şi nu-ţi asigură imunitate parlamentară.
De aceea listele de candidaţi au fost întocmite, în primul rând, ţinând cont de efectele ofertei asupra electoratului. Au câştigat cei care au spus, după concursul de bikini şi cel de tricouri ude, că frumuseţea lor va salva lumea de banalitate. Problemele etice ale acestor sirene de partid au devenit secundare, de neobservat într-o lume care ţine cont de aparenţe şi în care lumina reflectoarelor estompează nuanţele.
Astfel că nimeni nu poate şti cum o să fie după alegeri, cine şi cât va câştiga. Aşa e şi normal, deşi important nu e cine bagă voturile în urne ci acela care scoate rezultatele din pălărie. Tot ceea ce se poate spune cu certitudine, uitându-ne la adunătura de şmecheri locali, cântăreţi, actoraşi, delapidatori, la stolul de vampiri care sug sângele poporului dovedind că Dracula avea sânge românesc pe revere, la vârcolacii şi lupii tineri cu dentiţia de lapte şi vulpile bătrâne purtătoare de rabie şi la misticii care prevăd sfârşitul cosmosului, dar nu înainte de a-şi câştiga ei mandatul-este că ne vor face zile şi nopţi mai interesante. Transmise în direct, că de-aia e televiziunea poporului.
