Dacă n-ar şti că, pe axa timpului, 9 decembrie se află înainte, candidaţii partidelor politice nici n-ar şti încotro să alerge acum, că s-a dat startul în campania electorală. Mai cu seamă că “înainte” nu înseamnă, pentru toţi, „în faţă”, ci doar locul către care le este îndreptată în aceste momente privirea. Unii privesc lăcrimând către trecut, alţii-spre viitor, alţii-cruciş. Unii cred că înainte înseamnă la dreapta, alţii, dimpotrivă, la stânga, chiar dacă mulţi o iau, până la urmă, în jos.
Dar chiar şi-aşa, fiecare a început cursa cu cântece şi şampanie, să prindă elan. Au dat şi cu băţul prin gard să asmută câinii democraţiei de prin vecini, ca să abată atenţia de la scheunatul lor, la lătratul altora. Au prins drag de electorat şi îl caută acum cu fanfara şi rotind năframa, să-l privească galeş în ochi, să-i spună că, pe măsură ce-or să scadă impozitele şi taxele, or să crească salariile, pofta şi speranţa de viaţă a celor mai bolnavi europeni. De atâta grijă pentru aparenţe chiar şi extremele s-au întâlnit la Palatul Cotroceni să facă o poză de familie cu fiul rătăcitor de la guvern care pleacă fruntea, nu şi ochii, în faţă tătucului prezidenţial. Îşi mai aruncă nişte vorbe peste umăr pentru că au îngropat securea războiului, nu şi praştiile, dar relaţia lor e în convalescenţă.
După ani în care s-a interesat de economie doar cât să-şi crească salariile şi să-şi administreze condicuţele cu comisioane, establishmentul politic încearcă o nouă abordare economică a electoratului că tocmai am plătit a doua rată a împrumutului FMI, iar oamenii de afaceri spun că politicienii sunt înspăimântător de imprevizibili. Şi-apoi ştim cu toţii că există un circuit al voturilor prin natură: toate voturile ajung din urnă undeva, într-un cont. Aşadar, e importantă şi economia asta preelectorală, deşi atmosfera de început de epocă geologică i-a modificat legile fundamentale, făcând-o să transpire lapte şi miere.
Premierul Victor Ponta a stabilit un mercurial electoral care-i sperie doar pe creduli. Nu pot fi făcute cadouri mai mari de 10 lei şi, în niciun caz, pungi cu făină sau sticle de ulei. Campania electorală va trebui să se adreseze, teoretic, doar celor care se mulţumesc cu lozinci, sloganuri şi nu se sfiesc să poarte şapca cu poza eroului politic preferat sau tricoul cu inima frântă.
Alegătorii care intră în campanie cu gândul, de altfel legitim, că măcar acum ar trebui să primească şi ei ceva, o găină, un sfert de porc, o sticlă de horincă sau o dublă de mălai, după patru ani în care li s-a tot luat, să nu se mai îmbete cu apă rece. Au suficiente discursuri şi programe electorale.
Mai mult chiar: astrele s-au aliniat perfect iar rectificarea bugetară umflă buzunarele administraţiilor locale de partid, atât cât să nu li se mai vadă găurile negre. Suficient cât să crească speranţa de viaţă a sărăntocilor care se încălzesc la supa primăriei şi la ţevile de apă caldă din subteran, să li se învioreze apetitul electoral. Mai ales că, tot în aceste zile, au ajuns la primării ajutoarele europene pe care le poţi da pe sprânceană, fără să mai fii acuzat că întinzi pomeni electorale şi-i pui pe oameni să-şi bage votul în cutia milei. Aşa că la linia de start nu s-au aliniat doar politicienii, ci şi posibilii lor votanţi. E drept că pentru aceştia avansarea e lentă, pentru că se dau doar două pungi de ajutoare şi nu poţi alerga prea mult cu mâna întinsă.
Cozile la pomeni au crescut proporţional cu discursurile despre bună-stare şi redresare economică. La fel şi rândul celor asurziţi de zgomotul propriei existenţe, de sărăcie, necazuri şi degradare. Societatea a ajuns frumoasa fără corp. Clasa de mijloc a rămas repetentă şi o regăsim într-o uriaşă proporţie decăzută undeva, în clasa de jos. Şi-o mai fi păstrat ceva decenţă, să nu se jeluiască şi să nu alerge după puii lui Radu Mazăre sau după găleţile lui Vasile Blaga.
Acum când delegaţia FMI şi alţi funcţionari internaţionali fac apelul, descoperă că în zona centrală a societăţii nu mai locuieşte nimeni. Este locul deflagraţiei, zona cea mai radioactivă. Candidaţii aleargă după electorat să-i fure minţile, dar nu găsesc decât câmpi pustiiţi, fântâni otrăvite şi câţiva mutanţi speriaţi. Marile mese festive sunt întinse pe un covor de cenuşă. Pe locul unde cândva prospera clasa de mijloc este acum pârloagă şi pământ înţelenit. Greu, mai poţi identifica relicvele năpădite de junglă şi vandalizate de maimuţele mari din topul milionarilor.
După ce s-au jucat ani cu poporul, acum ia-l de unde nu-i. A plecat la muncă în străinătate, face mic trafic de frontieră cu minori, sclavi, ţigări şi rulmenţi, a dispărut prin păduri, partizanul din munţi al revoltei sociale. Chiar şi în sondajele de opinie care simulează obiectivitatea în scopuri propagandistice, electoratul partidelor care acoperă centrul a început să dispară înghiţit, pare-se, de mocirla pestilenţială a Partidului Poporului.
Este prima dată când frumoasa fără corp este pusă la vânzare şi cine o putea scoate pe piaţă dacă nu partidul-menajerie al lui Dan Diaconescu specialist în licitaţii trucate? Cei care profetizează prin subsolurile societăţii pentru a câştiga inimile electoratului (şi toate celelalte organe căutate pe piaţa neagră) se situează la extrema de jos, o dimensiune ideologică pe care doar tabloidele o mai teoretizează astăzi. Acolo, în subterane, chiar şi lumina e dubioasă.
Pentru că obiectele înghiţite de balta vremurilor tind gravitaţional către zona de penumbră a lumii a treia, a clasei de jos, jumătatea superioară a bazinelor electorale a cam secat şi rechinii stau cu înotătoarele la vedere printre caracatiţele partidelor. Au început să-i tragă pe mal procurorii în speranţa că, dacă pescuiesc acum nediscriminatoriu monştrii partidelor, nu vor mai fi acuzaţi de părtinire, aplicând totodată şi criteriile de integritate.
Ocupaţi cu tiradele, principalii actori politici nu-i bagă în seamă pe figuranţii de ieri, deşi aceştia au mutat teatrul în subsol. Acolo unde se refugiază parte din societate alungată de prădătorii fiscali, de afaceriştii făcuţi miliardari cu ajutorul contractelor de stat, de poliştii corupţi, de politicienii care-şi urmăresc turbaţi publicul cu un surâs tetanic pe buze, să-i ia votul.
Cel care ştie să pună ordine în haosul acesta înfricoşat pune mâna pe o importantă armă electorală: instinctul de supravieţuire. Este punctul în jurul căruia gravitează multe dintre programele electorale. Doar că, pentru a te putea impune, trebuie să ştii regulile şi platforma extremismului de jos. Iar stânga şi dreapta, nedezvoltate şi dezorganizate cum le ştim, fără vreo legătură cu doctrinele pe care pretind că le reprezintă nu sunt atât de flexibile să se substituie extremismului de jos. Ele încă invocă principii pe care, desigur, nu le-ar aplica în practică, dar dau bine în discursuri, în vreme ce electoratul le scapă printre degete. Nu-l poţi ţine sătul şi vigilent cu o şepcuţă şi un pix. Şi-apoi ce să facă politicienii cu vigilenţa unui electorat sătul? Cine controlează foamea conduce subsolul.