Ziceam deunăzi că patronii rutelor de microbuze şi-au mai domolit ambiţiile, au renunţat pe moment să ceară 5 lei pentru o călătorie şi, suflecîndu-şi mînecile, muncesc cu acribie, căci şi aşa au de profitat pesemne. Se vede că şi cu actualul tarif poţi să ai un profit bunicel, mai cu seamă dacă burduşeşti maxi-taxi-ul cu oameni grăbiţi sau lipsiţi de discernămînt.
Iar acum, stimaţi ascultători, un recent episod instantaneu din odiseea microbuzelor sîrguincioase. Îmi povesteşte un amic că a urcat într-una din zile într-un microbuz arhiplin în care lumea nu se mai sătura să intre. Era o înghesuială infernală acolo. La un moment dat, şoferul tranziţiei nemiloase a ordonat cu voce tare: „Daţi-vă mai spre fundul rutierei, cî ne apropiem di nişti poliţişti!!!” Şi poporul docil s-a chinuit din răsputeri să se mişte spre fundul vehicolului, şi s-au lipit oamenii unul de altul pînă la sufocare. Iar şoferul tranziţiei nemiloase a scos din buzunar un telefon mobil, a format un număr, şi l-a informat pe un coleg care venea din urmă că în cutare loc stau poliţiştii, dîndu-i şi un sfat, să evite banda dinspre trotuarul pe care se opriseră apărătorii ordinii publice.
Aşadar, băieţii fac bani, burduşindu-şi microbuzele cu oameni, şi mai au grijă să-i evite pe poliţişti. Departe de ei gîndul să creeze nişte condiţii confortabile, normale, pentru pasageri. Important e să prinzi clipa, să iei cîţi mai mulţi indivizi în salon şi să meargă kapika. Că pe urmă cine ştie ce va fi?
E de-a dreptul aiuritor că în atare condiţii acest mijloc de transport mai are succes la chişinăuieni. De fapt, noi, pasagerii, sîntem de vină că am ajuns în această situaţie. Noi, pasagerii, acceptăm să fim transportaţi ca sacii cu sfecle. Şi nimic nu se va schimba atîta vreme cît ne vom urca în aceste microbuze arhipline.
