La Dublin a început astăzi Consiliul ministerial al OSCE la care Irlanda face bilanțul președinției pe care a exercitat-o anul acesta. Președinția Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa care joacă un rol cheie în negocierile de rezolvare a conflictului transnistrean trece în anul viitor la Ucraina. Vasile Botnaru l-a întrebat pe analistul Gheorghe Cojocaru ce așteptări poate avea Chișinăul de la președinția ucraineană a OSCE:
Gheorghe Cojocaru: „La o distanţă de 7 ani din momentul înaintării demersului de a prelua preşedinţia Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, Ucraina preia, în aceste zile, şefia OSCE de la Irlanda. Din 2005 şi până astăzi, atmosfera politică din Ucraina s-a schimbat, dar, cu toate acestea, conducerea actuală ucraineană a confirmat şi a dat curs angajamentului fostei administraţii „portocalii” în acest sens.
Cu prilejul preluării portofoliului de preşedinte al OSCE, autorităţile de la Kiev au făcut publice priorităţile agendei Ucrainei în această calitate pentru anul 2013. Printre priorităţile viitoarei agende a Ucrainei, în calitate de preşedinte al OSCE, sunt chestiunile cu privire la necesitatea sporirii eficacităţii acestui organism european, în faza de preîntâmpinare a conflictelor, cele legate de securitatea energetică, de libertatea mass-media, lupta împotriva traficului de persoane şi un nou impuls în reglementarea conflictelor „îngheţate”, între care şi conflictul transnistrean din teritoriul Republicii Moldova.”
Europa Liberă: Deci, ar fi logic să ne aşteptăm că preşedinţia ucraineană va genera noi oportunităţi pentru reglementarea conflictului transnistrean?
Gheorghe Cojocaru: „Ucraina, care este parte la formatul actual de negocieri în formula „5+2”, bineînţeles că posedă în detalii şi are acumulată o vastă experienţă în dosarul transnistrean şi pare realmente interesată în reglementarea acestui diferend, deşi a preferat adeseori un plan-secund în raport cu Federaţia Rusă, marele său vecin din răsărit şi un alt actor important în procesul de negocieri.
Din postură de preşedinte al OSCE, Ucraina are alte posibilităţi decât cele oferite de poziţia de stat vecin al Republicii Moldova, are o certă vizibilitate şi greutate internaţională, precum şi instrumentele politice şi diplomatice oferite de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, pentru a-şi face cunoscută pe larg şi a-şi impune vocea la reglementarea transnistreană. Bineînţeles, numai ambiţia şi dorinţa de a pune umărul la soluţionarea acestui conflict nu sunt de ajuns. Sunt necesare iniţiative concrete care să facă posibilă această reglementare.”
Europa Liberă: Eu aş zice nu numai că nu sunt de ajuns, dar chiar împiedică. Preşedinte fiind, Ucraina are nevoie de sprijinul partenerilor. Ce şanse există în acest sens?
Gheorghe Cojocaru: „Din perspectiva situaţiei actuale, când se atestă practic un recul în procesul de negocieri în formatul „5+2” în chestiunea transnistreană, vor trebui depuse eforturi consistente, pentru a se întra pe un făgaş cursiv al discuţiilor. Punctul de pornire în acest proces este totuşi destul de jos. În aceste împrejurări, rămâne, un semn de întrebare dacă Ucraina, condusă de cele mai bune intenţii, în calitatea sa de preşedinte al OSCE, va reuşi să dinamizeze procesul de negocieri, aşa cum şi-a propus şi să contribuie la înregistrarea unor progrese în reglementarea transnistreană.”
