Eu: Astăzi este ziua mea de naştere. Vreau s-o petrec aşa cum vreau eu. Să nu intervină nimeni în modul cum îmi voi consuma timpul.
Tu: Ai certitudinea că anume aceasta este ziua ta de naştere? Şi dacă dispui de atare dovezi, cum crezi: când începe ziua ta de naştere? Atunci: la ora când ai venit pe lume sau la ora 0 când începe această zi calendaristică?
Eu: Pe cât am aflat de la părinţi, dar şi de la cea care a asistat-o ca moaşă pe maică-mea, venirea mea pe lume s-a produs pe la orele cinci după amiază.
Tu: Deci din ziua ta de naştere nu-ţi rămân decât vreo şapte ore. Celelalte o preced şi nu-ţi aparţin. Deci, când vrei să începi ziua ta de naştere: mai înainte de a veni pe lume, adică mai devreme de ora cinci sau după această oră?
Eu: Nu cred că e foarte important detaliul...
Tu: Ba din contra! Se zice că o dată cu venirea pe lume, pruncul, cel nou născut, atunci când scoate primul ţipăt care vrea să însemne triumful vieţii lui, cu prima porţiune de aer pe care o inhalează, pătrunde în el şi destinul...
Eu: Da. Atunci Luna, Soarele, Planetele... îşi imprimă în el ceea ce se numeşte zodia.
Tu: Orice particulă de eter, de lumină, de misterioase radiaţii... toate străpung fiinţa pruncului în acea primă clipă şi-i marchează întreg periplul vieţii .
Tu: Şi dacă această zi pe care vreai s-o petreci netulburat de nimeni, dacă ea îţi va aduce ceea ce nici nu poţi să presupui, să-ţi imaginezi. Aşa, de exemplu, chiar călcând pe prima treaptă a pragului casei survine un eveniment absolut neaşteptat!
Eu: Ce-ar putea să se întâmple?
Tu: Asta-i o întrebare sau, mai degrabă, un răspuns camuflat?
Eu: Nimic nu cred că ar putea să se întâmple şi dacă are a se întâmpla, de ce s-ar produce evenimentul anume în ziua aceasta?
Tu: Dar, să-mi răspunzi atunci, de ce fiecare dintre noi consideră necesar de a-şi marca această zi? Te-ai întrebat vreodată?
Eu: Parcă mi-a trecut ceva prin minte...
Tu: Şi la ce concluzie ai ajuns?
Eu: La una foarte aproximativă. De, se bucură omul că a ajuns să mai încheie un an şi că de aici încolo mai are favoarea destinului de a călca iarbă verde şi a face umbră pământului...
Tu: Şi dacă, aşa cum spuneam adineaori, survine ceva absolut neaşteptat, fie atunci când calci pe prima treaptă a pragului sau când deschizi uşa ascensorului şi pui piciorul pe platformă, sau când ieşi în stradă şi păşeşti ca să traversezi pe cealaltă parte sau când intri într-un transport public sau trecând pe lângă un şantier de construcţie...
Eu: Da, am înţeles aluzia. Se poate produce fie un cutremur de pământ, poate veni să-ţi cadă în cap o cărămidă, poţi cădea în fântâna unui ascensor, te poate izbi în plin o maşină, se poate prăbuşi asupra ta un pom dărâmat de bătrâneţe...
Tu: Da, toate acestea sunt posibile în orice zi, dar în special în ziua de naştere a individului.
Eu: Şi... de ce?
Tu: Pentru că în această zi şi la această oră se încheie un ciclu existenţial al omului şi începe un altul...
Eu: Dacă... începe, bineînţeles. Dar se poate întâmpla să nu mai înceapă.
Tu: Exact! Anume asta am vrut să spun. Anume aici am vrut să ajung.
Eu: Şi, totuşi, reiau decizia mea: astăzi este ziua mea de naştere. Vreau s-o petrec aşa cum vreau eu. Să nu intervină nimeni, dar absolut nimeni în modul cum îmi voi consuma acest timp.
Tu: Aceste şapte ore.
Eu: De ce şapte?
Tu: Dar nu eşti de acord că ţi-au rămas doar atâtea?
Eu: Da, recunosc. Numai atâtea.
Tu: Recunoşti. Bine. Şapte ore...
Tu: Ai certitudinea că anume aceasta este ziua ta de naştere? Şi dacă dispui de atare dovezi, cum crezi: când începe ziua ta de naştere? Atunci: la ora când ai venit pe lume sau la ora 0 când începe această zi calendaristică?
Eu: Pe cât am aflat de la părinţi, dar şi de la cea care a asistat-o ca moaşă pe maică-mea, venirea mea pe lume s-a produs pe la orele cinci după amiază.
Tu: Deci din ziua ta de naştere nu-ţi rămân decât vreo şapte ore. Celelalte o preced şi nu-ţi aparţin. Deci, când vrei să începi ziua ta de naştere: mai înainte de a veni pe lume, adică mai devreme de ora cinci sau după această oră?
Eu: Nu cred că e foarte important detaliul...
Tu: Ba din contra! Se zice că o dată cu venirea pe lume, pruncul, cel nou născut, atunci când scoate primul ţipăt care vrea să însemne triumful vieţii lui, cu prima porţiune de aer pe care o inhalează, pătrunde în el şi destinul...
Eu: Da. Atunci Luna, Soarele, Planetele... îşi imprimă în el ceea ce se numeşte zodia.
Tu: Orice particulă de eter, de lumină, de misterioase radiaţii... toate străpung fiinţa pruncului în acea primă clipă şi-i marchează întreg periplul vieţii .
Tu: Şi dacă această zi pe care vreai s-o petreci netulburat de nimeni, dacă ea îţi va aduce ceea ce nici nu poţi să presupui, să-ţi imaginezi. Aşa, de exemplu, chiar călcând pe prima treaptă a pragului casei survine un eveniment absolut neaşteptat!
Eu: Ce-ar putea să se întâmple?
Tu: Asta-i o întrebare sau, mai degrabă, un răspuns camuflat?
Eu: Nimic nu cred că ar putea să se întâmple şi dacă are a se întâmpla, de ce s-ar produce evenimentul anume în ziua aceasta?
Tu: Dar, să-mi răspunzi atunci, de ce fiecare dintre noi consideră necesar de a-şi marca această zi? Te-ai întrebat vreodată?
Eu: Parcă mi-a trecut ceva prin minte...
Tu: Şi la ce concluzie ai ajuns?
Eu: La una foarte aproximativă. De, se bucură omul că a ajuns să mai încheie un an şi că de aici încolo mai are favoarea destinului de a călca iarbă verde şi a face umbră pământului...
Tu: Şi dacă, aşa cum spuneam adineaori, survine ceva absolut neaşteptat, fie atunci când calci pe prima treaptă a pragului sau când deschizi uşa ascensorului şi pui piciorul pe platformă, sau când ieşi în stradă şi păşeşti ca să traversezi pe cealaltă parte sau când intri într-un transport public sau trecând pe lângă un şantier de construcţie...
Eu: Da, am înţeles aluzia. Se poate produce fie un cutremur de pământ, poate veni să-ţi cadă în cap o cărămidă, poţi cădea în fântâna unui ascensor, te poate izbi în plin o maşină, se poate prăbuşi asupra ta un pom dărâmat de bătrâneţe...
Tu: Da, toate acestea sunt posibile în orice zi, dar în special în ziua de naştere a individului.
Eu: Şi... de ce?
Tu: Pentru că în această zi şi la această oră se încheie un ciclu existenţial al omului şi începe un altul...
Eu: Dacă... începe, bineînţeles. Dar se poate întâmpla să nu mai înceapă.
Tu: Exact! Anume asta am vrut să spun. Anume aici am vrut să ajung.
Eu: Şi, totuşi, reiau decizia mea: astăzi este ziua mea de naştere. Vreau s-o petrec aşa cum vreau eu. Să nu intervină nimeni, dar absolut nimeni în modul cum îmi voi consuma acest timp.
Tu: Aceste şapte ore.
Eu: De ce şapte?
Tu: Dar nu eşti de acord că ţi-au rămas doar atâtea?
Eu: Da, recunosc. Numai atâtea.
Tu: Recunoşti. Bine. Şapte ore...
