Linkuri accesibilitate

Greaţa necesară


Da, greaţa poate fi un punct de plecare pentru cel care doreşte cu adevărat să modifice situaţia.


Un reprezentant al generaţiei twitter postează, pe un site, un articol despre greaţa care îl covîrşeşte. Tînărul e dezgustat profund de ceea ce vede în patria însorită: murdărie pe străzi, corupţie şi mişmaşuri în instituţiile statului, în spitale şi la examene de bacalaureat, evaziune fiscală, sărăcie şi banditism ordinar. Iar un alt reprezentant al tinerei generaţiei îi dă o replică, chemîndu-l să fie responsabil şi activ, invitîndu-l să lase greaţa contraproductivă şi, prin efort zilnic, susţinut, să primenească ţara.

Fireşte, primul lucru pe care ar trebui să-l remarcăm, înainte de a-I dreptate unuia sau altuia, este că ambii au o atitudine faţă de lumea care îi înconjoară, ceea ce e deja foarte mult. O sumedenie de tineri ai tranziţiei nu schiţează nici un gest în raport cu realitatea moldovenească, se refugiază într-un pofighism temeinic, într-un individualism exagerat, fără frontiere. Iată că cei doi tineri de mai sus formulează nişte idei legate de lumea în care trăiesc. Primul e copleşit de o greaţă imensă, celălalt ne cheamă să acţionăm, să ne debarasăm de greaţă.

Eu aş zice că aceste două atitudini pot fi complementare. Ca să-ţi sufleci mînecile, ca să ai dorinţa de a primeni patria, e normal mai întîi să fii nemulţumit, descumpănit sau, de ce nu?, îngreţoşat de-a binelea. Da, greaţa poate fi un punct de plecare pentru cel care doreşte cu adevărat să modifice situaţia. Ţi-i greaţă de corupţie şi, în mod firesc, începi lupta cu corupţia. Ţi-i greaţă de evaziunea fiscală şi nu mai accepţi pe vecie salariul în plic. Ţi-i greaţă de mişmaş şi nu-i mai dai niciodată poliţiei rutiere mită, ci preferi să plăteşti amenda.

Greaţa e absolut necesară pentru alimentarea dorinţei de înnoire, nu doar a dorinţei de evadare din republică. Mai mult, aici, în spaţiul eternei tranziţii, e destul de greu să nu fii îngreţoşat. Dacă eşti un om reflexiv, sensibil şi ai un dram de bun-simţ, vei fi negreşit pătruns de greaţă de cum cunoşti cotidianul searbăd moldovenesc.

Nu toţi însă sînt reflexivi, sensibili. Nu toţi au bun-simţ. De aceea, nici greaţa nu-i copleşeşte pe toţi. Sau dacă îi copleşeşte, nu generează în mod obligatoriu dorinţa de luptă şi de primenire. Altminteri, legătura dintre greaţă şi primenire mi se pare evidentă. Pe alte meridiane, cu greaţa pe care am simţit-o noi în Moldova, s-ar făuri lesne un Eldorado!
XS
SM
MD
LG