Apel internațional pentru salvarea casei Enescu de la Mihăileni, Botoșani

În timp ce în R. Moldova se desfășoară Ziua culturii naționale, în vecinătatea imediată, în România, a fost tras un semnal de alarmă în legătură cu una din casele în care a copilărit și a locuit George Enescu. Casa, situată la Mihăileni, jud. Botoșani, este la un pas de dărîmare, iar Victor Eskenasy a intervievat-o pe autoarea apelului de salvare, pianista Raluca Știrbăț, din Viena, o expertă în muzica enesciană.

In timp ce mediile de informare din România au rămas total tăcute față de semnalul de alarmă pentru salvarea casei Enescu din Mihaileni, Botoșani, tras de pianista ieșană Raluca Știrbăț, în prezent președinta Societății Internaționale George Enescu din Viena și care este în curs de a înregistra o integrală a muzicii de pian enesciene pentru compania austriacă Gramola, apelul a fost auzit în lumea internațională a muzicii. Un cunoscut muzicolog britanic, Norman Lebrecht, publica ieri pe blogul său Slipped Disc, asociat revistei online artsjournal.com, un text mărturie la care adăuga „Cerem cititorilor care au contacte guvernamentale la București și Bruxelles să facă toate eforturile posibile pentru salvarea acestui sit de patrimoniu național și internațional”.

Concomitent, editorul și criticul Martin Anderson (Tocatta Press & Classics) a cerut Societății britanice George Enescu să intervină, inclusiv pe lîngă ambasadorul României la Londra.

Alte numeroase mesaje, propuneri și soluții au fost postate pe Facebook, unde fotografia casei enesciene a fost preluată și văzută de mii și mii de persoane. Unul din mesaje, semnat de comentatorul Robert Fitzpatrick, afirma imperativ: „Casă să fie restaurată (da, tocmai fiindcă este una din casele importante pentru compozitor), iar pe terenul ei să se creeze o tabără muzicală de vară pentru copii și/sau o casă de odihnă pentru compozitori și artiștii bătrîni. România are nevoie să-și prezerve cultura, iar Enescu și muzica sa rămîn o parte importantă a acestei moșteniri”.

Pianista Raluca Știrbăț a avut amabilitatea să ofere Europei Libere cîteva informații despre casa de la Mihăileni, Botoșani și am început prin a o întreba cu ce ocazie a descoperit starea jalnică în care se află această clădire, indiscutabil, una de patrimoniu cultural românesc:

Raluca Știrbăț: „... în cadrul cercetărilor pentru lucrarea mea de doctorat, pe care mă pregătesc să o termin, mergînd pe urmele lui Enescu, de la casa nașterii, la Liveni, trecînd prin Cracalia, Dorohoi și ajungînd apoi în nordul Moldovei la Mihăileni.”


Europa Liberă: Mihăileni a fost un punct de graniță, de frontieră, nu? La începutul secolului...

Raluca Știrbăț: „Exact și era mai mult de atât. Era un târgușor foarte cochet, înfloritor, cu biblioteci, cu cinematograf – se putea vorbi chiar de o viață culturală interesantă.”

Europa Liberă: Cui a aparținut casa?

Raluca Știrbăț: „Casa a aparținut bunicilor după mamă ai lui Enescu – preotului Ioan Cosmovici și soției sale Zenovia, născută Vogoride –; acolo s-a născut mama compozitorului, Maria Cosmovici, mai târziu Maria Enescu, în 1839 și acolo a și murit în martie 1909.”

Europa Liberă: Enescu și-a petrecut, am înțeles, un timp îndelungat în această casă, care-i plăcea, nu? Și a compus și chiar finalizat unele din lucrările sale.

Raluca Știrbăț: „Avînd în vedere că părinții lui Enescu – Costache și Maria – s-au despărțit (Costache rămînînd la Cracalia și Maria Enescu la Mihăileni), toate vacanțele pe care George Enescu le făcea în România, toate verile petrecute în România, le împărțea în mod egal – cît putea el de egal – între casa tatălui (între conacul) de la Cracalia și casa mamei de la Mihăileni. Aici a lucrat foarte mult, aici a definitivat lucrări – printre care Simfonia concertantă pentru violoncel și orchestră op. 8 (în noiembrie 1901, la căpătîiul mamei sale bolnave), lieduri (Plugar sau Die nächtliche Heerschau) și alte lucrări.”

Europa Liberă: Ce s-a întîmplat cu casa după plecarea lui Enescu în 1946 din țară?

Raluca Știrbăț: „Casa a rămas în proprietatea unor veri din partea mamei, din partea preotului Cosmovici, a fost mai apoi tot mai mult înstrăinată, tot mai mult vîndută, iar statutul ei juridic actual este destul de neclar. Din păcate, casa nu este introdusă pe Lista clădirilor de Patrimoniu românești. Am înțeles că s-au făcut ceva încercări în anii ’70, a existat o placă comemorativă, o ceremonie care a fost filmată, s-au făcut emisiuni la Radio – nu știu dacă ele mai există în arhive. Placa a existat pînă în decembrie 1989, din cîte am înțeles, după aceea a fost scoasă.”

Europa Liberă: Am înțeles că actualul deținător – sau cel care îngrijește casa – intenționează să o demoleze pentru a-și extinde gospodăria.

Raluca Știrbăț: „Da, din păcate este adevărat. Casa este folosită ca hambar, ca depozit pentru cartofi și se pare că asta este intenția proprietarilor – de a se extinde, pentru că ei au o altă casă alături și doresc să radă această căsuță de pe fața pămîntului.”