Deci: Proiect
Fiind subsemnatul, Vă aduc în faţă proiectul unei grandioase cărţi, al unei cărţi cum nu s-a mai pomenit, cum nu s-a mai scris, cum nu s-a mai editat! Acest proiect epocal conţine lucruri colosale...
Eu: Stai, stai! Stai. Îngăduie puţin, nu te grăbi... Stai că... mi-am revenit. Acum voi continua eu.
Tu: Foarte bine! Zi-i mai departe.
Eu: Proiectul este gândit şi alcătuit din mai multe subiecte. Ca şi cum ar fi o carte din mai multe nuvele. Nu vreau să afirm că ar fi, aşa cum se obişnuieşte, un roman din nuvele, adică... din nişte subiecte, acţiunile cărora se împletesc între ele – nu!, este o carte alcătuită...
Tu: Dar: nu „este!”, va fi o carte alcătuită din mai multe...
Eu: Da, va fi o carte din mai multe nuvele, care se vor întitula aşa: 1...
Tu: Da, 1.
Eu: Primul titlu: Catacombele metropolei. 2. Asasinarea tranziţiei. 3. Turnurile pentru reciclarea conştiinţei. 4. Cerşetorul enigmatic. 5. Parada personajelor...
Tu: Şi ce... l-ai redactat... proiectul tău? Atât: numai titlurile?
Eu: Nu, la fiecare subiect am expus un scurt rezumat. Aşa se cere.
Tu: Şi mai ai vreo copie la tine, aici?
Eu: Am făcut doar două şi pe ambele le-am expediat: una la Fundaţia SPONSOROS, alta la Editura PRO NOI.
Tu: Bine, dar măcar nişte schiţe ţi-or fi rămas, nişte însemnări? Ai vreun text cât de cât, sumar, note...
Eu: Da, or fi pe undeva, dar odată cu mutatul la noul domiciliu s-au rătăcit acele foi cu note prin unul din mulţimea aceasta de baloturi şi pachete... Acum du-te de le caută în care or fi... Nici eu nu mai ţin minte ce conţine fiecare din ele.
Tu: Ha! Baloturile acestea! Şi câte baloturi ai?
Eu: În spaţiul camerei de trei pe cinci şi patru metri înălţime, după cum am calculat, ar fi cam şaizeci de baloturi...
Tu: Cum: 60?
Eu: Da, şaizeci de cuburi! Unul peste altul, rânduri, unul peste altul din podea până-n tavan...
Tu: Şi ce: nu rămâne nici un ... gang de trecere?
Eu: Da, este ceva, o mică deschizătură, de la uşă până la fereastră. Abia să te strecori prin ea – încolo totul ocupat, de jos până sus. Puţin spus: ocupat – tixit!
Tu: Şaizeci de baloturi – colosal! Aşa ceva n-am mai văzut!
Eu: Şi nu numai în cameră, dar şi în bucătărie. Bucătăria de trei pe trei, poftim calculează. Nouă, nouă baloturi a câte un metru cub şi până sus în tavan patru, nouă la patru fac... 36. Hai că mai ocupă ceva loc plita, chiuveta, un scaun ce mai este acolo...
Tu: Nici măcar de plită nu te poţi apropia?
Eu: Dar ce să fac? Să dau foc să aprind gazul ca să... ia foc hârtiile?
Tu: Colosal! Dar ziceai că şi în baie ai băgat baloturi.
Eu: Sigur că da! Şi-n baie. Numai că aicea au încăput mai puţine. Acolo 60, dincolo 36... sau poate numai 30, iar în baie... doi pe doi face patru, până-n tavan tot patru, aşa că patru la patru fac 16! Ei bine, or fi vreo zece-doisprezece...
Tu: Şi în sumă cât ai? 60 şi 30 şi vreo zece fac 100 de metri cubi de... carte!
Eu: Da, o sută metri cubi de carte.
Tu: Şi nu mai rămâne nimic?
Eu: Pentru ce?
Tu: Pentru o nouă carte.
Eu: Care nouă carte?
Tu: Aceea pe care vrei s-o scrii.
Eu: Domnule, dar mai lasă-mă în pace, că nu mai vreau să scriu nici o carte! M-aaaam săturat! Săriiiiţi, oameni buni! Vrea să mă asasineze! Care: carte? Ce: carte? Doamne, nu vreau nici o carte... Lăsaţi-mă în pace că m-am săturat pân peste cap! Doamne, nu mai vreau nici o carte... Mă sufoc, mă strivesc cărţile... Lăsaţi-mă în paaace, oameni buuuuni! Lăsaţi-mă în paaace... Nici o carte – nu vreau nici o carte!...
Tu: Iar tremuri. Iar te-a apucat zghihuiala. Hai, linişteşte-te, fii cuminte. Şi nu mai ţipa că nu vrei carte, dacă ai înaintat acest proiect şi, uite, ţi-au şi venit răspunsurile: şi de la Fundaţia SPONSOROS şi de la Editura PRO-NOI.
Eu: Nu-mi pasă. Nu mă mai interesează. Ducă-se dracului toate! Îmi pare rău... Regret mult că am propus acest prioect.
Tu: Şi acum ce ai de gând să faci?
Eu: Nimic. Să dorm. Să mă odihnesc. Să uit. Să visez.
Tu: Ai, mai ai până la ora cinci încă cinci ore. Hai mai bine în timpul ăsta să recapitulăm... Hai mai bine să-mi povesteşti mai detailat ce conţinea proiectul tău. Şi apoi ce-i cu aceste titluri năstruşnice: Catacombele metropolei? Asasinarea tranziţiei? Turnurile pentru reciclarea conştiinţei? Cerşetorul enigmatic? Marea paradă a personajelor? Dar ştii că... numai titlurile mă intrigă, dacă se poate spune aşa. Sunt foarte curios să aflu ce stă în spatele lor. Vreau să-ţi mărturisesc sincer că... conţin ceva, ce nu s-a mai văzut! nu s-a mai auzit! Cum adică vine asta? Stai-stai-stai! Acum după ce te-ai calmat, după ce ţi-ai revenit, respiraţia s-a reglat şi nu te mai zghihuie aşa tare, ia, te rog, poate te iai cu cele bune şi-mi povesteşti pe îndelete... Hai s-o luăm aşa, da capo: „Catacombele metropolei”. Catacombă ştiu eu ce este, îmi cam dau seama, îmi imaginez, dar uite: Catacombele metropolei, uite, asta-i deacuma ceva aparte, bizar, original. De unde ar reieşi că metropola noastră, această mare urbe în care trăieşti, ca să nu zici: trăim, ar avea şi ea nişte catacombe? Exact ca marile oraşe care se respectă. Şi vezi că nu e un oraş atât de vechi şi... parcă nu e pe malul mării, undeva pe un loc muntos, pietros, unde într-adevăr să fi existat catacombe...
Eu: Greşeşti, domnule. Greşeşti amarnic. Şi nu aşa, dar foarte amarnic! Este cel mai adevărat lucru: metropola noastră are catacombe, şi nu aşa... cumva, nişte ceva, dar nişte catacombe, nişte catacombe, nişte catacooombeeee...
Tu: Hai, dă-i drumul.
Eu: A fost cu ani în urmă, nu ştiu în ce împrejurări, dar am auzit următoarea frază: „Dar ştii dumneata că... oraşul acesta... cât n-ar părea de straniu, are în subsolul lui o mulţime de galerii, un labirint întreg de galerii, treceri subterane, multe, lungi, dar lungi, nu glumă!” Am fost atunci foarte surprins, foarte mirat, poate că surpriza venea din partea unui vechi localnic al ecestei urbe, un om care a lucrat toată viaţa în industria vinificaţiei şi care avea de-a face într-adevăr cu beciuri lungi şi multe, încă mult înainte de cel de-al doilea război mondial. Lucrând la şcoala de viticultură avea de a face cu multele beciuri ale şcolii, ale diferiţilor proprietari unde se păstrau mari capacităţi de butoaie cu vin şi... nu era exclus ca aceste galerii să fie într-adevăr foarte lungi... Dar în afară de acelea, mai erau şi alte beciuri, şi alţi proprietari care îşi aveau subteranele lor şi care... ele se puteau uni toate într-un sistem şi forma astfel un oraş subteran, un oraş din galerii... A trecut timp, după care într-o perioadă mai recentă s-a procedat la construcţia unor edificii administrative în centrul oraşului, printre care şi clădirea aceasta în formă de pagodă, care stă şi astăzi unde avea să-şi aibă sediul creierul comunist, care edificiu a pornit să fie înălţat într-un mod fastuos, fundamentul plasat chiar la marginea străzii la început, dar după ce au fost turnate mii şi milioane de tone de beton ca bază, marele mahăr de pe atunci a descoperit că prea e aproape construcţia de stradă şi a dat ordin să fie mutată cu vreo sută de metri mai înlăuntrul teritoriului. Toată fundaţia aceea a fost acoperită cu pământ, nivelată şi râmată o altă groapă de fundaţie, în care s-au turnat alte mii şi milioane de tone de beton şi abia pe ea a fost ridicată casa partidului comunist victorios... Da,în formă de locaş de cult chinezesc, căci aşa o arată acoperişul cu streaşina lui... Ei, bine, dar nu despre asta e vorba, ci că... în vremea războiului rece când ţipa sirena ce da alarma unui atac nuclear şi a început construcţia de adăposturi antiatomice, atunci, în timpurile acelea de înfiorătoare amintire, am auzit următoarea frază: „Noi, prostimea, în caz de ceva... nu mai reuşim să ajungem la adăpost, dacă vine peste noi o bombă americănească, dar să vezi şefii ce bine şi-au asigurat refugiul şi salvarea!” Şi mai departe: „Ştii tu oare că din subsolul clădirii cece-ului o galerie subterană duce pe sub albia Bâcului până la carierele de piatră din Cricova!” Am rămas, recunosc, paf! Ia uite ce bine s-au aranjat marii ştabi! Nici vânt rece nu-i ajunge... Sunt sigur că şi-au amenajat şi acolo locuri confortabile la Cricova, pentru ei şi familiile lor, pentru odraslele lor. Pe când cealaltă lume n-are decât... să piară!
Tu: Da, curios. Foarte curios. Şi de ce te-ai gândit să bagi acest subiect în proiectul tău?
Eu: Pentru că am considerat că aceasta e o chestie de mare interes şi de mare importanţă...
Tu: Şi ce crezi că din cele câteva informaţii bizare auzite poţi să sclipuieşti un subiect de nuvelă? Un text artistic?
Eu: Da. Cred. Şi să vezi: cum? Ascultă atent.
Tu: Sânt numai urechi! Numai urechi. Numai urechi.
Eu: „Onorată Fundaţie! Onorată Editură! Catacombele metropolei va fi un subiect senzaţional care va demara în felul următor: aduc o mostră de o pagină sau nici atât. Ca să nu vă obosesc. Să nu vă răpesc din timp. În acea noapte care va veni – şi ştiu că va veni! – voi proceda la următoarea aventură. Voi porni în căutarea intrărilor secrete, care duc spre hrubele ascunse de sub metropola noastră... Şi cum o fiinţă ca mine nu poate face nimic fără concursul forţelor miraculoase ale lumii, voi apela la ajutorul unui gnom. La un Kobold cum spun germanii, voi invoca sprijinul lor ca să mă poată introduce şi conduce prin acel labirint al catacombelor. Se va întâmpla aşa că... prin farmece, va veni gnomul, mă va lua de mână... înainte de asta legându-mi ochii... şi mă va duce încet încet într-o... vom coborâ, voi deschide o uşă tainică, vom coborâ pe scări tot mai adânc şi vom înainta departe, departe pe sub pământ. Mă puteţi întreba: „Şi unde vrei să ajungi?” Vreau să verific dacă într-adevăr există acel gang, acea trecere, acel coridor lung ce duce de sub pagoda marilor ştabi până la cuiburile de plăcere din Cricova. Sunt sigur că există! Chiar să nu fi existat, şi l-ar fi spart ca să-l facă, să-l aibă, să se poată salva ei, crema societăţii, iar prostimea n-are decât să piară... Dar nu e numai asta. Vreau să vă spun că... intuiţia mea îmi vorbeşte şi despre alte ganguri. Bunăoară, unul din ele duce într-o cu totul altă direcţie. La carierele de piatră de la Mileştii Mici. Acolo unde se află beciuri pline cu vinuri alese... O a treia direcţie duce spre Orheiul Vechi, acolo unde există vechi cariere, vechi peşteri. O a patra direcţie duce spre Cetatea Sorocii. O a cincea duce spre carierele de la Grigoriopol. Da, da, să nu vă mire faptul! O a şasea direcţie spre Cetatea Tighinei. Iar a şaptea, domnul meu, duce pe sub albia Nistrului direct spre carierele închise, conservate ale Bâciocului. Da, pe sub albia Nistrului. Acolo... de acolo... Aceasta este cea mai curioasă şi enigmatică direcţie. În carierele acelea închise, ca şi în alte locuri, monstrul de la Tiraspol şi-a îngropat armele lui cele mai icigătoare, mai sofisticate: tot felul de tunuri, tot felul de tancuri, capacităţi conţinând arme chimice, arme biologice pe care le-a ascuns de ochii observatorilor internaţionali... Da, da, domnul meu... Acolo sunt vechile hangare pentru avioane supersonice, în care tainiţe sunt ţinute arme secrete, gata în orice moment a fi puse în funcţiune ca să declanşeze în această parte de lume o catastrofă de mari proporţii. Da, da, domnul meu.
Tu: Să ştii că e un subiect foarte intrigant. Dar cum ai să ajungi la galeriile acelea? Cine o să-ţi fie gnomul?
Eu: Ori gnomul, ori Koboldul sau unul dintre cele trei călăuze: cârtiţa, orbetele, şobolanul. Eu optez pentru şobolan pentru că el este cel mai isteţ, cel mai bine se orientează şi răzbate peste tot. Mă voi agăţa de coada şobolanului şi el mă va duce nu numai la Cricova, Mileştii Mici, Orhei, Soroca, Grigoriopol, ci şi la hrubele monstrului de la Tiraspol... Acesta ar fi primul subiect...
