Preşedintele Barack Obama depune, în timp de 24 de ore, de două ori juramintul de preşedinte pentru un al doilea mandat. Ziua are o semnificaţie speciala, fiind cea în care este celebrat Martin Luther King şi Barack Obama rosteşte juramintul oficial pe doua Biblii. Pe cea a lui Abraham Lincoln si pe cea a lui Martin Luther King. Mai multe de la Oana Serafim:
Sute de mii de oameni au venit la ceremonia de la Washington, dar numarul este mult mai mic decit al celor care au participat în 2009 la inaugurarea primului mandat al primului preşedinte american de afro american:
„Sunt aici pentru că vreau să fiu martora unui eveniment istoric. Istoria este importantă pentru noi şi acesta este un moment extrem de important pentru istoria negrilor din America”, spune Linda, care a venit din Alabama.
„Este al doilea moment al istoriei, dar este încă istoric şi am vrut să fiu şi eu aici ca să trăiesc şi eu istoria”, declara Evan din New York.
Pentru multi din cei veniti astazi la Washington, paralela istorică este esenţială. În 1963, în faţa memorialului Lincoln, Martin Luther King rostea aceste fraze:
„Visez ca într-o zi această naţiune se va ridica si va implini crezul ei, şi anujme că toţi oamenii sunt egali. Visez că într-o zi pe dealurile roşii ale Georgiei, fii foştilor sclavi şi fii foştilor stăpîni de sclavi vor putea să stea împreună la masa frăţiei…”
Al doilea mandat al preşedintelui Obama, scriu astazi mai multe editoriale din ziarele lumii, va trebui sa fie un mandat cu fata tocmai spre istorie, spre moştenirea pe care o lasă. Consilieri ai preşedintelui spun că Barack Obama este conştient că în prima parte a mandatului său, câştigurile sale au fost mai degrabă defensive: retragerea completă din Irak şi victoriile impotriva liderilor mişcării al-Qaida.
„Preşedintele doreşte ca în următorii 4 ani să fie mai mult decit un manager” şi că, din punct de vedere al politicii externe, scrie New York Time astazi, acest spaţiu în care preşedintele va putea să facă o schimbare de substanţă ar putea să fie Asia.
Din punct de vedere al politicii interne, principalele probleme ale preşedintelui vor fi legate de buget si de capacitatea de a se ajunge la o intelegere cu opozitia republicană atot în ceea ce priveste problemele economice cit si cele legate de imigratie, de controlul armelor si de ambitiosul său proiect de asistenţă medicală.
Potrivit unui sondaj publicat saptamina trecută de Wall Street Journal, 43% dintre americani sunt optimisti în legatură cu viitorii lor 4 ani, 35% sunt pesimişti şi 22% au păreri amestecate…
Pentru sute de mii de americani astazi este o zi de bucurie si de sperantă. Au fost de faţă la un capitol al istoriei lor.