Un american vinde turiștilor la Praga „visul comunismului”

Un muzeu este deschis nu doar ca să ţină amintirile vii, ci şi să aducă bani. Cel puţin acesta e cazul Muzeului Comunismului din Praga. Puţini din turiştii care vin să facă o călătorie înapoi în timp ştiu probabil că acest muzeu este privat şi că aparţine unui american. Există și la Chişinău un muzeu cu exponate din perioada deportărilor, doar că mai mult numai pe hârtie. Detalii de la Irina Gotişan.

Muzeul comunismului din Praga se află chiar în buricul târgului, deci fiecare turist curios îl poate găsi cu uşurinţă.

Primele exponate care te întâmpină sînt statuile lui Vladimir Lenin, Karl Marx şi Iosif Stalin.

Proprietarul muzeului, Glenn Spicker, a venit în Cehia acum 20 de ani. Era curios să afle ce s-a întâmplat în timpul revoluţiei de catife, şi mai ales schimbările care aveau loc în această ţară.

Spicker a decis să se mute la Praga, iar acum are mai multe afaceri din capitala Cehiei. Ideea deschiderii acestui muzeu i-a venit atunci când şi-a propus să înceapă o afacere nouă, dar care să fie diferită de cele pe care le avea deja. Și-a dat seama că mulţi turişti care vin aici nu știu prea multe despre istoria Cehiei, și de aceea s-a gândit să le ofere posibilitatea să afle câte ceva.

Muzeul Comunismului a fost deschis în 2001 şi în fiecare an, în jur de 50.000 de turişti, din toate colţurile lumii, îi păşesc pragul.

Glenn Spicker: „Nu este viziunea mea asupra a ce s-a întâmplat, eu l-am fondat, l-am finanţat, dar am angajat cehi pentru asta, deci nu am pus idei americane sau cum văd eu marxism-leninismul, e cum îşi văd cehii istoria lor.” Expoziţia permanentă, continuă Spicker, este concepută sub forma unei tragedii în trei acte: Vis, Realitate şi Coşmar. Ideea trilogiei îi aparţine dramaturgului şi documentaristului ceh Jan Kaplan, care a emigrat în 1968 în Londra, și care a a revenit în ţara lui după Revoluţia de Catifea. S-a folosit acest concept pentru că turiştii nu mai doresc să citească atât de mult, ci preferă să trăiască o experienţă. Prima secţiune, Visul, reprezintă perioada când, după terminarea celui de-al doilea război mondial, oamenii sperau că vor putea construi o nouă orânduire socială, care să-i facă fericiţi. În camera care reflectă acele timpuri găsim postere cu Iurie Gagarin, iar într-un colţ avem o clasă de școală, unde, pe lângă cîteva cărţi în limba rusă, vedem şi un manechin îmbrăcat în pioner. În a doua secţiune avem Realitatea: o vitrină goală, un cântar cu greutăţi din metal, soldaţi şi o plăcuţă cu denumirea unui străzi din Praga: „Lenin”.

„Visul a fost că vor deveni o societate socialistă, că totul va funcţiona, că vor lucra unii pentru alţii şi nu va mai fi lăcomie. Al doilea act al tragediei, Realitatea, în camera în care ne aflăm acum, a fost atunci când oamenii au început să realizeze că nu e ceea ce şi-au imaginat. De aceea prima perioadă a comunismului este perioada de aur, iar a doua este tulbure şi cenuşie.”

În cea de-a treia secţiune, numită Coşmarul, vizitatorii pot vedea cum arăta o cameră pentru interogatorii și pot vedea viziona, în mica sală de cinema a muzeului, înregistrări video din perioada revoluţiei de catifea.

„Ideea Coşmarului are legătură mai mult cu anii ‘50, când a început decăderea politică. Puteai auzi un ciocănit la uşă şi erai arestat pentru că erai burghez, sau pentru că erai un „dușman al poporului”. Cred că acesta e motivul pentru care s-a prăbuşit acest regim”, spune Glenn Spicker

S-a proiectat și la Chişinău un muzeu care să reflecte trecutul comunist al Republicii Moldova. La 2 iulie 2010, printr-o hotărâre de guvern, a fost înfiinţat Muzeul Victimelor Deportărilor şi Represiunilor Politice.

Instituţia este o filială a Muzeului Naţional de Istorie, iar sediul lui este la intersecţia străzilor Bănulescu-Bodoni şi Bucureşti.

Deocamdată însă acest muzeu e mai mult doar pe hârtie, pentru că sediul său se află într-o clădire istorică ce trebuie să fie restaurată. Cât va dura această restaurare nu știe nimeni, spune directoarea adjunctă pentru patrimoniu a Muzeului Naţional de Istorie, Elena Postică:

„Clădirea se află într-o stare deplorabilă, ca să fiu sinceră, ea necesită o reconstrucţie. Restaurarea poate dura doi, cinci, sau mai mulţi ani. Nimeni nu poate spune cât va dura reconstrucţia acestei clădiri, cu atât mai mult că în Republica Moldova nu prea avem specialişti în restaurarea clădirilor istorice.”

Restaurarea clădirii se face din banii alocaţi de Guvern. Până acum, spune Elena Postică, executivul a alocat un milion de lei pentru procurarea utilajului muzeal şi salarizarea angajaţilor şi un alt milion pentru elaborarea proiectului de restaurare a clădirii.

Ea adaugă că se va apela şi la ajutorul specialiştilor din România, iar până când Muzeul Victimelor îşi va deschide uşile, Muzeul Naţional de Istorie găzduieşte expoziţia permanentă, unde vizitatorii pot vedea peste 700 de materiale din perioada când basarabenii au fost deportaţi în gulaguri.