Între muzică și politică: de la Jiří Stivín la Iuri Bashmet

O știre transmisă cu o zi în urmă de Radio Praga anunța că Jiří Stivín, un cunoscut flautist, venerat în Cehia atît ca muzician de jazz, cît și interpret de muzică clasică, nu va participa la concertul-omagiu, organizat la 3 martie, pentru a marca încheierea mandatului de președinte al lui Vaclav Klaus. Jiří Stivín nu s-a ascuns în spatele cuvintelor, declarînd că dezaprobă o serie de luări de poziție critice ale lui Vaclav Klaus la adresa predecesorului său, Vaclav Havel și că nu vrea ca publicul să creadă, printr-o eventuală participare la concert, că l-ar credita pe Klaus.

O atitudine exemplară și relativ rară în lumea artistică din estul Europei. Exemple contrare, de oportunism politic, adesea mergînd pînă la vînzarea sufletelor, sînt bine cunoscute, mai ales în Rusia lui Vladimir Putin, avîndu-l ca șef de peron pe dirijorul globe-trotter Valeri Gergiev. Etica nu este un obiect la modă, în răsăritul Europei cu atît mai puțin, iar Gergiev a ajuns să fie adesea venerat sub un titlu ce spune mult, „țarul”, în scrieri cu efuziuni de-a dreptul caragialești: „un Prospero stăpînind vînturile” !

Corului sicofanților politicii oficiale a Rusiei sub Vladimir Putin i s-a adăugat recent un alt „Prospero” ce pare să nu-și stăpînească opiniile, altistul Iuri Bashmet, altfel un mare artist, niciodată controversat în ceea ce știe să facă mai bine, anume să cînte la violă.

Iuri Bashmet, dirijor astăzi a două Orchestre simfonice de la Moscova - cea de cameră, „Soliștii din Moscova” și cea simfonică „Noua Rusie” -, a fost sărbătorit, spre sfîrșitul lunii ianuarie, la împlinirea vîrstei de 60 de ani, între altele cu un concert jubiliar. Un concert boicotat de un cunoscut interpret al folclorului, Serghei Nikitin, după ce Bashmet a făcut o serie de declarații în interviuri cu Rossyskaia Gazeta și Associated Press, afirmînd, între altele, că l-ar „adora” pe Vladimir Putin.



Ce a stîrnit indignare a fost îndeosebi răspunsul artistului la o întrebare de loc nevinovată, formulată în cotidianul rus pro-guvernamental: „cum vă raportați personal, ce sentimente aveți, față de „Lista Magnițki” și situația creată în jurul ei?” Bashmet răspundea: „Cred că această legislație constituie un amestec al Americii în afacerile interne ale unei țări străine. Americanii vor din nou să spună că ei sînt principalii polițiști în lume, ceea ce nu îmi place. Iar faptul că această situație a inclus-o pe cea a copiilor, îmi pare rău, dar este dificil de înțeles și să fi obiectiv. Trebuie să se priceapă că un copil bolnav nu-și poate găsi părinți americani. Se dovedește că ar fi o companie interesată în acest proces, deci e vorba de afaceri. Și se dovedește că ne-am vinde copii peste hotare?”

La 27 ianuarie, Bashmet repeta ceva mai moderat aceleași opinii, într-un interviu cu AP, spunînd că „nu crede că soarta copiilor trebuie decisă prin legislația anti-americană, dar că interdicția adopțiilor îi va susține în final pe orfanii din Rusia, trezind în țară conștiința despre soarta zecilor de mii de copii care au nevoie de o familie”. „Este bine că problema [copiilor] a fost pusă într-o manieră atît de controversată, încît președintele a decretat că ea se va afla în centrul atenției”, adăuga muzicianul.

Discuție la care Serghei Nichitin, anunțînd că nu mai participă „din motive politice” la concertul omagial, răspundea că nu îi pasă dacă „Bashmet îl adoră pe președinte”, dar că artistul a dus lucrurile prea departe: „Această [problemă a adopțiilor] nu are nimic de-a face cu politica. Este vorba despre a te comporta uman, cu o atitudine umanitară, este vorba despre moralitate”.

Rămîne totuși faptul că un artist rus, de prestigiul lui Iuri Bashmet, în tinerețe susținut și foarte apreciat de muzicieni de loc sicofanți ai regimului, ca Mstislav Rostropovici, David Oistrah și Sviatoslav Richter, s-a transformat astăzi într-un adorator necondiționat al actualului președinte.

Bashmet declara pentru Rossyskaia Gazeta că Putin „este întotdeuna simpatic și sincer. Întotdeuna te ascultă pînă la capăt și răspunde cu un angajament real, dar respectînd în mod absolut legea. [...] Vladimir Putin iubește cu adevărat Rusia.” Și, adaugă, aproape incredibil, muzicianul rus: „simt că acum, ca în era sovietică, am în spate din nou o putere imensă, o forță și [una] respectată”.

Iuri Bashmet, care între alte funcții o deține și pe aceea de membru în Consiliul Prezidențial pentru Cultură, răspundea cu același prilej la întrebarea care ar trebui să fie relația dintre artist și autorități: „Cei care guvernează, guvernează țara, de la Brejnev încoace, iar interpretarea activității lor, nu-mi schimbă interpretarea lui Beethoven sau Schubert. Interpretarea [muzicii] se poate modifica de-a lungul vieții, dar ea nu depinde de reglementările de «partid și de stat». [...] Sîntem tot timpul călare pe un val politic. Pendulăm neîncetat de la o extremă la alta. Ridicăm un monument și apoi îl dărîmăm. Dzerzhinski a fost înlăturat pentru niște motive...

„- Și l-ați fi lăsat în fața [închisorii] Lubyanka?”, întreabă ziarista. „L-aș fi lăsat, răspunde Iuri Bashmet. Fiindcă violența față de monumente nu schimbă istoria. Înscrieți pe o placă că este un monstru, dar nu condamnați nimic la ruină. De exemplu, de ce s-a oprit cu totul interpretarea muzicii lui Hrenikov, cînd el are lucrări absolut atît de strălucitoare, ca Prima Simfonie. A trăit și a lucrat în aceeași vreme ca și Sostakovici...”

Evident, Bashmet omite să spună ce rol a jucat Hrenikov în condamnarea stalinistă a lui Șostakovici și Prokofiev, între alții. Dar, dincolo de toate, nu este nici primul, nici ultimul din cei cărora politica le-a luat, vezi doamne, capul...