Am citit mesajul împăciuitor al preşedintelui Timofti şi am căzut pe gînduri. Şeful statului cheamă partidele certăreţe din AIE la cumpătare. În opinia dlui Timofti, păstrarea actualei coaliţii de guvernămînt este singura posibilitate de a continua procesul de integrare europeană. De aceea, e nevoie de conciliere, de unitate, de linişte şi de stabilitate, de renunţarea la învinuirile reciproce. O alternativă pentru împăcarea partidelor din AIE nu există, conchide preşedintele în mesajul său responsabilizator.
Mesajul preşedintelui e în linii mari frumos şi oportun. Şi pesemne că partidele puse pe ciorovăială chiar aveau nevoie de un arbitru calm, imparţial, cumpătat, clarvăzător. Mai puţin îmi place ideea că actualii guvernanţi sînt de neînlocuit, că nu au astăzi o alternativă. Chestia asta cu lipsa de alternativă îmi aminteşte niţel de trecutul sovietic. Adică chiar de „trecutul nostru complicat” a cărui revenire şeful statului vrea s-o evite. Dar să admitem că pericolele pe care dl Timofti le întrezăreşte sînt într-atît de imense, încît trebuie să-i implorăm, din zori şi pînă-n noapte, pe cei din AIE să se împace.
Chiar şi aşa, rămîn pătruns de o mare nedumerire. Să zicem că guvernanţii certăreţi să vor împăca. Şi mai departe ce urmează? Le mulţumim frumos pentru responsabilitate şi ne rugăm să nu se mai producă vreo disensiune între ei?
Eu unul mă aşteptam ca preşedintele să ceară finalizarea dosarului privind cazul din Pădurea Domnească. Dar cum rămîne cu cinovnicii acuzaţi recent de tot felul de mişmaşuri? Cum rămîne cu cei care au interceptat nişte conversaţii telefonice? Sau marea împăcare presupune şi retragerea tuturor acuzaţiilor anterioare?
Mi se pare de domeniul evidenţei că împăcarea dorită de preşedinte nu trebuie să-i absolve de vină pe cei vinovaţi. Dar va mai fi oare pedepsit vinovatul intrat în graţiile unui partid după marea împăcare? Sau nimeni nu e vinovat şi toate acuzaţiile anterioare au fost un balon de săpun, un mijloc de intimidare a oponentului?
Mesajul preşedintelui seamănă, în opinia mea, cu îndemnul: „Hai să ne împăcăm şi de toate să uităm!” Or multă lume nu vrea să uite nici Pădurea Domnească, nici descinderile Centrului Anticorupţie. Există oamenii care vor să ştie ce se întîmplă cu adevărat în ţara lor.
