Linkuri accesibilitate

Guvernul pro-european al R. Moldova a fost demis


Moţiunea de cenzură a opoziţiei comuniste a fost sprijinită de una din componentele coaliţiei de guvernare, Partidul Democrat.


Moţiunea de cenzură a comuniştilor împotriva guvernului AIE a trecut, cu sprijinul deputaţilor democraţi şi a neafiliaţilor din grupul Dodon. Urmează acum negocieri, care să clarifice dacă AIE mai are majoritatea pentru a forma un nou guvern şi dacă PLDM renunţă la candidatura lui Vlad Filat pentru funcţia de premier. Liliana Barbăroşie a urmărit votul din Parlament şi relatează:

Căderea guvernului a devenit posibilă după ce partidul democraţilor condus de Marian Lupu a decis să sprijine moţiunea de cenzură iniţiată de comunişti.

Democraţii au spus că demiterea a fost necesară pentru că Vlad Filat nu a plecat de bună voie după ce a declinat acordul de constituire al alianţei ce l-a desemnat în funcţia de premier.
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:20 0:00
Link direct

Marian Lupu a afirmat însă că, deşi au votat o moţiune a opoziţiei, democraţii nu iau în calcul şi posibilitatea formării cu aceştia a unui guvern nou, tehnocrat, ci se aşteaptă ca liberal-democraţii să înainteze un alt candidat la funcţia de şef de executiv, în locul premierului „compromis”:

„Sunt formate premisele pentru a începe dialogul privind resetarea guvernării. Nu mai există posibilitatea examinării unei variante Filat III.”

În ceea ce-i priveşte pe liberali, ei nu au sprijinit moţiunea, dar asta, aşa cum a recunoscut Mihai Ghimpu, doar pentru că iniţiativa aparţine comuniştilor. Liberalii s-au declarat însă foarte hotărâţi să-l forţeze pe Vlad Filat să facă un pas înapoi, în procesul de formare a unui nou guvern al aceleiaşi alianţe.

„În condiţiile în care Vlad Filat conştientizează ce a făcut, se împacă cu acea situaţie şi înaintează o altă persoană din partea PLDM. Dacă preşedintele va insista ca criza aceasta să fie de lungă durată, voi cere demisia preşedintelui. L-am înaintat eu şi am spus atunci că ni l-a trimis Dumnezeu, dar necuratul l-a pus sub el.”

Din acţiunile şi declaraţiile liberal-democraţilor s-ar putea deduce că posibilitatea creării unui alt guvern AIE ar putea deveni o cursă hazardată. Şi asta pentru că cea mai ponderabilă formaţiune politică din arcul de guvernare intrat in derivă nu are de gând să îl sacrifice pe Vlad Filat. Iar Vlad Filat, care cel puţin astăzi a evitat să vorbească despre probabilitatea anticipatelor, spune că ceea ce-i cer de fapt foştii parteneri este să-şi decapiteze partidul:

„Este uşor să învingi o armată atunci când o decapitezi, mult e mai complicat să omori fiecare soldat în parte.”

Pronosticurile mai multor analişti, printre ei Viorel Cibotaru de la Institutul de Politici Publice, arată că demiterea cabinetului Filat ar putea duce la alegeri anticipate:

„A fost o acţiune politică foarte serioasă şi am obţinut încă o dovadă că elitele politice reprezintă nişte interese obscure. O moţiune a opoziţiei intransigente este votată de un partid aflat la guvernare şi, spiritual, susţinută de o altă formaţiune aflată la guvernare. Intenţia de a demonta anumite scheme corupţionale a eşuat, acestea vor fi acum camuflate. Iar PL şi PD nu că l-au umilit pe Filat, ci de fapt au făcut o diversiune de la încercarea de a demonta aceste scheme. Programul lor maxim acum este să mai reseteze alianţa în baza condiţiilor lor. Dacă o să le eşueze acest lucru, ei îl vor culpabiliza în toate pe Filat.”

În ce-i priveşte pe comunişti, aceştia au spus clar astăzi că anticipatele nu mai pot fi evitate.

„Partidul comuniştilor apelează către întreaga societate să se unească sub o singură solicitare – alegeri parlamentare anticipate”, şi-a încheiat astăzi liderul opoziţiei, Vladimir Voronin, discursul din parlament în favoarea moţiunii.

O moţiune care, aşa cum este absolut clar, a trecut datorită dezacordurilor grave dintre democraţii lui Marian Lupu şi liberal-democraţii lui Vlad Filat. Acum câteva săptămâni acesta a anunţat că nu mai vrea să guverneze alături de democratul Vlad Plahotniuc pe care l-a acuzat că şi-ar fi subordonat instituţiile statului şi ar fi oligarhizat puterea.

Acuzaţiile grave ale lui Vlad Filat la adresa democratului ajuns în politică din afaceri au fost formulate după participarea procurorului desemnat de democraţi la o vânătoare la care a fost împuşcat un om. Premierul a cerut şi a obţinut atunci demiterea procurorului. În scurt timp însa mai multe convorbiri telefonice compromiţătoare la adresa premierului şi a câtorva persoane de bază din echipa sa au fost făcute publice urmare a unor scurgeri de informaţii. Totodată mai mulţi miniştri liberal-democraţi s-au pomenit cu dosare de corupţie instrumentate de centrul anticorupţie controlat de democraţi.

După demiterea sa astăzi de către parlament, Vlad Filat a spus că tocmai lupta sa împotriva lui Vlad Plahotniuc ar fi motivul din care a fost destituit:

„Să nu creadă cineva că motivul demiterii mele este nerealizarea programului de guvernare. Motivul real este că Vlad Plahotniuc a fost demis din funcţia de prim-vicespeaker.”

Potrivit normelor legale, din momentul punerii în aplicare a moţiunii de cenzura, seful statului are la dispoziţie 45 de zile ca să desemneze un nou premier care să formeze cabinetul. Speakerul Marian Lupu a spus astăzi că procedura aceasta se poate încheia în maxim 10 zile.
Previous Next

XS
SM
MD
LG