Linkuri accesibilitate

Omului convins de hoţia generalizată ce gînduri îi trec prin minte?


În spaţiul pe care un fost preşedinte l-a caracterizat foarte inspirat drept unul al oamenilor frumoşi şi harnici, hoţia a luat proporţii astronomice în ultimele două decenii. Fură nu numai hoţii de buzunare şi infractorii care pătrund în apartamentele oamenilor. Se fură ca-n codru, se fură pe toate palierele sociale. E un soi de hoţie în trepte care a devenit un mod de viaţă, un mijloc de a supravieţui într-un fief al anarhiei.

În anii 90 mai cu seamă unii vînzători îi furau pe oameni la cîntar fără nici o jenă. Recent, SA Termocom a depistat nişte locatari care furau impardonabil gigacalorii vitale. Deunăzi, controlorii au aflat că într-un raion multă lume primea nejustificat ajutoare sociale. Păi, nu e un furt şi acesta?

Mie, bunăoară, mi s-a întipărit în minte un vecin între două vîrste care - înaintea apariţiei companiei Union Fenosa pe plaiurile mioritice – îmi propunea să-mi dreagă din cînd în cînd contorul în aşa fel ca acesta să indice un consum mai mic de energie electrică decît cel adevărat.

O dorinţă arzătoare care s-a răspîndit furtunos în mase în anii neguroşi ai tranziţiei e aceea de a fura de la stat. Şi asta pentru că maşinăria statală era percepută ca una suficientă sieşi, care nu are nimic de-a face cu viaţa omului. Paradoxal e că această dorinţă de a şterpeli de la stat coabita cu convingerea fermă că statul e dator să te ajute în toate celea, să-ţi asigure indemnizaţii şi pensii decente.

Şi s-a răspîndit furtul pretutindeni. De la asfaltarea dubioasă a drumurilor pînă la administrarea proastă a fondurilor publice. De la dispariţia tomberonului sau bicicletei din curte pînă la atacurile de tip rider asupra băncilor.

Şi aici, stimaţi ascultători, vreau să fac o precizare importantă. Mai grav şi mai devastator decît hoţia mi se pare un alt fapt. Mai grav e că mai toată lumea are aici convingerea că în Moldova se fură pe toate palierele sociale. E suficient să faci un sondaj în stradă ca să ţi se arate convingerea asta: aici se fură ca-n codru.

Iar omului convins de hoţia generalizată ce gînduri îi trec prin minte? În primul rînd, gîndul că aici prin cinste şi onoare nu faci o ceapă degerată. Politica e văzută doar ca un domeniu care îţi lărgeşte spaţiul de manevră pentru ciordeală. Aşa văd eu lucrurile din perspectiva mea scriitoricească-subiectivă...
  • 16x9 Image

    Iulian Ciocan

    Iulian Ciocan, scriitor, eseist și unul dintre „veteranii” Europei Libere, autorul rubricii de comentarii și impresii „Realitatea cu amănuntul”. În fiecare dimineata la ora 7.00, la radio Europa Libera, pe web la moldova.europalibera.orgGoogle Play & iTunes.

This item is part of
XS
SM
MD
LG