Tu: Interesant su-bi-ect. Dar să ştii că-i frumos. Ori-gi-naaaal! Aşa ceva, aşa ceva n-am mai citit nicăieri...
Eu: Ehe! Să vezi încă! Să vezi ce subiecte mai am eu! Să vezi ce imaginaţie, frate!
Tu: Hai, dă-i drumul, ce-o mai fi... Mai departe.
Eu: Urmează ultimul, cel de-al cincilea subiect, pe care l-am propus în proiectul meu. Acesta întitulat: „Marea paradă a personajelor”.
Tu: Şi adică de ce l-ai intitulat „Marea paradă a personajelor”? Vezi? Nu te întreb: de ce: paradă? pentru că, vezi bine, astăzi totul se face de paradă! pentru paradă! pentru aparenţe! Înţeleg: te dai după modă. Dar de ce nu ai fi mai modest? Nu e Paradă, ci: Maaarea paradă... a personajelor?
Eu: Dar nu vorbeam noi ceva mai înainte despre o maaare carte? O carte care să devină un best-seller! O carte care să răsune în întreaga Europă. Şi nu numai pe acest bătrân continent ci şi pe celelalte teri mari continente: Asia şi America. Hai, despre Africa nu mai vorbesc, pentru că, mă rog, n-ar citi ei cărţile noastre. De Australia nici atât: cangurii au grijile lor, nu au timp pentru lectură! Atunci, în consecinţă, o mare carte se cuvine să angajeze şi personaje celebre, personaje de mare rezonanţă. Iar o paradă a acestor personaje nu poate fi decât magnifică! Vezi, domnul meu, aş fi putut să mă exprim şi mai răsunător: Magnifica paradă a personajelor, eu însă am făcut-o mai modest. Am utilizat un termen ceva mai tradiţional.
Tu: Bun. Acestea sunt comentarii. Să trecem la esenţă.
Eu: Să trecem. O dată ce ne-a devenit clară cât de cât structura cărţii, o dată ce mi-am schiţat în imaginaţia mea un cât de cât limpede plan de derulare a acţiunii, mi-am zis că, pentru a înlesni cititorului percepţia acestei cărţi, n-ar scrica să fac un fel de trecere în revistă a... Numai că trecere în revistă nu prea sună adecvat pentru o chestiune ca aceasta – trecerea în revistă se referă mai mult la... domeniul militar: trecerea în revistă a armatelor, a unităţilor; se referă la domeniul ziaristicii: revista publicaţiilor, a cutăror şi cutăror texte, aici sună însă, în cazul nostru, e vorba de personaje! Şi aceste personaje ...ele fac în ultimă instanţă o carte!
Tu: Iar comentarii! Iar reflecţii! Să trecem, în fine, la miezul chestiunii.
Eu: Să trecem! Să trecem! Dar nici comentariile nu sânt de prisos. Şi ele, la urma urmei, uşurează întrucâtva înţelegerea şi urmărirea desfăşurării acţiunii.
Tu: Să trecem la chestiune, domnule!!!
Eu: Bun. M-ai convins. Deci, de ce este nevoie de o paradă, o magnifică paradă a personajelor... unei opere literare? Mai întâi, oricât ar părea de paradoxal, se cer: 1. nişte personaje! 2. pregătire a paradei propriu zise, 3. Se cere un spaţiu, un segment de tiiiimp în care să se deruleze celebra paradă! Sarcinile sunt clare, realizarea îmi aparţine mie şi numai mie.
Tu: De ce: ţie şi numai ţie? De ce nu: Editorului? De ce nu: personajelor?
Eu: Am încercat. Chiar aseară, stând până la ora 2 cu Editorul. Am convenit să conlucrăm. La început domnia sa era absolutamente de acord să participe în cel mai activ mod, după care însă am simţit că porneşte a ezita, a se eschiva. Până la urmă mi-am dat seama că nu este absolut deloc, dar absolut deloc predispus să-şi aducă aportul...
Tu: Şi?
Eu: Şi atunci... atunci m-am gândit să mă descurc fără domnia sa.
Tu: Dar cum a fost posibil să incluzi acest subiect pentru Editor, dacă aceasta s-a întâmplat cu mult înainte, cu o lună, o lună şi jumătate, înainte de întâlnirea Domniilor Voastre de aseară?
Eu: Nu-mi cunosc eu Editorul? Nu ştiu eu ce zace în el? Nu ştiu eu ce surprize îmi poate el servi în orice moment? Dar-fie! Nu asta contează. Deci, trecem la expunerea propriu zisă. Mai întâi şi întâi, am alcătuit o listă, sumară, desigur, a personajelor. Şi ştii pentru ce? Pentru că o paradă, o acţiune de atare amploare nu poate fi concepută fără minuţioase pregătiri prealabile. Deci, cine ar fi personajele? Mai întâi: eu. În al doilea rând: tu.
Tu: Cum adică: eu şi tu? Şi noi să mergem la paradă?
Eu: Dar cum ai crezut? Se poate oare fără noi?
Tu: Bine, dar noi doi nu sântem oare ca şi acei... doi pârliţi de cerşetori care stau la colţ de stradă unul lângă altul şi-şi dau unul altuia cu cârjele în cap?
Eu: Om fi! Dar nicidecum nu putem lipsi. Sântem obligaţi să ne includem.
Tu: Bine. N-ai decât să te incluzi. Eu acolo nu apar, s-o ştii! Caregoric nu apar!
Eu: Treaba dumitale. Mai uşor mi-o fi: n-o să am cu cine mă certa. Cu cine mă ciorovăi...
Tu: Şi mai departe?
Eu: Deci, fără tine? Te exclud! Urmează: el, ea, poliţistul, Doamna Tranziţie cu toată suita ei de Doamne de onoare...
Tu: Care: tranziţie? De unde: tranziţie? Că doar am văzut-o închisă în cele patru sarcofage plasate în cele patru puncte cardinale?.. Şi afară de asta ce fel de Doamnă dacă ea n-avea la vârsta decesului decât 10 ani. Ei bine, să admitem că e Doamnă, dar o paradă nicidecum nu poate fi organizată pentru nişte domnişoare, cu atât mai mult pentru nişte... infante... Să admitem că e Doamnă, mă rog, în timpurile noastre este evident fenomenul acceleraţiei – rapida creştere... dar să nu ne rătăcim iar... Să mergem mai departe: el, ea, Doamna cu suita ei, poliţistul, după care vine o serie lungă de personaje apărute în subiectele anterioare. Din primul: Doamna Cârtiţă, domnul Orbete, Domnul Şobolan; din al doilea: Doamna Lăcustă, Doamna Libelulă, Domnul Bondar...
Tu: Care: Bondar, omule?
Eu: Păi, nu era acolo şi un Bondar? Că doar dintre cei trei am preferat Libelula? Din: Doamna Lăcustă, Doamna Libelulă şi Domnul Bondar!
Tu: Dar nu era nici un... Bondar!
Eu: Ba era! Era, dar nu s-a văzut şi nu s-a manifestat! Bondarul era programat, domnul meu, pentru zborul deasupra coşurilor pentru reciclarea Conştiinţelor, acela numai cu care se putea răzbate prin fumul acela negru. Oricum, în sfârşit, el era păstrat ca un vehicul de rezervă, un fel de avion greu, de bombardament, şi chiar dacă nu s-a manifestat, se poate manifesta pe parcurs – subiectul respectiv nu este decât un proiect! Poate fi revăzut, complectat, ajustat ş.a.m.d. – nu e aşa?
Tu: Da. Mai departe!
