Linkuri accesibilitate

Bulgaria: imolările ca act de disperare


În decurs de o lună au avut loc nu mai puțin de șapte acte disperate.


Bulgaria are o situație financiară mai stabilă decât Ciprul, dar un nivel de trai mult mai coborât. Pe fondul protestelor îndelungate ale bulgarilor împotriva scumpetei, încă un om și-a dat foc. Despre valul de asemenea gesturi disperate în cea mai săracă țară din UE relatează de la Sofia Petio Petkov.

„Epidemia” de autoincendieri în Bulgaria continuă. Un bărbat în vârsta de 40 de ani și-a dat foc pe stadionul din satul Sitovo, județul Silistra. Este cea de a șaptea autoincendiere în decurs de o lună și a doua - în aceasta săptămână. Situația în Bulgaria se apropie de cea din Tibet unde în 2012 și-au dat foc 90 de călugări budiști.

„Autoincendierea este o problema politică foarte, foarte delicată”, a declarat liderul spiritual al Tibetului, Dalai Lama, în 2012 – anul în care și-au dat foc peste 90 de calugări budiști. „Realitatea este de așa natură că dacă spun ceva pozitiv chinezii mă vor acuza imediat de instigare, iar dacă spun ceva negativ membrii familiilor acestor oameni se vor simți foarte rău. Nu este de loc ușor să-ți jertfești viața. Nu vreau să creez impresia că este vorbă de un păcat”, spune Dalai Lama.

Într-un mod surprinzător, autoincendierile au devenit o problemă și în Bulgaria - cea mai săracă țară din Uniunea Europeană. În decurs de o lună au avut loc nu mai puțin de șapte acte disperate soldate, în majoritatea cazurilor, cu moartea victimelor.

Ultima este cazul unui șomer cu un copil. Și-a dat foc pe stadionul din satul Sitovo, județul Silistra. A fost internat cu 90% arsuri. În momentul internării a declarat: „Nu mai este pâine, nu mai pot rezista”. Marți, un miner concediat în vârsta de 59 de ani și-a dat foc în fața fiului său la Bobov dol. Cu o săptămână în urmă la Plovdiv o femeie în vârstă de 40 de ani și-a dat foc și a murit.

Motivele victimelor sunt analizate în mediile bulgare. Spre deosebire de Tibet unde oamenii protestează împotrivă domunației comuniste chineze, în Bulgaria protestul este îndreptat spre toata clasa politică. Corupția și crima organizată despre care Sofia este criticată cu regularitate de Comisia Europeană, stau la baza mizeriei în care trăiesc, conform ultimelor date ale Eurostatului 49% din bulgari.

Guvernul interimar a adoptat o serie de măsuri menite să pună capăt actelor disperate. Vor fi sporite ajutoarele sociale cu o parte din banii din buget pentru aparatul administrativ. Se caută rezerve pentru majorarea ajutoarelor energetice. Guvernul însă nu intenționează să contracteze împromuturi externe.

Din punct de vedere al stabilității financiare, Bulgaria poate servi drept exemplu pentru toate țările europene. Din păcate este vorbă de stabilitate la nivelul cel mai de jos al mizeriei.
XS
SM
MD
LG