Cu doua zile inainte de aniversarea unirii Basarabiei cu Romania, ziarul Adevarul publica in editia centrală un interviu realizat de bloggerul Ion Petrescu cu un tanar doctorand roman aflat la studii in Statele Unite. Stoica Cristinel Popa are opinii peremptorii despre orizontul viitoarei uniri: 20 de ani. Procesul de reunificare ar fi început deja în 1991, o dată cu declararea independentei ca stat a Republicii Moldova, spune licențiatul la Stanford, si poate fi intrevazut prin comparatie cu reunificarea celor doua Germanii. N-ar fi asadar un impediment ca multe state europene nu sunt de acord cu schimbarea granitelor. Nici in cazul Germaniei nu au fost. Dar, citam, „atunci când reprezentanţii a două entităţi politice - fie ministerele de externe, fie parlamentele sau oricine are prerogative de politică externă (...) - îşi exprimă în mod legal, pasnic şi democratic voinţa de a se uni, niciun alt stat nu se poate opune conform dreptului internaţional” .
Alegerile din Partidul Democrat Liberal au lăsat pe toată lumea frustrată. Vasile Blaga si-a reconfirmat functia de presedinte la un scor foarte strans. Practic, partidul este taiat in doua, chiar dacă inca nu s-a rupt. Ioana Lupea scrie in Adevarul ca de o parte trag partidele din Uniunea Social-Liberala, prinse într-un joc intern de putere. Social-democratii, liberalii si conservatorii pandesc de mult PDL-ul, luptandu-se care sa-l captureze mai întâi. De cealalta parte, ar fi insusi presedintele Traian Basescu, care a anuntat ca drumul lui se desparte de al PDL-ului condus de Vasile Blaga si ca se va concentra pe constructia unei noi forte politice de dreapta.
„Traian Băsescu nu aşteaptă să i se termine mandatul, în 2014 (...) În acest context, o nouă suspendare din funcţie, cu care îl ameninţă acum unii lideri ai USL, ar putea să-i convină de minune”, sugereaza in Romania libera Gabriel Bejan.
Numai ca indiferent daca lui Basescu ii va reusi sau nu constructia unui nou partid, fapt e ca partidele aliate la putere nu mai au opozitie, arata Marian Sultanoiu, in Gandul. „Uniunea va putea conduce nestingherită ţara printr-un Parlament aidoma Marii Adunări Naţionale, cu ajutorul unui guvern aidoma Consiliului de Miniştri, făcând ce doreşte într-o ţară vlăguită, disperată, umilită de dări şi sărăcie” – este sumbra premonitie a comentatorului.
Dan Cristian Turturica se revolta in Romania lbiera pentru procentele putine obtinute in alegerile de la PDL de Monica Macovei si spune ca doar in jurul ei, cunoscută pentru intransigentă, s-ar putea forma un nou partid. Care insa, insista Dragos Paul Aligica pe site-ul Contributors, ar trebui sa mai astepte. Cel putin 100 de zile. Atata are la dispozitie Vasile Blaga ca sa demonstreze daca are un proiect de fortificare a partidului, sau daca va semna protocolul de fuziune cu Partidul National Liberal.