Linkuri accesibilitate

Ce lefuri vor primi lucrătorii medicali din 2025


Malvina Boico este medic anesteziolog-reanimatolog la Spitalul Raional Hâncești.
Malvina Boico este medic anesteziolog-reanimatolog la Spitalul Raional Hâncești.

De la 1 ianuarie 2025, lucrătorii medicali din R. Moldova vor primi salarii cu 15% mai mari. Majorările vor oscila între 700 și 3.000 de lei, în funcție de vechimea în muncă, specialitate și studii. În ultimii ani, angajații din sistemul sanitar au beneficiat de creșteri salariale practic anual.

Noile cifre se regăsesc în Regulamentul privind salarizarea angajaților din instituțiile medicale publice, propus spre consultări de Ministerul Sănătății. Potrivit documentului, vor crește atât salariile doctorilor, asistenților medicali și infirmierelor, cât și ale angajaților din serviciul gospodăresc, ale șoferilor de pe ambulanțe sau ale directorilor instituțiilor medicale.

Astfel, spre exemplu, un medic de familie cu o vechime în muncă între 10 și 20 de ani va primi cu 2.300 de lei mai mult și va avea un salariu de 18.170 de lei.

Doctorii de pe ambulanțe cu un stagiu de peste 10 ani vor ridica lunar 14.790 de lei, cu 1.930 mai mult decât în prezent.

Medicii cu profil chirurgical, endoscopiștii, specialiștii în anestezie și terapie intensivă din instituțiile republicane, municipale și regionale, cu o vechime de peste 10 ani, vor primi cu peste 2.300 de lei mai mult – 17.810 lei.

Medicii și farmaciștii rezidenți vor ridica 13.320 de lei, cu 1.740 de lei mai mult decât salariul primit până la finele anului 2024.

Asistenții medicali ai medicilor de familie, de pe ambulanțe și cei comunitari, cu o experiență de muncă de peste 10 ani, vor câștiga anul viitor 10.750 de lei pe lună sau cu 1.400 de lei mai mult decât acum.

Infirmierele vor beneficia de un adaos de 900 de lei și vor ridica un salariu de 5.750 de lei.

Sporurile de noapte cresc cu câteva zeci de lei

Anesteziștii și reanimatologii din spitalele republicane și municipale vor primi un supliment pentru garda de noapte de 1.320 de lei (cu 170 de lei mai mult decât în prezent), iar cei din instituțiile raionale – 840 de lei (cu 30 de lei mai mult).

Cu 50 de lei mai mult vor primi pentru o noapte lucrată (între orele 22:00 și 6:00) infirmierele din secțiile de terapie intensivă și reanimare – 350 de lei.

Medicii din departamentele de chirurgie, obstetrică și toxicologie care fac gărzi de noapte vor avea un spor de 1.130 de lei (în creștere cu 150 de lei), iar infirmierele din aceleași secții – 330 de lei (40 de lei în plus).

Medicii de pe ambulanță vor ridica pentru turele de noapte cu 140 de lei mai mult – 1.060 de lei.

Salariile managerilor depind de bugete

Lefurile directorilor și vice-directorilor variază în funcție de banii acumulați anual. Spre exemplu, șefii de spitale care gestionează bugete între 10 și 20 de milioane de lei vor avea un salariu de 23.020 de lei, cu 3.000 de lei mai mare decât în acest an.

Cel mai mult vor primi cei care gestionează bugete de la 350 de milioane până la un miliard de lei – 37.150 de lei sau cu 4.840 de lei mai mult decât în prezent.

Ministerul Sănătății estimează că, în total, pentru salariile lucrătorilor medicali din sistemul sanitar public va fi nevoie de 1,343 miliarde de lei anual. Cheltuielile sunt prevăzute în proiectul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2025.

Tot de la 1 ianuarie 2025, vor primi salarii mai mari cu 10% angajații din instituțiile medicale bugetare subordonate Ministerului Sănătății, cum ar fi Agenția Națională pentru Sănătate Publică sau Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.

Anul trecut, de o majorare de 15% au beneficiat diferite categorii de lucrători din instituțiile încadrate în sistemul de asigurări medicale și cu 26% – medicii legiști.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

  • 16x9 Image

    Silvia Rotaru

    M-am alăturat echipei Europei Libere Moldova în anul 2022 și sunt reporteră pe domeniul sănătate. Scriu despre problemele, schimbările și evoluțiile din sistemul medical, dar și despre drepturile și problemele pacienților. Fac jurnalism din 2010, am lucrat în televiziune și în presa scrisă, după ce am absolvit Facultatea de Comunicare și Relații Publice.

XS
SM
MD
LG