Născut la 10 mai 1949 în satul Cureşniţa, raionul Soroca. În anii 1966-1971 îşi face studiile la Facultatea de Filologie, Secţia Jurnalistică, a Universităţii de Stat din Moldova. În perioada 1973 - 1982 lucrează corespondent, şef de secţie, secretar general de redacţie, iar din 1977 redactor-şef al ziarului Tinerimea Moldovei (ulterior Tineretul Moldovei). În anii 1982 - 1983 deţine funcţia de şef al secţiilor de creaţie ale Uniunii Jurnaliştilor din Moldova, iar din 1983 până în 1992 activează în cadrul Universităţii de Stat din Moldova - lector, lector superior la catedra Teoria şi practica presei a Facultăţii de Jurnalistică. În 1992, prin decizia Guvernului Republicii Moldova, este numit Secretar ştiinţific al Comisiei Superioare de Atestare a Republicii Moldova (1992-1999) În anii 1999 - 2002, 2010 - 2012 este decan al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării a USM, iar în perioada 2002-2010, 2012 până în prezent exercită funcţia de şef al catedrei Jurnalism a Facultăţii Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării a USM. În anul 1987 îşi ia doctoratul la Universitatea de Stat din Leningrad (astăzi Sankt-Petersburg). Este doctor în filologie, conferenţiar universitar. Prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova din 11 decembrie 2012 i s-a conferit medalia „Meritul Civic”.
Luni
A fost prima zi când am avut nevoie de argumente „grele” pentru a-l convinge pe Dumitraş, nepoţelul meu, că n-ar fi bine să întârziem la şcoală. În calitate de bunel am o misiune onorabilă: să-l conduc în fiecare dimineaţă până la şcoală. Iar luni, precum se ştie, noaptea a fost mai scurtă cu o oră.
Tot luni, 1 aprilie, m-am aşteptat la surprize şi păcăleli neaşteptate, legate de Ziua umorului, dar surpriza a fost una chiar neaşteptată. Am primit din Viena, Austria, un colet, prin care mi-a fost expediată o revistă, în paginile căreia sunt publicate articole ce tratează aspecte legate de cercetare, de învăţământ, de cultură şi de relaţii internaţionale în aceste domenii.
Surpriza a fost, că în această revistă am găsit un articol al cărui autor este cel care Vă vorbeşte acum, articol despre Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării a Universităţii de Stat din Moldova. Mă gândesc, că este bine să fim cunoscuţi şi apreciaţi şi peste hotare…
Marţi
Două evenimente mai importante, pentru mine în orice caz, au marcat această zi.
Primul este că în şedinţa Senatului Universităţii de Stat din Moldova, al cărui membru sunt, au fost puse în discuţie aspecte legate de organizarea procesului de învăţământ, în special de utilizare platformelor electronice în formarea profesională (inclusiv utilizarea platformei electronice Moodle), de formare continuă şi de prestare a serviciilor educaţionale.
Constat cu satisfacţie, că după obţinerea unei autonomii mai largi, la Universitate se întreprind tot mai multe acţiuni în vederea optimizării procesului de studiu, în vederea implementării unor standarde educaţionale avansate, probate deja în instituţiile de învăţământ din ţările Europei de Vest. Sunt apreciabile eforturile depuse, de rectorat în primul rând, dar eu de fiecare dată revin la un lucru esenţial, în viziunea mea. Mult, tare mult depinde de personalitatea profesorului universitar, de gradul de pregătire al acestuia, de comunicarea directă cu studentul…
Putem dispune de mijloace şi procedee de comunicare digitală din cele mai sofisticate, care, de altfel, sunt utilizate tot mai larg în procesul de învăţământ, dar elementul subiectiv, cuvântul viu nu pot fi înlocuite cu nimic.
…Şi al doilea eveniment: seara am trăit clipe de adevărată satisfacţie sufletească. Împreună cu un grup de masteranzi de la facultate am fost prezent la cinematograful „Odeon” pentru a viziona filmul documentar „Maria Cebotari”. A fost ceva extraordinar. Cele mai sincere felicitări regizorului şi scenaristului Dumitru Olărescu.
Miercuri
La 12.30 am avut şedinţa Catedrei de Jurnalism, iar la 14.00 - şedinţa Consiliului profesoral al Facultăţii. Au fost puse în discuţie chestiuni curente legate de organizarea procesului instructiv-didactic, inclusiv şi de aprobarea unor modificări în planurile de învăţământ, dar şi de aprobarea unei noi structuri a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării. În curând vom avea în cadrul Facultăţii trei departamente (şi nu catedre), dar ceea ce mi s-a părut important, vom avea un Departament de radio şi televiziune.
M-a bucurat în deosebi un lucru: am văzut în sală multe feţe tinere. Este o problemă pentru şcoala superioară încadrarea tinerilor dotaţi în procesul instructiv-didactic. Cauzele sunt cunoscute… Să sperăm că într-o perspectivă nu prea îndepărtată munca pedagogică va deveni pentru tineret mai atractivă.
Joi
Am avut trei seminare la disciplina Jurnalismul de informare. M-am bucurat pentru studenţii de astăzi: sunt mult mai pregătiţi, mult mai informaţi de cât noi, cei care am studiat acum 20, 30, 40 de ani…
Dar mă cam supără un lucru. Atunci când îi îndemn: „Cât mai multă carte, dragii mei!”, ei îmi reproşează: „Nu, mesajul ar trebui să fie altul: cât mai mult timp în faţa calculatorului! Pentru că scrierea textului începe cu aşezatul în faţa calculatorului”. „Dar cu documentarea cum rămâne? Cu deplasarea „la faţa locului”? Tot prin calculator?”.
Ei bine, este o nedumerire a mea şi n-aş dori să fiu prea categoric.
…Seara am încheiat lectura romanului colegului meu de facultate, Petru Bogatu - „Funia împletită în trei”. A fost o lectură captivantă, de la prima până la ultima pagină.
Aşi fi curios să aflu, care ar putea fi titlul următorului roman. Bunăoară: „Cei trei într-o… alianţă”?
Vineri
Am sperat că în ziua de astăzi vom avea rezultate pozitive din zona politicului. N-a fost să fie aşa. Dar cine ştie, „ceva-ceva”, vorba unui prieten, trebuie să se întâmple.
La seminare am discutat tema începută ieri. Mi s-a părut productivă discuţia asupra faptului, dacă jurnalistul are dreptul la eroare. Am ajuns la concluzia, că eroarea nu este o acţiune premeditată, ci ţine mai mult de cunoaştere, de cunoaşterea domeniului relatat.
Bernard Shaw avea să spune că există 500 posibilităţi de a spune „Da” şi 50 posibilităţi de a spune „Nu” şi doar o singură variantă de a scrie aceasta. Şi dacă această unică variantă vine în contradicţie cu adevărul? Evident că eroarea nu poate fi acceptată, dar.. înţeleasă. Ceea ce este important, este să nu confundăm eroarea cu dezinformarea, cu minciuna. Eroarea se opune realităţii, iar minciunea se opune adevărului (chiar dacă, trebuie să recunoaştem, adevărul este de multe ori o noţiune relativă).
…Tot astăzi un coleg de facultate mi-a împrumutat pentru „două nopţi” cartea, mai exact, eseul lui Lucian Boia „De ce este România altfel?”.
Sunt cărţi care trebuie să fie nu numai citite, dar şi studiate, poate chiar şi conspectate. Mă refer şi la cărţile lui Lucian Boia.
