În cîteva luni Republica Moldova va împlini 22 de ani de independență, dar impresia generalizată pe care ne-o lasă toți acești ani este că nu ne mai putem rupe de această perioadă de tranziție pe care o parcurgem. Chiar și avîntul acestei alianțe de guvernare venită la conducere în 2009 pare a fi mai degrabă un zbor frînt, pentru că i-a trebuit aproape 3 ani ca să voteze un președinte de țară, iar peste un an de zile, după niște manevre ne-elegante ale premierului, cade guvernul.
Spiritul legii nu predomină, statul de drept nu se respectă, președintele nu este recunoscut de cea mai mare fracțiune parlamentară - cea a comuniștilor, corupția este în floare și aș mai spune că pe scena politică nici nu avem măcar o luptă a doctrinelor, ci o luptă a capitalurilor. Care este ieșirea din situație, cum să punem capăt acestui haos care ne afectează?
Cineva spunea zilele acestea într-o emisiune de dezbateri televizată că liderul liberalilor, Mihai Ghimpu, ar avea o obsesie în ne-acceptarea candidaturii lui Vlad Filat la funcția de premier. În acel moment mi-a venit și răspunsul la întrebarea de mai sus: păi, după mai bine de 20 de ani de promovare moderată și relaxantă a legii, nimic nu mai poate impune „dictatul” legii decît promovarea ei de către toate organele de stat într-o manieră „obsesivă”, cu exces de zel chiar, cu o agresivitate în sensul bun al cuvîntului și aceasta indiferent dacă legea este bună sau rea.
Priveam zilele acestea o știre la CNN în care se vorbea despre niște copii răpiți și duși din Statele Unite în Cuba de către părinții lor, care au fost lipsiți de drepturile părintești. Mă uitam cum persoanele responsabile de acest caz se tânguiau în fața camerelor de luat vederi întrucît, datorită relațiilor tensionante pe care le are Cuba cu America, nu există acorduri și instrumente legale pentru a cere autorităților cubaneze să returneze copiii răpiți înapoi în Statele Unite. Dacă ar fi existat vreo lege în acest sens, atunci numaidecît avea să fie aplicată imediat. La noi, însă, legile există și experții le laudă că sunt destul de bune - singura problemă este că nu se respectă. Sunt sigur că dacă legile vor începe să fie respectate, atunci va crește cu timpul și calitatea lor.
Respectiv, văd justificată această politică a Partidului Liberal de a promova în mod obsesiv acele mecanizme instituționalizate prin care să nu mai funcționeze „legea” telefonului pe care a folosit-o la fel de obsesiv Vlad Filat. Desigur că această atitudine categorică și principială poate fi foarte repede calificată drept una radicalistă, dar mă tem să nu ajungem peste alți 20 de ani de independență ca să concluzionăm că de fapt altă soluție nu există.
Spiritul legii nu predomină, statul de drept nu se respectă, președintele nu este recunoscut de cea mai mare fracțiune parlamentară - cea a comuniștilor, corupția este în floare și aș mai spune că pe scena politică nici nu avem măcar o luptă a doctrinelor, ci o luptă a capitalurilor. Care este ieșirea din situație, cum să punem capăt acestui haos care ne afectează?
Cineva spunea zilele acestea într-o emisiune de dezbateri televizată că liderul liberalilor, Mihai Ghimpu, ar avea o obsesie în ne-acceptarea candidaturii lui Vlad Filat la funcția de premier. În acel moment mi-a venit și răspunsul la întrebarea de mai sus: păi, după mai bine de 20 de ani de promovare moderată și relaxantă a legii, nimic nu mai poate impune „dictatul” legii decît promovarea ei de către toate organele de stat într-o manieră „obsesivă”, cu exces de zel chiar, cu o agresivitate în sensul bun al cuvîntului și aceasta indiferent dacă legea este bună sau rea.
Priveam zilele acestea o știre la CNN în care se vorbea despre niște copii răpiți și duși din Statele Unite în Cuba de către părinții lor, care au fost lipsiți de drepturile părintești. Mă uitam cum persoanele responsabile de acest caz se tânguiau în fața camerelor de luat vederi întrucît, datorită relațiilor tensionante pe care le are Cuba cu America, nu există acorduri și instrumente legale pentru a cere autorităților cubaneze să returneze copiii răpiți înapoi în Statele Unite. Dacă ar fi existat vreo lege în acest sens, atunci numaidecît avea să fie aplicată imediat. La noi, însă, legile există și experții le laudă că sunt destul de bune - singura problemă este că nu se respectă. Sunt sigur că dacă legile vor începe să fie respectate, atunci va crește cu timpul și calitatea lor.
Respectiv, văd justificată această politică a Partidului Liberal de a promova în mod obsesiv acele mecanizme instituționalizate prin care să nu mai funcționeze „legea” telefonului pe care a folosit-o la fel de obsesiv Vlad Filat. Desigur că această atitudine categorică și principială poate fi foarte repede calificată drept una radicalistă, dar mă tem să nu ajungem peste alți 20 de ani de independență ca să concluzionăm că de fapt altă soluție nu există.