Multe minunăţii şi bizarerii mi-a fost dat să văd în Moldova tranziţiei interminabile, stimaţi ascultători. Îmi amintesc, bunăoară, de adolescenţii unor sate uitate care nu văzuseră niciodată Chişinăul. Îmi amintesc de bietul om al străzii care, pentru a supravieţui, vîna pisici pe care apoi le devora. Sînt multe ciudăţenii şi grozăvii aici, şi parcă nimic nu ar mai trebui să-l mire pe un om care are de-a face mereu cu ele.
Şi totuşi, stimaţi ascultători, mărturisesc că am bolovănit ochii deunăzi din nou. Iar o voce interioară a rostit în mine: „Mare-i grădina ta, Doamne!”
La ce mă refer? Păi, la elevii care au protestat împotriva instalării camerelor de luat vederi la BAC, la elevii care au declarat tranşant, fără jenă: „Vrem să copiem!” Reprezentanţii generaţiei twitter s-au arătat deranjaţi de faptul că sînt „supravegheaţi” la examene. Ei voiau să se simtă liberi şi nestingheriţi, adică să aibă şi îndrăgita posibilitate de a copia în voie. M-am uitat cu atenţie la feţele reprezentanţilor tinerii generaţii care voiau să copieze şi nu am remarcat nici un semn de ezitare sau ruşine. Tinerii aceia erau foarte hotărîţi.
Dar şi mai mult m-a uluit un parinte care a spus ritos: „Noi toţi am copiat cîndva şi am ajuns cîte ceva!” Păi, dacă parintii nu văd un mare pericol în copiere, de ce ne-ar mira revendicările elevilor dornici să copieze?
Într-un fel, dacă mă gîndesc mai bine, parintele acela are dreptate pînă la un punct. Noi toţi am copiat şi mai copiem. Şi am ajuns „cîte ceva”. Numai că ţara făurită de oamenii care copiază arată jalnic. Şi nici nu are cum să arate atrăgător. A copia înseamnă, în fond, a fura, a ciordi, a face un mişmaş. De ce ne-ar mai mira că aici de la 1991 încoace se fură ca-n codru?
