Premierul desemnat Vlad Filat mai are o săptămână pentru a găsi o majoritate în Parlament, care să susţină noul guvern. Partidul Liberal, este în acest moment scindat, la fel fracţiunea parlamentară. Democraţii negociază iar deputaţii neafiliaţi sunt în aşteptare. Multe incertitudini, din care însă viitorul guvern, oricând va fi format, ar avea multe de învăţat, crede invitatul lui Vasile Botnaru, istoricul Gheorghe Cojocaru:
Gheorghe Cojocaru: „Unul din subiectele care se discută acum, când încă nu este clar cum va arăta viitoarea guvernare, este cel în strânsă legătură cu lecţiile pe care ar trebui să le înveţe din experienţa Alianţei pentru Integrare Europeană cei care pretind să se afle la putere în continuare. Ce n-a mers şi de ce n-a mers, în angrenajul acestei coaliţii de guvernare, sunt nişte întrebări la care ar trebui formulate nişte răspunsuri cât mai cuprinzătoare…”
Europa Liberă: Mai ales, din perspectiva viitorilor participanţi la guvernare. Dar să încercăm noi să vedem ce n-a mers, de fapt, în aceşti ani, de când Republica Moldova este condusă de coaliţia celor trei partide liberale şi democrate, care au şanse reale să revină în ambarcaţiunea puterii?
Gheorghe Cojocaru: „Poate că ar trebui să începem cu chestiunea moştenirii pe care au preluat-o cele trei partide instalate la putere, în 2009. Această moştenire a fost una dintre cele mai grele, iar după trei ani şi mai bine de guvernare aceasta nu pare deloc să fi cunoscut nişte îmbunătăţiri esenţiale. Pe acest fond, acutizat de presiunea crizei economice mondiale, problemele sociale, sărăcia, lipsa locurilor de muncă, exodul oamenilor tineri au luat dimensiuni greu de suportat de economia naţională, scufundată într-un declin imposibil de stopat încă de la începutul anilor ’90 ai secolului trecut.
Dependenţa totală de factorii energetici externi nu pare să fi stimulat guvernarea celor trei partide să procedeze realmente la identificarea unor surse alternative, deşi, la timpul respectiv, s-au semnat nişte înţelegeri cu România privind construcţia gazoductului Ungheni-Iaşi, despre care azi, din păcate, nu se aude nimic.”
Europa Liberă: Unii observatori notează că, între timp, guvernarea a încercat să-şi etaleze fidelitatea ideologică. Or, în timp ce economia stagnează este greu să convingi alegătorii cu asemenea performanţe. Vreau să vă întreb: oare din cauza economiei totuşi nu a rezistat Alianţa pentru Integrare Europeană?
Gheorghe Cojocaru: „O guvernarea responsabilă are obligaţia să se concentreze asupra problemelor reale cu care se confruntă societatea – economice, sociale, în primul rând – şi să le rezolve pas cu pas, în ciuda tuturor dificultăţilor. Alianţa pentru Integrare Europeană nu pare să fi realizat în deplinătate importanţa acestui angajament social, iar cadrele pe care le-a promovat, în cele mai diverse funcţii publice, nu rareori au dat dovadă de incompetenţă sau s-au pus pe căpătuială. Interesele egoiste, de partid sau de grup, au privat Alianţa de solidaritatea şi coerenţa internă, aceasta împotmolindu-se, la un moment, în reglări meschine de conturi, în detrimentul guvernării şi interesului naţional.”
Europa Liberă: Acest rechizitoriu foarte concis pe care l-aţi făcut dumneavoastră nicidecum nu adaogă optimism omului care stă, convenţional, cu „bila” în mână şi se gândeşte în care urnă să o arunce, convenţional vorbind. Dacă guvernarea celor trei partide a mers prost sau nu a mers suficient de bine, ce garanţii ar exista că va merge în continuare?
Gheorghe Cojocaru: „Optimismul este un termen relativ, iar garanţiile despre care vorbiţi depind, bineînţeles, de înţelegerile ce se vor face, depind de cei care îşi vor asuma misiunea viitoarei guvernări. Dar aici ar trebui să se ţină cont de faptul că guvernarea într-o coaliţie – mai ales, într-o societate care se confruntă cu grave probleme sociale şi economice – nu este ferită de crize, ci dimpotrivă, acestea se pot declanşa, în orice moment. Important este ca aceste crize să fie soluţionate prin dialog şi compromisuri rezonabile, într-un cadru democratic, astfel încât să se asigure şi continuitatea guvernării, şi rezultatele care să fie apreciate de societate.”
