Linkuri accesibilitate

Ce poate aduce votul uninominal? O privire peste Prut


Parlamentul României
Parlamentul României

„Uninominalul” nu i-a făcut mai responsabili nici pe aleşi, nici pe alegători.


Sistemul electoral din Romania nemultumeste pe aproape toata lumea: politicienii trebuie sa faca ecuatii complicate pentru a anticipa cum se vor clasa partidele lor, alegatorii nu-l inteleg, iar expertii militeaza pentru schimbarea acestuia. Este vorba de Legea alegerilor parlamentare din 2008 care a marcat trecerea de la sistemul listelor la cel uninominal, punind astfel in practica referendumul organizat de presedintele Traian Basescu in 2007, odata cu prima sa suspendare, prin care romanii s-au pronuntat intr-o majoritate covirsitoare pentru votul uninominal.

De fapt nu este vorba chiar despre un sistem uninominal, ci despre un sistem original inspirat de cel folosit in Danemarca, dar si de sistemul sloven si care poate fi definit potrivit autorilor lui de la ProDemocraatia drept un „sistem proportional cu scrutin de lista”. Asadar alegerile parlamentare din Romania din 2008 si 2012 au presupus impartirea fiecarui judet (care corespunde unei circumscriptii electorale) intr-un numar de colegii uninominale egal cu numarul de mandate care revin acelui judet si impartirea listei fiecarui partid intre colegiile date. Alegatorii voteaza candidatul preferat in mod individual, dar in acest fel ei voteaza de fapt intreaga lista judeteana a partidului.

Daca un candidat reuseste sa aiba 50 la suta din voturi, acesta cistiga mandatul fara nici un fel de redistribuiri, in vreme ce pentru ceilalti se aplica tot felul de compensari matematice. In plus daca pe linga cistigatorul net, un alt partid are cel putin 35 la suta din voturi atunci lista finala se suplimenteaza. Asa se face ca la alegerile din 2012 Parlamentul Romaniei s-a dilatat si are cu aproape o suta de parlamentari in plus. In total au fost alesi 588 din care 412 deputati si 176 de senatori. Prin sistemul uninominal folosit, Romania a reusit sa depaseasca Statele Unite ca numar de parlamentari cu 50, in conditiile in care aici locuiesc 22 de milioane de romani si acolo peste 300 de milioane de americani.

Sub presiunea organizatiilor neguvernamentale si a elitelor intelectuale, Traian Basescu a incercat sa schimbe lucrurile, dar rezultatul a fost un compromis, cu efecte daunatoare. Cei care au militat pentru renuntarea la sistemul proportional pe liste argumentau ca in acest fel parlamentarii nu sint responsabilizati, pot trece fara frica de repercursiuni de la o formatiune la alta, iar partidul ii poate controla si chiar santaja pe cei care-i selecteaza sa devina membri ai parlamentului.

Presedintele Romaniei ar fi vrut un sistem uninominal dupa modelul francez, in care parlamentarii sa fie alesi la fel ca primarii din doua tururi de scrutin. Modelul ar fi fost mult mai simplu si mai cinstit si nu ar fi aparut surpriza ca dintr-o circumscriptie cu 6 colegii vor ajunge in parlament 8 oameni. In acest fel insa Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romania ar fi fost subreprezentata sau nu ar fi intrat deloc in parlament. Sistemele majoritare defavorizeaza minoritatile si deci diversitatea si incurajeaza partidele mari, de aceea de pilda, socialistii sint tentati sa accepte aceasta solutie, desi pe de alta parte in cercurile puterii se discuta despre necesitatea unui sistem mixt, in cadrul caruia Camera Deputatilor sa fie aleasa pe liste, iar Senatul prin vot uninominal.

Deocamdata sistemul uninominal original folosit de Romania a transformat radical partidele autohtone, din formatiuni centralizate si controlate strict din capitala, in organizatii cu multiple centre de putere, in care baronii locali sint temuti si ascultati. In acelasi timp insa, traseismul persista si chiar ia amploare, iar alegatorii au pus stampila pe inculpati, astfel incit 25 de parlamentari au dosare penale, fiindca Romania nu are o traditie a comunitatilor implicate in propria lor viata sociala si politica. De aceea, uninominalul nu i-a facut mai responsabili nici pe alesi, nici pe alegatori.
XS
SM
MD
LG