Autoritățile din Bangladesh au anunțat astăzi că bilanțul morților în urma prăbușirii unei fabrici de confecții de la marginea capitalei Dacca, miercuri, a ajuns la 200 și ar putea crește în continuare. Peste o mie de muncitori au fost răniți.
Echipele de salvare caută mai departe în muntele de beton și fier rămas în urma noului dezastru din industria textilă a celui de-al doilea exportator de haine din lume, după China. Pompierii și medicii spun că nu știu câți oameni s-ar mai putea afla încă sub ruine și că aud frecvent strigăte de ajutor de sub moloz.
Asemenea tragedii nu sunt, din păcate, chiar o raritate în Bangladesh: în noiembrie anul trecut un incendiu la o fabrică de confecții care făcea haine pentru Walmart și alte mărci occidentale, tot la Dacca, s-a soldat cu 111 morți. Supraviețuitorii au povestit că ieșirile de incendiu fuseseră încuiate de manageri, pentru ca muncitorii să nu iasă cumva la aer, pierzând timp prețios de muncă. După incendiu s-a stabilit că din cele opt etaje ale clădirii Tazreeen, mistuită de flăcări, numai trei fusese construite legal, cu autorizație.
Muncitorii din clădirea Rana Plaza, prăbușită miercuri, au spus că marți seară au fost observate crăpături în zidurile construcției. Managerii au decis evacuarea celor 3000 de muncitori, iar o inspecție a poliției i-a avertizat să nu reia lucrul până la rezolvarea problemei. Același avertisement a venit de la Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Textile din Bangladesh. Însă miercuri dimineață schimburile au fost reluate în mod normal și la o oră după începerea producției clădirea s-a prăbușit.
Periferia Savar a capitalei Bangladesh-ului, Dacca, găzduiește zeci de fabrici de confecții, iar în întreaga țară sunt cam 4000. Ele produc anual mărfuri în valoare de 20 de miliarde de dolari, iar industria textilă are o influență mare asupra conducerii țării. Salariul minim lunar din Bangladesh este de 38 de dolari – adică aproximativ 460 de lei – după ce a fost dublat în 2010.
Associated Press enumeră cam zece companii occidentale care ar fi avut comenzi în clădirea prăbușită, dar spune că una singura, a recunoscut până acum că primea marfă de acolo. Bentton a comunicat agenției prin email că persoanele implicate în dezastru nu erau furnizorii săi, iar Mango a spus că discutase doar în mod preliminar producerea unor mostre de haine la una din fabricile din clădire.
Noul dezastru industrial din Bangladesh a adus în atenția presei mondiale în primul rând viața dură a muncitorilor dintr-una din cele mai sărace țări din lume, dar și o organizație cu sediul la Amsterdam, numită „Campania Haine Curate” (cleanclothes.org). Activă din 1989, ea denunță ceea ce consideră a fi cinismul firmelor occidentale care folosesc mâna de lucru ieftină din Bangladeș și din alte țări sărace fără să-și bată capul prea mult cu condițiile de muncă sau de viață ale muncitorilor.
Ineke Zeldenrust, de la „Campania Haine Curate”, ne-a spus astăzi într-un interviu telefonic că în ultimii ani au existat progrese în atitudinea unor firme occidentale și a unor guverne din țări în dezvoltare în ce privește condițiile de muncă, dar tragedia de la Dacca și multe altele arată că aceste progrese sunt insuficiente.
Activista olandeză a spus că progresele apar de obicei după câte o catastrofă sau după o mare campanie de presă, dar afectează doar un anume lanț de producție, nu starea generală a industriei din țările respective.
Spre deosebire de alte grupări, „Campania Haine Curate” nu cheamă la boicoturi ale unor mărci sau produse dintr-o țară anume. Ineke Zeldenrust spune că boicotul nu este constructiv pentru că permite companiei boicotate să se prezinte ca o victimă. „Campania Haine Curate” preferă ca firmele implicate să-și asume partea de răspundere pentru tragedii de felul celei mai recente, din Bangaldeș, și să lucreze la elimininare cauzelor lor.
„Campania Haine Curate” lansează frecvent acțiuni de avertizare a publicului asupra felului cum au fost produse unele haine în țările din lumea a treia: de exemplu, la începutul anului, campania atrăgea atenția că unii producători de blue-jeans ingnoră interdicția decolorării lor cu jet de nisip – o metodă soldată cu îmbolnăviri frecvente în rândul muncitorilor.
O altă acțiune a organizației din Amsterdam a fost de a lansa false anunțuri publicitare pentru mărci occidentale cunoscute: figurilor languroase ale modelelor le sunt alipite fețe de muncitori subnutriți din Cambogia, cu îndemnul: cereți plata unor salarii care să le permită o viață decentă.
În interviul nostru telefonic am întrebat-o pe Ineke Zeldenrust dacă asemenea campanii, care sunt frecvente de multe decenii în Occident, au șanse de a convinge și publicul din noile societăți de consum, cum este Moldova. Activista olandeză a spus că, în țările din estul Europei, ea și colegii ei au în primul rând misiunea de a atrage atenția asupra condițiilor de muncă din acele țări, ele însele producătoare încă ieftine pentru piața occidentală.
Zeldenrust a spus că Bangladesh-ul, ca și țările din estul Europei, a trecut printr-o perioadă de creștere economică rapidă, care a adus cu sine și riscuri sporite pentru siguranța muncitorilor, în economii încă slab guvernate și cu sindicate slabe.
