Linkuri accesibilitate

Vagoane pentru Varnița


Transnistria nu e numai peste Nistru, ea îşi revendică un spaţiu de influenţă în dreapta Nistrului.


Ceea ce s-a întîmplat deunăzi la Varniţa e o dovadă elocventă a felului păgubos în care funcţionează imensa maşinărie statală moldovenească. Incursiunea unor militari transnistreni înarmaţi pe teritoriul care, zice-se, e controlat de Chişinău i-a cam luat prin surprindere pe conducătorii de pe malurile Bîcului. Vagoane care trebuiau să găzduiască controlori transnistreni au apărut în Varniţa, dar şi dincolo de localitate, izolînd-o oarecum de satul Gura Bîcului. Iar culmea absurdităţii e că vagoanele astea au fost aduse din Chişinău, mulţi cetăţeni întrebîndu-se acum care e rostul organelor de ordine moldoveneşti.

E greu de spus ce-ar fi fost, dar impresia mea e că guvernanţii de la Chişinău ar fi discutat şi astăzi despre aceste vagoane în Comisia Unificată de Control, dacă nu ar fi existat reacţia promptă a locuitorilor din Varniţa şi Gura Bîcului. Văzîndu-se înconjuraţi de vagoanele transnistrenilor, conştientizînd că trebuie să se ajute ei înşişi, unii locuitori ai celor două sate au ripostat, obligîndu-i pe solii înarmaţi ai Tiraspolului să se retragă.

În realitate, lucrurile ar putea să fie mult mai complicate decît sînt în aparenţă. Satul Varniţa, care e acum în jurisdicţia Moldovei, e considerat o prelungire a Benderului şi e văzut pesemne ca teritoriu transnistrean de către conducătorii de la Tiraspol. Şi cine poate să ne spună cu exactitate unde se termină Benderul? La Chiţcani sau după Chiţcani? La Gîsca sau după Gîsca? La Copanca unde tot este un vagon transnistrean? Sau poate că şi Gura Bîcului e considerat de Tiraspol teritoriu transnistrean şi noi nu ştim? Şi uite aşa începi să înţelegi ceea ce pesemne guvernanţii de la Chişinău nu vor să înţeleagă: că Transnistria nu e numai peste Nistru, că ea îşi revendică un spaţiu de influenţă în dreapta Nistrului, iar limitele acestui spaţiu sînt extrem de confuze. Iar confuzia cea mai mare a fost poate generată chiar de înţelegerile din 1992 care au delimitat un spaţiu de securitate pe malurile Nistrului ce nu se mai ştie cui aparţine.

În fond, frontierele ţării depind de oamenii care trăiesc în condiţii grele în această zonă de securitate. Şi dacă mîine locuitorii obosiţi ai unui sat de acolo îşi vor lua in corpore cetăţenie transnistreană, cum vor acţiona conducătorii de la Chişinău?

Situaţia e într-o mare măsură penibilă-absurdă. O republică nerecunoscută nu se mulţumeşte cu teritoriul pe care îl controlează, ci mai şi instalează vagoane pe teritoriul statului recunoscut, care abia dacă pricepe ce să facă. În atare condiţii reîntregirea ţării pare o himeră. De-ar putea statul recunoscut să-şi păstreze teritoriul pe care îl controlează acum...
XS
SM
MD
LG