Vasile Botnaru a stat de vorbă cu Gheorghe Erizanu, directorul editurii „Cartier” despre cărţi electronice. Pretextul discuţiei este premiul pentru cel mai bun e-book obţinut în cadrul Galei Industriei de Carte din România de vestita lucrare inspirată de evenimentele din 7 aprilie „Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o” de Maria-Paula Erizanu.
Gheorghe Erizanu: „Cel mai interesant că anul trecut, la prima ediţie, cel mai bun e-book a fost declarată, de asemenea, o carte a Editurii „Cartier”, e vorba de „Alice în Ţara Minunilor”. Sincer să fiu, mirarea a fost mare când şi anul acesta am luat premiul pentru cel mai bun e-book.”
Europa Liberă: O carte pe hârtie era bună atunci când nu se rupea, când avea culorile foarte bune. Ce criterii de calitate se aplică în cazul unei cărţi electronice?
Gheorghe Erizanu: „Complexitatea ei, felul cum a fost prezentată, frumuseţea cărţii virtuale. Or, în cazul „Aceasta e prima mea revoluţie. Furaţi-mi-o”, cartea conţine imagini, conţine şi un film, adică conţine mult mai multe elemente media decât un simplu text.”
Europa Liberă: Dar unde e pragul la care se opreşte un editor de carte electronică, ca să nu aglomereze prea multe coridoare şi labirinturi?
Gheorghe Erizanu: „În cazul cărţii digitale, posibilitatea de a experimenta şi de a merge până la capăt e foarte, foarte mare. Pe de altă parte, putem risca – în cazul când introducem foarte multe instrumente media – să ajungem la un volum atât de mare, încât să păţim cum se întâmplă acuma cu primul manual digital din România, care ai nevoie de 3 zile, ca să ajungă în tableta sau pe computerul tău. Ca şi în orice domeniu, e nevoie de linie de mijloc, de ştiut până unde poţi merge.”
Europa Liberă: Sunt autori care se pretează în mod special la genul acesta de carte, cum ar fi, ca să facem trimitere la cel mai cunoscut autor de la noi sau cel mai recent roman „Ţesut viu. 10X10” care are o sumedenie de trimiteri, asteriscuri sau Pavici cu scrierea lui încrucişată şi întortocheată şi care poate fi citită de oriunde, ce autori credeţi că s-ar preta, în mod special, la genul acesta de literatură electronică?
Gheorghe Erizanu: „Da, în fond, autorii i-aţi nominalizat. Noi am înaintat şi cartea „Ţesut viu. 10X10” la Gala Premiilor, dar juriul a ales această carte. În fond, cartea de specialitate, cred că, când e nevoie de imagini, când e nevoie de trimiteri şi aşa mai departe.”
Europa Liberă: Vorbind despre cartea de specialitate, există o problemă: autenticitatea informaţiei. Multă lume spune că în şuvoiul acesta de informaţii există şi multe falsuri, multe lucruri care îngunoiază cunoaşterea. Cum să te fereşti de aşa ceva?
Gheorghe Erizanu: „Ştiind cine este în spatele unei cărţi. Din cauza aceasta e nevoie totuşi de editură. Eu nu cred că democratizarea apariţiei cărţilor exclude editura. De exemplu, „Larousse” a făcut dicţionarul clasic al lor, print-ul şi în variantă digitală, în două variante: cea făcută de editură şi propunerile care vin de la internauţi. Dar ele sunt distincte, fiindcă propunerile de la internauţi sunt verificate de către redactori şi de către echipa redacţională şi, dacă sunt acceptate, atunci ele intră în cartea digitală a „Larousse”-ului. Este acest filtru, fiindcă şi wikipedia, care a început destul de amatoriceşte în prima fază şi erau foarte multe informaţii neclare, până la urmă, au creat şi ei redactori care verifică şi aprobă textele care sunt. Adică valul acesta de democratizare a informaţiei este bun, dar are şi acesta risc, diversiunea se poate întâmpla să fie şi aici.”
