La Chișinău s-a lansat o nouă campanie de sensibilizare a opiniei publice în privința copiilor care cresc fără grijă parintească; de data asta inițiatorul este organizația de femei a unui partid politic. Tamara Grejdeanu a încercat să afle de la specialiști în domeniu dacă asemenea acțiuni au dat până acum roade.
Un studiu care a analizat pentru prima dată situaţia din anul trecut a copiilor aflaţi în dificultate, adică lipsiţi de grija şi protecţia părinţilor sau care nu au parte de condiţii bune de trai a constatat că din cei peste 160 de mii de copii evaluaţi, aproape 105 mii trăiesc cu un părinte sau în genere fără mamă şi tată.
Neşcolarizarea şi adoptarea unui mod de viaţă nesănătos pentru copil ar fi doar câteva din riscurile care apar în această situaţie. Valentina Buliga, ministru în exerciţiu al protecţiei sociale şi familiei, lidera organizaţiei de femei a Partidului Democrat, a spus că grija pentru buna dezvoltare şi creştere a copiilor trebuie să şi-o asume deopotrivă, părinţii şi statul:
„Evaluarea situaţiei ne-a demonstrat încă o dată cât este de important ca să conjugăm eforturile, atât ale statului cât şi ale familiilor, cât şi a organizaţiilor neguvernamentale şi ale tuturor celor care consideră şi sunt convinşi că familia, de fapt este cea mai importantă parte componentă a unei societăţi democratice.”
Chiar dacă nu pune la îndoială că sarcina principală pentru ocrotirea copilului este a părinţilor, Mariana Ianachevici,
„Părintele este responsabil pentru buna creştere şi educaţie a propriului copil, dar în acelaşi timp şi statul şi-a asumat angajamente semnând convenţii internaţionale prin care s-a obligat să susţină familia. Şi atunci statul trebuie să vină în susţinerea familiei, să intervină atunci când este nevoie, nu post factum. Adică suportul statului este forte important la nivel de prevenire şi susţinere a celor doi părinţi care sunt puşi faţă în faţă cu o multitudine de probleme sociale cărora trebuie să le facă faţă.”
De cele mai dese ori, în absenţa părinţilor, copiii rămân în tutela bunicilor sau a rudelor. Tatiana Codreanu, de la asociaţia obştească „Copil, comunitate, familie”, crede că dacă autorităţile ar susţine partea tutelară atunci riscul ar fi mai mic ca aceşti copii să ajungă în orfelinate sau alte instituţii:
„Ar trebui alocaţii suficiente pentru cei care îngrijesc copiii singuri. Întâlnim multe situaţii când copiii rămaşi fără părinţi sau fără îngrijire părintească sunt refuzaţi de rude deoarece şi rudele se descurcă respectiv destul de greu cu copii lor. Iar dacă ar avea nişte alocaţii, nişte, nişte venituri pentru îngrijire cred că şi situaţia s-ar schimba altfel.”
Un proiect de lege privind protecţia specială a copiilor în situaţii de risc a trecut de prima lectură în parlament. Acesta explică care ar trebui să fie contribuţia statului pentru a evita instituţionalizarea copiilor, care sunt responsabilităţile asistentului social din comunitate şi indică cum ar trebui să fie monitorizaţi copiii din orfelinate pentru a-i readuce cât mai curând în sânul familiei.
