Mi-a telefonat deunăzi un reprezentant al statului care mi-a spus că vrea să discute cu mine fiindcă e nedumerit niţel de felul în care am descris confruntarea de la Varniţa. Sosit la biroul Europei Libere, reprezentantul statului mi-a divulgat cauza nedumeririi sale. Reieşea din spusele lui că eu am prezentat în culori sumbre o izbîndă a statului şi a organelor de ordine moldovenesti, că am fost sceptic şi critic într-o situaţie care ar fi trebuit să-mi insufle mai mult optimism.
Fireşte, am încercat să-i explic solului statului punctul meu de vedere. Nu sînt sigur însă că am fost bine înţeles. Şi cum de-a lungul timpului am mai întîlnit asemenea nedumeriri, simt nevoia unor precizări care mi se par importante.
Nici nu e nevoie să fiu ziarist ca să am, în calitatea mea de simplu cetăţean, o atitudine critică faţă de felul în care funcţionează structurile statului moldovenesc de la 1991 încoace. Da, evenimentele de la Varniţa pot fi văzute ca o reuşită a organelor de ordine moldoveneşti. Dar simplul fapt că incursiunea militarilor transnistreni, cu vagoane, s-a produs, că nu a fost împiedicată, poate să ne alimenteze nişte decepţii şi poate să ne facă critici. Este opinia mea şi am impresia că am dreptul la această opinie.
Mi se pare că de multe ori reprezentanţii statului nu înţeleg un lucru simplu. Critica şi nemulţumirea ziaristului nu sînt generate în mod obligatoriu de o reticenţă insurmontabilă în raport cu statul. Dimpotrivă, tocmai dorinţa ca lucrurile să se îmbunătăţească îl fac deseori pe ziarist critic şi sumbru. Prin urmare, critici maşinăria statală nu pentru că vrei să distrugi sau să ponegreşti statul, ci pentru că ai convingerea că lacuna poate să dispară numai dacă o pui bine în lumină.
Altminteri, aş vrea să le spun următorul lucru tuturor reprezentanţilor nedumeriţi ai statului care m-au abordat în ultimii ani. Ca simplu cetăţean, care plăteşte sîrguincios impozite, am o sumedenie de motive să fiu nu doar nedumerit, ci dezgustat de-a binelea de funcţionarii apatici, recalcitranţi, de felul în care au guvernat pînă acum ţara conducătorii, de evaziunea fiscală pe care n-o mai pot opri controlorii statului, de drumurile mereu proaste, de vînătoarea din Pădurea Domnească, de verdictele judecătorilor autohtoni anulate de CEDO şi de castelele faraonice ale unor cinovnici cu salarii modeste, de dosarele care nu mai au nici o finalitate, de diferenţa izbitoare dintre pensiile cinovnicilor şi alea ale profesorilor, de multe, foarte multe lucruri pe care nu mai am timp să le numesc acum. De aceea, înainte de a fi nedumeriţi, reprezentanţii statului ar face bine dacă şi-ar examina cu atenţie gospodăria pe care o administrează. Ea e departe de perfecţiune...
