Linkuri accesibilitate

Ce au făcut romanii pentru noi? (I)




Uniunea Europeană are o presă tot mai proastă la popor. Cu alte cuvinte, lumea nu mai crede automat că UE e noul nume al raiului pe pămînt. Iar simţămintele populare contează, de fapt, mult mai mult decît editorialele comentatorilor profesionişti. Tocmai de această retragere populară trebuie să se teamă Uniunea şi tocmai de această retragere populară ar trebui să se teamă chiar popoarele statelor membre. Dar asta numai dacă societăţile ar fi un pic ajutate, cu explicaţii sincere, de politicieni şi comentatori responsabili.

E simplu să constaţi că UE nu livrează şi că are problemele pe care le are, la un moment dat, orice organism politico-economic. Da, UE e birocratică şi auto-centrată. Da, funcţionarii UE sînt, într-o proporţie sufocantă, maşini de tors retorică şi oportunism. Da, aroganţa politică a Uniunii a iritat societăţi obişnuite să se supună doar autorităţilor naţionale alese (deşi aceleaşi societăţi se supun şi încolonează, fără să crîcnească, duse de idei ambalate şi impuse de o presă mult mai puţin aleasă). Tot sau aproape tot ce se spune, deodată, despre rugina UE e adevărat.

Lentoarea instituţiilor europene devine, adesea, paralizie consimţită şi sistematizată. Discursurile liderilor europeni nu au ecou pentru că, de cele mai multe ori, nu conţin nimic inteligibil. Ambiţiile Uniunii au crescut pînă la limita megalomaniei şi au produs, în consecinţă, o suită de şantiere faraonice în care singura urmă de viaţă e o eternă organizare de şantier. Aşa zisa politică Externă Europeană e, de pildă, o ficţiune perfect organizată şi ignorată de toată lumea, de la marile puteri la proprii susţinători.

Scepticismul a fost agravat de criza financiară, care a dat de pămînt cu zona euro şi a lăsat să se ridice dintre dărîmături ideea după care, în lipsa euro, state ca Italia, Grecia, Spania şi Portugalia, ar fi suferit de o răceală uşoară, nu de cancer generalizat. Şi, într-adevăr, actul de acuzare e întemeiat. Economii mult mai puţin active şi productive decît motorul german au fost absorbite, prin alinierea la moneda euro, într-o competiţie fără şanse cu motorul german. Aproape totul pare să vorbească, după 2009-2010, despre criza europeană a Uniunii Europene. Pînă şi Franţa, geamănul secund al cuplului fondator al UE, nu mai poate trăi relaţia siameză cu Germania fără să critice excesul de austeritate şi europenitate al guvernului Merkel.

Presiunea sceptică e generalizată: de la extremele vestice şi estice, vin scepticismul agresiv britanic, respectiv temerile săracilor foşti comunişti care se codesc, acum, în faţa euro şi a austeritatăţii permanente.

Ceva mai la est, statele niciodată evadate din orbita rusă se îndepărtează de vest. Moldova pierde terenul cucerit. Georgia, Armenia şi, mai ales, Ucraina pierd şi terenul necucerit. Din sud, urcă un val de furie provocat de accidentele sinistre ale crizei financiare care au nimicit decenii de prosperitate nepăsătoare în Spania, Italia şi Grecia, plantînd pe terenul pîrjolit şomaj şi, în special, şomaj juvenil.

Uniunea Europeană e copleşită de reproşuri, iar replicile palide care invocă idealurile comunitare nu conving şi nu au cum să convingă societăţi care se întorc la cea mai brutală realitate. Tocmai aici, între adevărurile finale şi brutale, ar trebui să fie rostite, însă, cîteva adevăruri care spun cu totul altceva. E în primul rînd sarcina politicienilor şi a presei naţionale să o facă. Adevărat, pentru asta e nevoie de un curaj vecin cu nechibzuinţa dar, măcar după definiţia ideală, politicienii şi presa sînt datori să fie sinceri în momentele cele mai critice. Altfel, contestaţia în bloc sau îndepărtarea de UE rămîn singure şi duc tot acolo: spre dezastru. Ce ar fi, deci, de spus?

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG