A mai rămas puţin timp până să expire termenul rezervat premierului desemnat, Iurie Leancă, pentru a se prezenta în Parlament cu un nou guvern. Partenerii din fosta Alianţă pentru Integrare Europeană ţin Moldova în suspans, nu fac declaraţii care să sugereze un progres în încercarea lor de a constitui o nouă coaliție, sporesc tensiunea până la limita suportabilului. Ei pun la grea încercare şi nervii partenerilor europeni, cei care au finanţat generos „fuleul european” al actualilor guvernanţi. La ora la care scriam acest comentariu, deznodământul încă nu era cunoscut.
Ar trebui să remarcăm stranietatea acestor negocieri: partidele se cunosc foarte bine, subiectele pe care le dezbat au fost puse în discuţie de nenumărate ori, ştie fiecare ce competenţe ar putea furniza noului guvern (mai exact: ce interese și ce „teritorii de pradă” revendică), dar totuşi formarea noii majorități trenează. Nu avem nici transparenţa pe care o promitea solemn Vlad Filat, urcat pe soclul politicianului indignat de perfidia partenerilor din PD şi pornit – pentru a câta oară! – să lupte împotriva sistemului mafiot.
Lipsind informaţiile oficiale, aflăm datorită unor „scurgeri de informaţii” că marea luptă se dă pe funcţii, mai ales în zona organelor de drept. Bolnavi de mefienţă, foştii aliaţi, PD şi PLDM, încercă să obţină, unii împotriva altora, mijloace de control şi anihilare reciprocă. E vorba de Procuratură, Centrul Anticorupţie, CNI, Ministerul de Interne, SIS-ul, CCA şi altele asemenea. Dacă lucrurile stau anume aşa, putem înţelege jena de a discuta aceste subiecte la scenă deschisă, în văzul opiniei publice. Nimeni dintre negociatori nu vrea să se expună, să-și dezvăluie apucăturile de samsar, fiecare are pesemne niscaiva „schelete în dulap” care, dacă ar fi scoase la lumină, ar însemna discreditarea totală a partidelor respective. În plus, presupunem că tonul și stilistica discuţiilor dintre negociatori nu se califică neapărat pentru un manual al bunelor maniere.
Singurul care are o certitudine în acest moment este Mihai Ghimpu şi restul partidului care i-a mai rămas fidel. Preşedintele PL nu a fost invitat la negocieri şi, ca urmare, a declarat că nu va vota Guvernul Leancă. Este o mare bizarerie ce s-a întâmplat cu acest partid şi cu liderul său, care, judecând după aparenţe, ar fi trebuit să fie, cum observam şi altă dată, un arbitru şi chiar marele câştigător al acestei crize politice. Tot ce trebuia să facă Mihai Ghimpu era „să prindă valul”, să joace corect şi inteligent, păstrând o distanţă egală faţă de cei doi rivali, PD şi PLDM, conservându-şi în ochii opiniei publice imaginea unui partid responsabil, moral, care nu abdică de la interesul public. Dar nimic din toate acesta nu s-au întâmplat – ranchiuna personală și lipsa de viziune a liderului său au transformat PL-ul într-un perdant, i-au spart unitatea internă, l-au exclus de la masa deciziilor politice. Poate vom afla cândva ce miză a avut această „strategie” a dlui Ghimpu, dar s-ar putea să fie prea târziu pentru Partidul Liberal, doar dacă acesta nu va avea voința de a se reforma.
În timp ce politicienii discută în spatele zăvoarelor trase, uitând că mai există și o ţară care trebuie guvernată, presa relatează despre noi atacuri „raider” asupra unor bănci importante din Moldova. Jafurile din sistemul bancar, ca și hoțiile din avutul public, revin cu o periodicitate aproape lunară, au devenit o marcă identitară a statului moldovean. Instituţiile abilitate să prevină aceste incursiuni banditeşti, ca de obicei, au avut o reacție întârziată, unii vorbesc de complicitate. Provizoratul a paralizat Republica Moldova. Comuniştii cheamă, cu voce îngroşată, la alegeri anticipate. Balanța tremură imperceptibil și nimeni nu poate spune în ce direcție se va înclina.
