Gheorghe Cojocaru: „Cu puţin timp în urmă, pe fondul impasului politic, incertitudinilor şi instabilităţii guvernării, liderul transnistrean, Evgheni Şevciuk, anunţa decizia de a transfera „Sovietul suprem” de la Tiraspol pe malul drept al Nistrului, la Tighina. Nu se ştie cu exactitate ce anume l-a determinat să ia această decizie, care a rămas, practic, necomentată de observatorii fenomenului transnistrean de la Chişinău, dar cert este că această iniţiativă a luat prin surprindere toată lumea.”
Europa Liberă: Guvernul, e adevărat, lovit de provizorat, s-a pronunţat pe marginea acestei intenţii, guvernul de la Chişinău, arătând că modificarea unilaterală a realităţilor pe teren, prin consolidarea prezenţei administrative transnistrene în oraşul Bender, constituie o încălcare gravă a cadrului de securitate din zonă – constatare preluată din acte mai vechi. Deci şi-a propus oare Evgheni Şevciuk să tensioneze, cu bună ştiinţă, relaţiile cu Chişinăul?
Gheorghe Cojocaru: „Autorităţile au avut o reacţie adecvată, au avertizat şi Preşedinţia ucraineană în exerciţiu a OSCE, ceilalţi parteneri la formatul de negocieri „5+2” asupra pericolului tensionării situaţiei în Zona de Securitate, insistând asupra neadmiterii derapajelor de la cadrul existent de asigurarea a securităţii. Formal, Şevciuk a motivat această decizie a sa prin faptul că sediul actual al „sovietului suprem” de la Tiraspol a devenit neîncăpător pentru demnitarii locali, iar transferarea lui la Tighina ar ava avea efecte benefice atât asupra activităţii acestei instituţii, cât şi asupra importanţei oraşului din partea dreapta a Nistrului pentru regiunea transnistreană, în ansamblu. După cum se vede, de la Smirnov încoace, Tiraspolul a devenit prea mic pentru ca să găzduiască şi instituţiile executive şi cele legislative locale.”
Europa Liberă: E de la sine înţeles că motivaţia este de adormit copiii. Cu Sheriff-ul în spate, cred că se putea construi peste noapte un sediu adecvat. Şi atunci e logic să ne întrebăm ce n-a spus, de fapt, Şevciuk sau care e motivaţia adevărată a acestor demersuri?
Gheorghe Cojocaru: „Un lucru evident, Şevciuk n-a spus că această iniţiativă a sa pune în pericol echilibrul de securitate din zonă şi n-a spus ce semnificaţii politice ar putea avea transferul „sovietului suprem” de pe un mal pe altul al Nistrului. Or, instalarea unei structuri de bază a regimului transnistrean pe un loc nou, la Tighina, urmăreşte să intimideze guvernarea de la Chişinău şi să exercite presiuni în plus asupra cursului politic orientat spre integrarea europeană.”
Europa Liberă: Între timp, buturuga mică răstoarnă carul mare pentru că, aşa cum ştim, a urmat şi reacţia celor care au fost vizaţi, adică deputaţii în „sovietul suprem” de la Tiraspol care refuză să meargă la Tighina...
Gheorghe Cojocaru: „Aceştia au adoptat, cu o majoritate de voturi, după cum se ştie, şi o rezoluţie prin care refuză să execute decizia lui Şevciuk de transfer a „sovietului suprem” la Tighina. Vom vedea până unde va evolua acest conflict între administraţia lui Evgheni Şevciuk şi „sovietul suprem”, dar este evident că liderul transnistrean a primit o ripostă de unde nici nu se aştepta.”