Irina Popov s-a născut la 10 februarie 1975 în oraşul Soroca. A absolvit Facultatea medicină generală la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” (USMF) din Chişinău. A făcut studii postuniversitare prin rezidenţiat, apoi secundariat clinic la specialitatea medicină de familie. Din anul 2003 activează în calitate de medic de familie (din 2006 - medic şef adjunct) în IMSP Clinica Universitară de Asistenţă Medicală Primară a USMF „Nicolae Testemiţanu”, deschisă în cadrul Parteneriatului Alianţei Americane Internaţionale a Sănătăţii (AIHA) între Şcoala de Medicină Virginia de Est (SUA) şi USMF „Nicolae Testemiţanu” (Moldova). În 2009 a absolvit Şcoala de Management în Sănătate Publică a USMF „Nicolae Testemițanu”. În acest moment se află în concediu de îngrijire a copilului.
Luni
M-am trezit mai devreme ca de obicei, deoarece tot mi se proiecta în minte agenda acestei săptămânii. Importantă era întrebarea, ce momente cheie for servi drept informaţie pentru Jurnalul săptămânal. La început nu-mi închipuiam, ce fel de evenimente ar avea o mămică care se află în concediu pentru îngrijirea copilului, pentru un astfel de jurnal.
Eram convinsă din start, că acest concediu nu se va prelungi mai mult de 1 - 1,5 ani. Prea multe obligaţiuni - o profesie care cere să studiem toată viaţa şi ne obligă să fim responsabili faţă de viaţa unui om; o activitate managerială, pornită la o vârstă destul de fragedă, într-o Clinică model pentru întreaga republică, alături de un manager iscusit, cu viziuni strategice şi aptitudini deosebite şi o teză de doctorat, proiectată ceva mai vag. Dar în aproape trei ani m-am straduit să nu transform zilele în rutină şi să savurez din plin şi maternitatea, şi frumuseţea vieţii.
Îmbolnăvirile frecvente, caracteristice vârstei, mi-ar fi perturbat mult activitatea profesională.
A fi mamă nu e deloc uşor, daca ne gândim la menirea ei - formarea unei personalităţi.
Şi tata le este mereu alături, grijuluiu şi iubitor, nu atât pentru a le ajuta, ci pentru a forma mereu perechea completă, care să însemne pentru ele familia adevărată.
Aveam planificate pentru azi nişte chestiuni personale, dar deoarece după o perioadă nu prea lungă de frecventare a grădiniţei, micuţa are semne de infecţie respiratorie, am abandonat orice deplasare. Obişnuiesc să tratez copilul fără medicamente sau să le folosesc pe cele mai puţin ofensive.
O plimbare în aer liber nu este contraindicată, doar că m-am străduit să ne ţinem mai departe de copiii din curte pentru a nu-i infecta. Nevrând îi urmăream. Se jucau într-o mizerie de nedescris: în preajma unei gherete, în jurul căreia stătea adapostit un morman de gunoi, nisipul necesita curăţit, iar în jurul scaunului erau împrăştiate coji de seminţe de floarea soarelui.
Locuri amenajate pentru copii în curte nu sunt. E ceva improvizat de locătari cu propriile forţe. Nu o dată am avut iniţiativa de a merge către Primar cu propuneri despre locuri de joacă pentru copii. Dar am înţeles mai târziu, că oamenii au tot obosit de promisiuni. La un moment dat, una din mămici, fiind preocupată de o conversaţie, a observat că copilul ei şi-a murdărit mâinuţele şi hainele, a devenit furioasă şi l-a lovit.
Violenţa, din păcate, este o problemă mare a societăţii noastre. Educaţia unui copil se face fără bătaie, prin comunicare şi exemple. Dar toate acestea, pe fondul lipsei de educaţie şi a unor tradiţii înrădăcinite, rămân a fi în evidenţă. Aşa mi-am adus aminte de proaspătul caz al copilului cu degetul amputat prin pedeapsă. Care ar fi vina copiilor, căci însăşi părinţii au ales sa stea în acel loc murdar şi nu fac un efort pentru a schimba lucrurile spre bine. Şi ce putem arăta, ca exemplu, acestor copii – murdăria din jur sau, poate, drumul frumos asfaltat doar până la casa unui deputat din sat?!
Aştept seara cu nerăbdare, este timpul când cu toţii suntem acasa. Ne povestim ce ni s-a întâmplat pe parcursul zilei.
Marţi
Îmi încep ziua cu pregătirea micului dejun. Dar vreau să spun, că o fac mai rar acum, deoarece obişnuiam să fiu strâns legată de regimul bebeluşului şi când se întâmpla să am parte de nopţi dormite incomplet, dar se întâmpla des, mă odihneam odată cu el. Am realizat, că ai mei se descurcă chiar mai bine ca mine la prepararea micului dejun.
La amiază am făcut o plimbare în Parcul Central „Ştefan cel Mare”. Această oază verde este un loc atractiv pentru chişinăuieni. Nu-mi-l aduc aminte aşa bine amenajat ca în ultimii ani. Aici îşi găsesc adăpost şi copiii, şi studenţii, şi maturii, şi vârstnicii, şi oaspeţii capitalei. Ar fi din cauza verdeţei în abundenţă amplasate în centrul oraşului, internetului gratuit la o viteză bună, locurilor amenajate pentru copii sau, poate, Aleii Clasicilor, decorată frumos cu busturile de bronz a marilor oameni de artă a Moldovei. Nu pot trece indiferentă pe lângă bustul lui Grigore Vieru – un poet iubit pe care nu o dată l-am văzut în piele şi oase, şi după care atât de proaspăt am plâns. Iaca şi cuvintele lui, foarte actuale: „Cât caracter, atâta ţară.”
De ce nu îi doare sufletul pe politicienii noştri pentru imaginea acestei ţări?! Cu toţii aşteptăm ziua de joi, când se va decide soarta Guvernului Leancă.
Am citit undeva, că cel mai greu e să înţelegi o femeie, ca anume femeia ar putea fi al cincilea anotimp, atât de schimbătoare este. Pentu mine, fiind una din ele, un lucru este cert - e greu să fii femeie. Aştept cu nerebdare seminarul, programat pentru ora 18.00, cu genericul „Arta încrederii” din seria „Suflet de femeie”. De ce? Deoarece adesea am frustrări, că nu am destulă încredere în mine şi sfaturile unui psiholog ar fi foarte binevenite.
Şi doamna psiholog, Aurelia Balan-Cojocaru, a început seminarul destul de elocvent, cât de necesară este susţinerea psihologică pentru femei. Au sunat întrebări de tot felul: cum să fii agreată la serviciu, cum să faci faţă unui divorţ, cum să ai prieteni buni, cum să eviţi stresurile zilnice, cum să educi mai bine un copil, etc. Într-un cuvânt, întrebări multe şi ne-am bucurat când am aflat, că vor urma seminare interesante, care ne vor ghida ca să trecem mai uşor peste frecventele probleme ce stau în faţa unei femei. În sală erau în jur de 25 persoane, o cifră optimă pentru discuţii, măcar, că seminarul a fost mediatizat pe un site de socializare destul de popular şi o revistă online autohtonă pentru femei. M-am gândit, că societatea noastră, chiar şi în ziua de azi, când se vorbeşte atât de mult despre rolul unui psiholog în viaţa omului modern, apelează foarte rar la serviciile lui. Aceasta ar minimaliza o serie de boli induse de trăirile psihice profunde. Mulţumesc celor care au pornit proiectul!
Miercuri
Chiar de dimineaţă am verificat cum a fost apreciat/citit ultimul meu articol medical, plasat pe un site a unei reviste online. Tot
În toată lumea accent se pune pe profilaxie, deoarece este mult mai eficient şi ieftin să preîntâmpini boala, decât să o tratezi. Este şi punctul cheie a activităţii de bază a unui medic de familie. Medicul a fost şi rămâne o persoană importantă în viaţa societăţii. Cred, că meseria mea de medic a început încă în copilărie, când toate jocurile erau legate de ea şi la care nu am renunţat mai târziu.
Pe un blog am găsit un articol despre strategia reformelor în domeniul sănătăţii. Şi din nou scheme de reformare a spitalelor autohtone - comasare/separare, subordonare administrativă sau funcţională etc. Am avut fericita ocazia, prin intermediul unui program finanţat de Guvernul SUA, să fac cunoştinţă cu sistemul medical din SUA – cel mai scump din lume şi care, după părerea lor, nu face faţă cheltuielelor. Nişte spitale dotate, cu un management performant, personal medical bine instruit în specialitate şi, nu mai puţin important, în arta comunicării (cu ani grei de studii). Un medic de familie, pentru a menţine un număr mai mare de pacienţi la cabinetul său privat, posedă un şir de manopere medicale practice şi instrumentale din diferite domenii.
Dar şi populaţia nu este rugată să aibă grijă de propria sănătate, fiind cointeresaţi de a-și cunoaşte boala sau risurile, a se adresa precoce la medic, inclusiv profilactic. Sunt nişte momente cheie, care trebuie implementate continuu şi la noi, fără mari experienţe, doar preluate de acolo unde deja s-au cheltuit ani şi resurse pentru a ajunge la un rezultat. Cât de mult mi-aş dori ca şi părinţii noştri (care merită!) să bineficieze de astfel de servicii performante – anume acesta a fost primul meu gând când păşeam pragul acelor instituţii medicale.
Joi
Ziua de azi se proiectează a fi nu prea ocupată. Ca întotdeauna, despărţirea de dimineaţă cu fetiţă mai mică a fost dificilă şi din nou la uşă am văzut ochişorii uşor înroşiţi, spunând: „mama vine!” - cuvintele pe care, cu siguranţă, i le spunea educatoarea la începutul frecventării grădiniţei sau, poate, i le mai spune şi acuma când mă aşteaptă cu nerăbdare.
Îmi place să privesc ştirile de dimineaţă. Au rămas ore numarate până vom afla dacă Parlamentul va aproba sau nu Guvernul Leancă. Cineva simte lipsa Guvernului, altcineva nu vede mare diferenţă. Un lucru rămine cert, negocierile nu au avut la bază interesul ţării.
Se apropie Ziua Copilului. E o tradiţie să mergem la festivitatea organizată de către autorităţile locale. Dar am frică, că diferenţa de 12 ani între copii, ne va determina să o facem doar cu cea mică, reeşind deja din alte interese a fetiţei mai mari, deja adolescentă. Parcă ne este greu când sunt copiii mici şi ne dorim să crească mai repede, dar o dată ce pleacă în lumea mare, le simţim enorm lipsa şi ne dorim atât de mult să revină acea perioadă când erau alături. Ziua Copilului este un prilej de a le spune tuturor copiilor, că îi iubim, ca şi însăşi copilaria, să le oferim sprijin, mai ales celora care nu au posibilitatea suportului părintesc şi să susţinem celula de baza a societăţii – familia. Un viitor sănătos şi fericit a copiilor noştri este un obiectiv important în viaţă unui părinte.
La ştirile de seară s-a anunţat votarea de către Parlament a Guvernului Leancă, dar şi a noului Preşedinte al Parlamentului. Aşteptăm şi în continuare stabilitate şi apropierea unor scopuri. Să sperăm că vom fi mai bine guvernaţi şi se va vedea... În aspect economic nu putem aştepta mari schimbări. Programul Prim-ministrului a sunat cu cuvinte generale, specifice documentelor oficiale.
Deşi eram obosită, nu am putut rata să aflu deznodământului unei situaţii din romanul lui Aureliu Busuioc „Singur în faţa dragostei”. Am început să-l citesc odată cu fetiţa mai mare, fiind o temă de acasă pentru ea, deoarece fiind în vacanţa de Paşte nu lucra nici o librarie şi am fost nevoită să-l încep a citi în glas tare din cartea găsită în biblioteca părinţilor, scrisă în grafie chirilică, într-un limbaj extrem de. Abia după trei zile am putut procura ediţia nouă. M-a uimit actualitatea temei, cât de contemporani par a fi eroii, trăirile şi problemele lor într-un roman scris cu o jumatate de veac în urmă.
Vineri
Dimineaţa de azi mi-a amintit, într-o măsură oarecare, de 1 septembrie - aceeaşi forfotă. Eleva noastră arată mai deosebit şi nu putea să-şi domine emoţiile. Este utima zi de şcoală a anului şcolar. La festivitatea solemnă organizată la liceu îşi va primi tabelul cu note şi diploma de merit.
Un copil eminent ar trebui sa fie perfect din punct de vedere şcolar: fără note scăzute la reuşită şi purtare, cuminte şi ascultător. Nu am tins niciodată să-i vorbesc copilului meu, că sunt importante notele. Chiar nu m-am stresat deloc când noua dirigintă, la una din şedinţele organizate cu părinţii, a spus ca îi pare puţin stranie atmosfera din clasă: nu concurează între ei, nu sunt invidioşi pe note şi nu tind la rezultate mai mari.
Majoritatea din ei au fost absolvenţii programului Pas cu Pas pentru clasele primare, la fel ca şi fetiţa mea. Mult am cântărit argumentele pro- şi contra de a face acest program când trebuia să păşim pentru prima dată pragul şcolii, deoarece chiar şi opiniile multor cadre didactice erau diferite. Am pledat pentru tratarea individuală a fiecărui copil, ştiind cât de aliniaţi, standardizaţi şi, în final, complexaţi am fost noi pe timpul nostru. Iată şi rezulatatul: colegialitate şi stimă faţă de colegi, de părerea cuiva.
Primind diploma de merit, în ochişorii copilului meu am văzut o satisfacţie şi mulţumire faţă de efortul dascălilor ei, care au încurajat-o nu pentru note, ci pentru rezultatul muncii comune. A muncit mult. M-am convins, că scăderea punctajului pentru un elev, profesorul îl simte ca propriu. Nu sunt cuvinte frumoase. Ştiu, că aspectul material e unul foarte important, dar fiind dintr-o familie de profesori, am simţit cât de mult se dedică ei procesului didactic uitând de mărimea recompensei materiale.
La fel pot spune despre profesia mea. Recompensa psihologică adesea este mai scumpă şi nimic, absolut nimic, nu valoreaza mai mult ca sănătatea pacientului. Ca şi în toate profesiile sunt şi oameni rătăciţi, care nu valorfică acest lucru.
Felicitări tuturor absolvenţilor!
Amiază este planificată pentru o conferinţă medicală pe probleme reumatologice. Este invitat un profesor universitar cu renume din Moscova. Din păcate, medicii noştri, din lipsa surselor financiare, uneori şi iniţiativei, dar şi cunoaşterii slabe a limbilor moderne, mai rar participă la Conferinţe Internaţionale. Atunci chiar sunt binevenite vizitele unor oaspeţi de talie, pentru a ne familiariza cu noi aspecte în medicina practică contemporană.
Şi eu una, cu un repaos imens în carieră - trei ani -, simt o responsabilitate enormă de a compensa timpul pierdut. Dar nu-mi pare rău. Nimic din tot ce am facut până acum nu este mai important şi nu mi-a adus nicicând atât de multă mulţumire ca poziţia de mamă. Profesia de medic ne face modeşti şi muncitori, deoarece ne demonstreaza zilnic, că nu le poţi cunoaşte pe toate. La fel voi proceda şi eu – voi munci, căci îmi iubesc profesia şi înteleg menirea mea.
