Mass-media, șantajul de presă și democraţia

În România a fost prezentată ieri publicului o carte întitulată „Mass-media şi democraţia în România postcomunistă” care acoperă cei 23 de ani de jurnalism liber din această ţară şi vorbeşte, printre alte metehne ale mass-media, şi despre „şantajul de presă” folosit din ce în ce mai mult de patronii de presă care sunt şi oameni politici pentru manipularea publicului. Fenomen care pare să fi fost exportat şi în Republica Moldova. Sau poate că nu? O discuţie cu Sabina Fati, corespondenta Europei Libere la Bucureşti şi editorialistă la România liberă, şi Petru Macovei, director executiv al Asociaţiei Presei Independente şi secretar al Consiliului de Presă.

Europa Liberă: Sabina, mă adresez mai întâi ţie ca să te întreb dacă ar fi să dăm o definiţie cât mai simplă cu putinţă şi cât mai clară care să explice această noţiune, presa de şantaj, care ar fi aceasta?

Sabina Fati: „Definiţia comportă mai multe componente şi se referă la două etape istorice din istoria apropiată a României. În primul rând putem vorbi despre o perioadă a anilor '90 în care ziariştii erau cei care mergeau şi cereau reclame de la oameni de afaceri sau chiar instituţii de stat şi făceau presiuni pentru a primi aceste reclame, spunând că dacă nu le primesc, pot publica articole compromiţătoare.



Aceasta a fost prima formulă şi mulţi ziarişti care astăzi sunt faimoşi în România s-au ocupat cu acest tip de şantaj, „şantajul şi etajul”, care este o vorbă ce vine din perioada interbelică, din perioada vestitului Panfil Şeicaru, care o practica şi el.

Există însă acum un al doilea tip de şantaj, care se practică, a ieşit la iveală, şi care este practicat mai ales de televiziuni. A fost condamnat acum doi ani şeful televiziunii OTV, acum desfiinţată, dan Diaconescu, pentru şantaj în aceeaşi formă, numai că televizorul este mai puternic. Şi este acum scandalul arestării managerului trustului Antenelor.”

Europa Liberă: În înţelegerea clasică a termenului ar trebui să credem probabil că este vorba despre instituţii media care obţin anumite informaţii compromiţătoare la adresa cuiva şi îl şantajează pe acel cineva în anumite interese politice sau economice şi care sunt interese ale patronului probabil. Este ceea ce se are în vedere şi atunci când vorbim de presa de şantaj sau există anumite nuanţe?

Sabina Fati: „Da, poate exista acest material de şantaj, dar poate ca el să nu existe. Poate să fie doar o invenţie a celui care cere ceva, bani în general, despre asta vorbim. Probabil că, la fel ca în Republica Moldova, în România au existat trei etape ale dezvoltării presei. Prima etapă postcomunistă era acea în care ziariştii erau şi manageri, ziariştii erau cei care făceau totul. A doua etapă este cea în care au venit câteva trusturi străine în România şi lucrurile s-au occidentalizat puţin. Şi o a treia etapă în care toţi investitorii străini în media au plecat şi în locul lor au venit oligarhii, care folosesc aceste metode de şantaj, dar mult mai rafinate şi cu presiuni mult mai mari.”

Europa Liberă: Am putea pune semnul egalităţii între amestecul politicienilor în mass-media şi presa de şantaj sau sunt lucruri diferite totuşi?

Sabina Fati: „Pot să aibă legătură, dar sunt diferite în cel puţin ceea ce vorbim acum. Există această legătură a faptului că există patroni care sunt politicieni, cum e cazul fondatorului trustului Intact, care deţine cele 3-4 televiziuni, Antena1, 2, 3, Euforia ş.a.m.d., care este politician. Sau patronul trustului RTV, care la rândul lui este deputat socialist.”

Europa Liberă: În România, cine este şantajat cel mai des prin presă, cum şi pentru ce: ca cineva sa-şi mărească influenţa politică, economică sau pentru ce?

Sabina Fati: „Datele care există şi pot fi demonstrate arată, pe de o departe, ceea ce făcea Dan Diaconesc, care şantaja pur şi simplu pentru a aduce bani în trustul lui pe chestiuni minore. Deci, filma ceva, uneori avea sau nu avea mare impact, şi şantaja persoanele, iar cu banii îşi întreţinea televiziunile, familia, îşi creştea veniturile şi devenea un mare investitor. Şi avem scandalul la zi, care este legat pur şi simplu de relaţii dintre o televiziune şi o companie de cablu care retransmite şi miza căreia era să includă în pachetul companiei de cablu toate televiziunile din trustul acesta Intact.”

Europa Liberă: Dle Macovei, acum am să vă întreb pe dvs. dacă credeţi cumva că fenomenul poate fi observat şi în presa din Republica Moldova?

Petru Macovei: „Într-o măsură mult mai mică decât în România, dar acest fenomen poate fi observat şi în Republica Moldova. Îi dau dreptate Sabinei, cunosc şi eu situaţii din presa locală în special din România, care a fost utilizată acum opt-zece ani în calitate de mijloc de şantaj de către jurnalişti pentru a obţine nişte venituri şi acest lucru, din spusele unor colegi din ONG-uri de media din România a fost factor determinant o perioadă din fericire destul de scurtă de timp pentru presa locală din România.

Am impresia că în Republica Moldova la acest moment noi am trecut ca şi cum automat la cea de-a doua etapă, etapa în care au loc anumite încercări de şantaj prin intermediul televiziunilor. Lucrul acesta ar trebui să semnifice până la urmă faptul că instituţiile mass-media au devenit o forţă, iar persoanele care sunt şantajate într-un fel se tem de puterea presei. Însă acest lucru nu poate nicidecum să semnifice faptul că puterea presei creşte pentru că, iată, persoanele rău intenţionate utilizează instituţiile mass-media la care colaborează în scopuri foarte clare de a obţine nişte dividende, sau nişte venituri şi nu de a-şi îndeplini rostul mass-media, adică să informeze şi să o facă obiectiv.”

Europa Liberă: Am sa-mi permit să invoc un singur episod, deşi ele au fost mai multe, când o televiziune de ştiri de la Chişinău anunţa înaintea CNA-ului despre existenţa unor anchete pe numele unor miniştri dintr-un partid rival cu cel din care vine patronul acestei televiziuni. Şi toate se întâmplau pe fondalul unor tensiuni extrem de pronunţate între cele două partide rivale. Ce trebuie să creadă consumatorul de informaţie despre astfel de cazuri şi cum să-şi dea seama ce e informaţie şi ce e manipulare?

Petru Macovei: „Au fost într-adevăr situaţii de acest fel, care sunt tot un tip de şantaj în opinia mea, unul mai subtil şi care nu urmăreşte neapărat obţinerea unor venituri, ci urmăreşte să pună presiune pe adversarii politici, sau nu neapărat din domeniul politic, ai patronilor respectivului post de televiziune.

Ce ar trebui să înţeleagă consumatorul? Cu siguranţă, concluzia care se impune este că lipsa transparenţei proprietăţii în domeniul mass-media şi, implicit, a intereselor pe care le urmăresc proprietarii din umbră ai instituţiilor mass-media lasă loc şi teren propice pentru acţiuni de şantaj, de presiune publica asupra adversarilor din domeniul politicului, precum vă spuneam. Asta pe de o parte. Pe de alta, asta cu siguranţă dă de gândit, pentru că dacă nu se va face lumină pe segmentul transparenţei proprietăţii media în Republica Moldova şi în continuare doar vom intui cine sunt patronii instituţiilor de presă şi, corespunzător, care sunt interesele lor, vom fi în continuare ostatici ai unui proces de manipulare informaţională care este la limita şantajului.”

Europa Liberă: Sabina, faptul că în România se cunosc patronii a ajutat la ceva?

Sabina Fati: „Este o formă de recunoaştere, dar sigur că nu a ajutat la nimic pentru că de fapt nu asta contează. Nu există o lege care să le interzică politicienilor să deţină trusturi media sau să fie implicaţi, prin familiile lor, în trusturile media. Câtă vreme patronatele sunt transparente, ştim cine ale cui televiziuni sunt, sau ziare, poate ajuta consumatorul de media să ştie ce culoare politică are un trust sau altul. Însă această cunoaştere ajunge mai degrabă la oameni educaţi, la cei care ştiu să discearnă oarecum informaţia, şi nu la electoratul larg, care până la urmă se lasă intoxicat de informaţiile care apar.

Problema de bază aicea este că dispare „câinele” de presă, „câinele de pază al democraţiei”.

Presa nu mai este cea care, şi vorbim aici despre marile televiziuni care sunt acum influente în România, şi cele care sunt influente şi în Republica Moldova – acest televiziuni nu mai apără democraţia, ziariştii de acolo nu mai sunt „câinii de pază” ai democraţiei. Dimpotrivă ei servesc unor interese politice, acceptă cenzura şi se autocenzurează chiar, pentru a rămâne pe anumite poziţii.”

Europa Liberă: Dar cum poate fi detectată până la urmă manipularea, propaganda în general? Există vreo încercare în România, Sabina, de a se căuta un antidot, în afară de simpla sugestie către telespectator să închidă televizorul?

Sabina Fati: „Există o iniţiativă legislativă care a primit undă verde în Parlamentul European de pildă, dar care este ca o recomandare doar, şi aceasta este o lege care să le interzică oamenilor politic să deţină instituţii media, lor şi familiilor lor. Este o formulă, deşi acest lucru nu asigură întru totul ceea ce ne dorim – o presă liberă şi independentă. Pentru că există şi în spatele altor televiziuni oameni politici, grupuri de interese politice care pot apăsa pe diverse momente.

Avem nevoie de o societatea care să se maturizeze şi avem nevoie de instrumente puternice cum este CNA-ul (Consiliul naţional pentru Audiovizual), care să verifice cu adevărat, să amendeze cu adevărat propaganda şi manipularea. Însă e destul de complicat acest lucru.”

Europa Liberă: Dle Macovei, de ce se întâmplă până la urmă aceste lucruri? Şi sunt ele o consecinţă a faptului că media nu este în fond o afacere adevărată în Republica Moldova, afacere în care instituţia media să se hrănească din publicitate şi nu din banii patronului care are anumite interese?

Petru Macovei: „Cu siguranţă este o consecinţă şi sunt de acord cu faptul că existenţa transparenţei în domeniul proprietăţii media nu va soluţiona problema de la sine. Ea trebuie privită în ansamblu cu măsuri care ar limita concentrarea în domeniul mass-media şi pe acest segment în Republica Moldova există probleme foarte mari.

Asistăm acum la o concentrare excesivă pe piaţa mass-media. În Parlamentul European există şi alte iniţiative, una care, dacă va fi adoptată, ar trebui să-i oblige pe proprietarii instituţiilor mass-media să facă dovada faptului că instituţiile mass-media reprezintă pentru ei o afacere din care ei câştigă bani, sau că au interes de divertisment pentru a avea o televiziune sau alta.

În Republica Moldova de cele mai multe ori instituţiile media din păcate tot mai mult sunt înfiinţate, radiodifuzorii în speţă, pentru alte scopuri decât cele de afaceri. Ştiu că există şi într-o ţară mai aproape poate de noi prin parcursul democratic, Georgia de exemplu. În această ţară proprietarii televiziunilor trebuie să facă dovada faptului de unde iau bani pentru a întreţine, pentru a finanţa o televiziune sau alta. Există măsuri care ar putea fi impuse de către legiuitori.

La noi însă acest lucru este mai puţin posibil deoarece marii proprietari de televiziuni tocmai că sunt în Parlamentul Republicii Moldova şi am impresia că se vor împotrivi atât cât vor putea unor astfel de măsuri.”