Linkuri accesibilitate

Ghenadie POSTOLACHE, Elegia unui picaj


 (Foto: Igor Schimbător)
(Foto: Igor Schimbător)

Un prozator solid, cu aptitudini de arhitect urbanist şi viziuni de poet metafizic, format la şcoala de gândire a marilor mistici ruşi.



Un cub al lui Rubik, cu faţetele în continuă mişcare de recompunere/reaşezare, în jurul unor axe ce formează un sistem tridimensional de coordonate nu atât spaţiale, cât valorice, încât este greu de spus ce se află, de fapt, în prim-planul naraţiunii – relaţia tensionată dintre tată şi fiu, tatăl, bineînţeles, atotputernic, dar, vai! decedat, iar fiul, nici vorbă, risipitor, tocmai întors acasă, spre a-l… moşteni, cu dreptul firesc al primului născut; the love stories ale unui bărbat însurat, ce nu-şi mai iubeşte soţia, rasata Cornelia, şi care îşi consumă combustia erotică în braţele unei femei mondene, Dorina, trăind paralel şi o adevărată poveste de dragoste cu o jună de numai 19 ani, Delia; intriga politică, în care se lasă antrenat personajul principal, pe nume Ion, şi din care nu mai poate ieşi decât pierzându-şi sufletul, aşadar, trădând sau plătind cu preţul vieţii (finalul rămâne oarecum deschis) –, acesta-i, în linii mari, romanul Elegia unui picaj, [Chişinău, 2013], semnat de Ghenadie Postolache, prozator solid, cu aptitudini de arhitect urbanist şi viziuni de poet metafizic, format la şcoala de gândire a marilor mistici ruşi.

Dincolo de trama propriu-zisă, ceea ce impresionează este puterea autorului de a pătrunde în abisurile sufletului uman, pe care-l exprimă plenar, ca nimeni altul de la noi: „Când te apropii de cineva, mai mult, când se produce acel clinchet unic al întrepătrunderii lăuntrice cu celălalt, numaidecât laşi ceva din tine acolo, în zona crepusculară, privată a fiinţei şi viceversa, viceversa – asta era, lucru mai primejdios, exasperant, într-un punct, pentru Ion, pentru că ar fi urmat parcă să poarte răspundere – alt gen de răspundere, ceva care se dizolvă şi culminează în sfere subţiri, metasferele înţelegerii noastre – pentru partea luminoasă, dezgolită pentru o clipă, a sufletului celui de vizavi. (…) Pe cel pe care-l iubeşti, îl păzeşti de el însuşi, ţii locul îngerului său, iată. Atunci însă a iubi e mai greu. Atunci vei fi gustat şi tu poate din rodul delicios al unui sentiment binecuvântat”.
O carte, o binecuvântare.
17 iunie ’13

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG