Linkuri accesibilitate

Reflecții după o jurizare


Ce nu vor să înţeleagă mulţi este faptul că jurizarea stă deseori sub semnul hazardului; o carte bună poată fi eliminată doar pentru că ia un vot, în timp ce alte volume iau cîte două voturi...


După o pauză de 13 ani, am fost încorporat în juriul Uniunii Scriitorilor din Moldova, ba chiar, la sugestia incisivului critic Mircea V. Ciobanu, colegii m-au înfăşurat în toga de preşedinte. Mărturisesc din capul locului că am acceptat această hirotonisire cu strîngere de inimă. Ştiam cîte decepţii-nemulţumiri-frustrări-băşcălii s-au rostogolit peste capetele precedenţilor şefi de jurii. Preşedintele e pe post de paratrăsnet care trebuie să absoarbă cea mai mare parte a mîniei scriitoriceşti. Am simţit şi eu zilele astea cum e să fii pe post de paratrăsnet.

În fond, ipostaza asta de preşedinte e mai mult simbolică. Preşedintele are şi el un vot, ca şi ceilalţi membri, şi nici faraon nu este ca să-şi impună opţiunea prin decrete. Ceea ce nu vor să înţeleagă mulţi dintre contestatari este faptul că jurizarea stă deseori sub semnul hazardului. Nu că ar fi membrii juriului nişte semidocţi, dar optica lor e diferită.

De aceea, o carte bună poată fi eliminată din competiţie doar pentru că ia un vot, în timp ce alte volume iau cîte două voturi. Aşa i s-a întîmplat unei poete valoroase pentru care am optat numai eu. Şi nu m-a ajutat funcţia de preşedinte, cu toate că anume această carte mi se pare cea mai bună. Părerea mea e subiectivă, fireşte.

Una sînt criticile venite dinafară, şi alta vocile nemulţumite ale membrilor juriului. Eu înţeleg că fiecare membru are părerea lui, are dreptul să fie nemulţumit. Dar nu ar trebui să existe şi o asumare a deciziei colective? La urma urmei, eu nu am insistat să fiu preşedinte, ci am fost ales chiar de cei care acum văd că se detaşează de hotărîrea noastră comună.

Regretabil de-a dreptul e să vezi nişte declaraţii bizare, cum e cea a unui coleg de juriu: „Juriul USM şi-a sacrificat onoarea critică pe altarul prieteniilor”. Şi dacă am fi votat aşa cum dorea colegul de juriu era totul OK, nu-i aşa? Şi nici onoarea nu ne-o sacrificam, nu? Între altele fie spus, nu-l cunosc pe cel care a cîştigat la „Debut”. În schimb, am convingerea că romanul său de debut e mai mult decît promiţător.

E decepţionat niţel şi un alt membru al juriului care constată că cinci din cele șapte opţiuni ale juriului sînt „greu de înghiţit pentru oricine iubeşte literatura română contemporană”. Păi, aveam şi noi impresia că iubim literatura română contemporană…

În final, aş vrea să spun iată ce. Premiile astea ar trebui privite cu mai multă seninătate. Chiar şi atunci cînd nu-ţi convine cine învinge.
XS
SM
MD
LG