Linkuri accesibilitate

Cu istoricul Sergiu Musteaţă despre Radio Europa Liberă



După ce am restituit la Biblioteca Naţională cartea lui Ştefan Lupaşcu „Experienţa microfizică şi gândirea umană”, am ieşit şi am pornit, printre blocul unu şi doi, spre Parcul Catedralei, cu scopul ca să fac măcar câţiva kilometri din cei programaţi a fi parcurşi zilnic pe jos, şi, cu descoperirea magistrală ce am reţinut-o din lectura acelei fundamentale cărţi a filozofului francez de origine română sunându-mi în urechi: MIŞCAREA CREEAZĂ SPAŢIUL! MIŞCAREA CREEAZĂ TIMPUL!.. MIŞCAREA! MIŞCAREA! MIŞCAREA!, când să ajung în dreptul piscinei, îl văd venind în întâmpinarea mea pe... cine credeţi? Tocmai pe cel ce mă aşteptam mai puţin, dar demult nu-l văzusem şi, zău, doream să-l întâlnesc (pentru că e mereu angajat în ample şi memorabile activităţi, fiind preşedinte al Asociaţiei Tinerilor Istorici din Republica Moldova, alias ANTIM, dar şi aflat mereu în călătorii de lungă durată şi la mari distanţe—un adevărat globtrotter)— pe Segiu Musteaţă.

„Salut”!-„Salut!”-„De unde? glumesc. Nu cumva ai ieşit din ...piscină?” (Alături se auzeau bălăcindu-se înotătorii?) Râde luminos: „Nu. Chiar azi am sosit din America şi merg spre...” arată în direcţia Muzeului de Istorie... Eu, mirat: „Din America? Şi ce-ai făcut în... America?”

Aflu că a lucrat în Arhiva Hoover a Universităţii Stanford (California). Eu, ca unul care citisem recent volumul lui Ronald Kessler „FBI”, întreb: „Hoover, Directorul longeviv al FBI?”, la care, Sergiu: „Preşedintele Hoover!” Astfel m-am dumirit că a exista şi un astfel de preşedinte american, nu doar un tiran ca directorul FBI...

„Am avut ca obiect de studiu, precizează interlocutorul meu inopinat, modul în care a fost prezentă Basarabia (RSSM) în emisiunile Europei Libere pe parcursul deceniilor de regim comunist totalitar. Şi, dat fiind că s-a pomenit, la fel de inopinat, cu unul ca mine în faţă, adică eu care am trăit acele timpuri de tristă pomenire, nu ratează ocazia să mă atace cu întrebarea: Dar dumneata ascultai pe atunci postul de radio Europa Liberă?”

Drept răspuns memoria mea s-a declanşat, urmând, ca să zic aşa, o întreagă avalanşă de momente-amintiri. Ar fi să ocupe prea mult timp-spaţiu ca să le reproduc integral aici, cu atât mai mult că la finele întâlnirii noastre, domnul istoric mi-a solicitat un interviu pe această temă, aşa că... se poate întâmpla s-o şi facem.

Momentan, însă, voi puncta doar câteva episoade vizând subiectul.

1. Devenit student la Universitate (1950) şi cazat într-o odaie cu alţi vreo 15 colegi, eu, care ieşisem dintr-un mediu lingvistic oarecum precar, mi-am procurat un aparat de radio modest, ca să pot asculta emisiuni, în special Radio Bucureşti, ca să-mi perfectez limba şi vorbirea... Iată, dar, uitasem ce a fost să păţesc cu acel aparat, dar un coleg mi-a amintit, acum, peste ani: „Ştii că aveai acel radio... Dar a aflat un administrator politruc şi... ţi-a interzis să-l mai ţii şi să asculţi”... Asta era: interzis! Ba şi mai rău: la aparatele sovietice benzile undelor, pe segmentele unde transmiteau aşa zisele „posturi duşmănoase burgheze”, erau marcate cu negru, drept avertisment: INTERZIS A AUDIA!

2. Completare la cele de mai sus: la Chişinău, în partea de jos a oraşului, spre numita Colină Puşkin, se înălţau sfidător-ameninţător trei turnuri gigantice, care nu erau altceva decât o staţie de bruiaj. Dar puternică, funcţionând 24 din 24 de ore: VÂJ-VÂJ! VÂJ-VÂJ! O continuă şi scârboasă vâjâială!

3. Ascultare? Pentru asta trebuia să ai, mai întâi, un aparat. La oraş ca la oraş, dar la ţară cine avea? Cu atât mai mult că acestea funcţionau cu baterii, acolo lipsind lumina electrică până hăt târziu încoace. Dar iată un caz curios şi chiar... amuzant. S-a întâmplat cu un amic de-al meu, din sat. Mi l-a relatat mai târziu. Era la început de martie 1953. Băiat fiind şi pricepând la tehnică, a fost rugat de un prieten să vină la el să vadă de ce nu merge radio. A venit. A găsit defectul - se desfăcuse un contact. L-a restabilit. Şi chiar atunci, ca un tunet din înălţimea cerurilor, a răsunat din difuzor o voce cutremurătoare: „A mughit tiganul popoagelor Stalin! A mughit Stalin, cel care a nimicit milioane de oameni nevinovaţi!” Întocmai aşa mi-a reprodus amicul meu pronunţia graseiată a crainicului Europei Libere.

Şi acum un succint comentariu: acel aparat de radio se afla în casa preşedintelui de soviet sătesc, activist bolşevic care a trimis în gulag, la moarte, sute de consăteni... L-am apucat şi eu în viaţă, era să ne dărâme casa. Şi pe mine să mă scoată de la universitate, ca fiind nepot de chiabur şi fecior al cărui tată se află la închisoare... Dar să vedeţi ce a urmat cu acel criminal: pe când fiul lui şi prietenul acestuia au resuscitat aparatul şi a răsunat vestea morţii tiranului, dânsul tocmai a intrat în odaie şi auzind ştirea, a mormăit: „Da, mult rău a făcut acest Stalin”... Ca să vezi, Stalin! Dar cu mâinile cui, dacă nu ale unuia ca el?...

4. Că Radio Europa Liberă era ascultată, în pofida interdicţiilor şi a tot felul de impedimente, printre care şi intensul bruiaj, este un fapt incontestabil. Că celebrul post de radio era una din principalele surse de informaţie, dar şi de aducere a adevărului la cunoştinţa populaţiei încarcerate în ţarcul totalitar sovietic iarăşi e un lucru de nedezminţit. Dar el prezenta şi o speranţă de a lupta pentru şi a apăra adevărul, aşa cum a fost cazul Scrisorii cu final tragic a celor patru patrioţi români basarabeni: Gheorghe Ghimpu, Valeriu Graur, Alexandru Şoltoianu şi Alexandru Usatiuc-Bulgăre, destinată a fi difuzată la Europa Liberă, dar nu a mai ajuns acolo, ei fiind trădaţi de securitatea lui Ceaşescu...

5. Caz ruşinos pentru intelectualitatea basarabeană rămâne a fi cel legat de faimoasa acţiune pusă la cale de KGB-ul sovietic întru demascarea „trădătorului de ţară” Nicolae Lupan, angajat atunci la Europa Liberă, care milita contra ocupaţiei ruseşti în Basarabia, mârşăvenie la care s-a pretat şi a luat cea mai activă parte scriitorul Nicolae Dabija, actualmente... mare patriot român, preşedinte al Forului Democrat al Românilor din RM şi membru de onoare (oroare!) al Academiei Române...

6. În final, un moment care mă priveşte personal. Am început, de acuma după destrămarea URSS, colaborarea cu Europa Liberă graţie regretatului Mircea Iorgulescu, pe care îl cunoscusem în 1979, la Bucureşti. Sosit în 1997 la Chişinău, am realizat un dialog care a fost pus pe post la compartimentul „Oameni şi destine”.

P.S. Am amintit, aşadar, în conversaţia cu Sergiu Musteaţă, despre cei doi basarabeni care au activat în cadrul postului Europa Liberă şi pe care i-am cunoscut personal: Nicolae Lupan şi Efim Krimerman, zis Grigore Singurel, despre alte episoade şi amănunte, pe care le voi relata într-un eventual (viitor) interviu...

19 iunie 2013.
XS
SM
MD
LG