Ofensiva radicalilor

Sîmbăta trecută a fost dezvelită o nouă statuie a lui Miklós Horthy. De data aceasta în localitatea Hencida din estul Ungariei. La ceremonia dezvelirii bustului a participat şi o delegaţie din Oradea, iar membri ai organizaţiei paramilitare interzise, Garda Ungară, îmbrăcaţi în uniformă, au rostit „crezul maghiar”, o rugăciune iredentistă introdusă în 1920 de către Horthy, după intrarea în vigoare a tratatului de la Trianon: „Cred într-un Dumnezeu, cred într-o patrie. Cred într-un singur adevăr veşnic divin. Cred în învierea Ungariei! Amin.”

Este cel de-al patrulea monument după ce primarii partidului radical de dreapta Jobbik din localităţile Tiszavasvári, Gyöngyöspata şi Hegyháthodász l-au omagiat pe fostul conducător autocrat naţionalist, considerat de simpatizanţi drept un erou naţional, un militant contra tratatului de la Trianon şi luptător pentru refacerea Ungariei Mari.

Extremismul de dreapta, însă, nu este doar o problemă a Ungariei. Fenomenul din această ţară post-comunistă a devenit mai vizibil datorită relatărilor din presă, care a tras un semnal de alarmă şi a conştientizat, astfel, faptul că manifestările forţelor extremiste de dreapta pot periclita statul de drept şi constituie o ameninţare la adresa sistemului democratic.

Aşadar, tendinţele extremiste nu se limitează doar asupra Ungariei, precum demonstrează un amplu volum editat acum de Fundaţia germană „Friedrich Ebert” sub titlul: „Extremismul de dreapta în Europa”. Volumul editat de Ralf Melzer şi Sebastian Serafin cuprinde studii în care formele specifice şi comune ale fenomenului extremist de dreapta sunt exemplificate în analizele dedicate unor ţări ca Germania, Grecia, Italia, Polonia, Portugalia, România, Ucraina şi Ungaria.

Volumul mai conţine şi două studii despre metodele unor contrastrategii, adică a combaterii fenomenului extremist de dreapta în Germania şi în Austria. Apoi şi un studiu despre prevenirea extremismului în Norvegia.

Mai toate grupările extremiste actuale au cîteva teme ideologice comune, ca xenofobia anti-minoritară şi rasismul care ţinteşte asupra romilor, homofobia, etnocentrismul accentuat, fundamentalismul religios şi antisemitism. Totodată, toate aceste grupări se consideră anti-globaliste şi încearcă printr-o susţinută propagandă populistă să acrediteze ideea că Uniunea Europeană ar fi succesorul unei Uniuni Sovietice reformate sau a că ar fi pe cale de a deveni un al IV-lea Reich, proiectat de către naziştii germani, precum susţin, de pildă mai nou, extremişti de dreapta din România.

Studiul dedicat României din publicaţia Fundaţiei „Ebert” se rezumă la prezentarea celor mai importante grupări şi partide extremiste, fără a avea pretenţia de a oferi o imagine exhaustivă a fenomenului. În centrul atenţiei se află trei partide ultranaţionaliste şi neo-legionare, Partidul România Mare (PRM), Partidul Noua Generaţie – Creştin-Democrat (PNG-CD) şi Partidul Totul pentru Ţară (PTŢ, iniţial: Partidul pentru Patrie, PPP), cît şi grupări ca Noua Dreaptă.

În concluzie, se poate spune că extremismul european actual se deosebeşte faţă de extremismul similar antebelic printr-o „retorică anti-democratică atenuată” şi înlocuirea tactică a rasismului clasic printr-un etnocentrism pronunţat.

Right-wing extremism in Europe, Ralf Melzer, Sebastian Serafin (eds.). Friedrich-Ebert-Stiftung, Forum Berlin, Projekt gegen Rechtsextremismus, Berlin, 2013.
Rechtsextremismus in Europa, Ralf Melzer, Sebastian Serafin (Hrsg.). Friedrich-Ebert-Stiftung, Forum Berlin, Projekt gegen Rechtsextremismus, Berlin, 2013.