Linkuri accesibilitate

În amintirea poetului Dumitru Matcovschi (1939 - 2013)


În octombrie 2012 la Vadul-Rașcov
În octombrie 2012 la Vadul-Rașcov

Un reprezentant de marcă al „generaţiei luptei cu inerţia”, cea care va pune, în 1965, problema revenirii la alfabetul latin...



Dacă-i adevărat că omul sfinţeşte locul – şi este! –, despre Marii Bărbaţi se poate spune că îşi marchează epoca.
Hotărât lucru, timpul şi spaţiul par să-şi fi dat mâna în cazul poetului Dumitru Matcovschi, făcând să vină pe lume „la Nistru, la mărgioară”, într-o perioadă când Basarabia avea cea mai mare nevoie de oameni de caracter.

Reprezentant de marcă al „generaţiei luptei cu inerţia”, cea care va pune, în 1965, problema revenirii la alfabetul latin al limbii noastre, la Congresul III al USM, dar şi artizan al schimbării la faţă a literelor moldoveneşti, în calitatea sa de redactor-şef adjunct al săptămânalului Cultura (1966-1970), în 1969 publică volumul Descântece în alb şi negru, retras imediat din librării şi dat la cuţit, devenind astfel „cap de serie” al tinerilor autori cenzuraţi (vor urma: Petru Cărare, Mihail Ion Ciubotaru şi Ion Vatamanu).

„Punerea la index” nu-l îngenunchează, din contră – una după alta, apar piesele sale de rezistenţă: Cântec de leagăn pentru bunici (1974), Preşedintele (1976), Tata (1979), Pomul vieţii (1979), Abecedarul (1986), iar în 1987 poemul Basarabia, pus pe note de Mihai Dolgan şi devenit, peste noapte, un adevărat imn al mişcării de Renaştere naţională.

În 1988, abia ales redactor-şef al revistei Nistru, nu ezită să publice, în premieră la noi, Doina lui Eminescu, nuvela În voia valurilor, de Constantin Stere, dar şi incendiarul eseu al lui Valentin Mândâcanu, Veşmântul fiinţei noastre, pregătind astfel istoricul an 1989. Şi tocmai cel care ar fi trebuit să prezideze, pe bună dreptate, Marea Adunare Naţională din 27 august ’89, nu o va putea face, fiind strivit de un autocar, în data de 17 mai 1989.

De-acum încolo, începe Legenda Dumitru Matcovschi, poetul înviind literalmente din morţi după o comă de 6 luni de zile, şi chiar revenind în forţă în prim-planul vieţii literare, pe post de ctitor al revistei Basarabia (1990) – vasul amiral al presei noastre culturale din primul deceniu de independenţă.

În toţi aceşti ani, Dumitru Matcovschi a continuat să scrie, cu o îndârjire aş zice profetică, în ciuda tuturor vicisitudinilor, ridiculizând „vremurile sărace” şi dând dovadă de o longevitate poetică ieşită din comun. Între timp, baştina sa – satul Vadul-Raşcov – a ajuns loc de pelerinaj, iar acum, că Marele Bărbat al acestui neam îşi va dormi aici somnul de veci, adevereşte ceea ce ştia o lume întreagă: omul Dumitru Matcovschi a sfinţit acest pământ; dacă trebuie să poarte un nume „anul în care Dumnezeu a fost român”, an de cotitură în destinul Basarabiei, - dar şi ziua în care ne vom lua rămas bun de la Poet - deloc întâmplător chiar 28 iunie! –, acesta fie Dumitru Matcovschi.
Previous Next

XS
SM
MD
LG