Agenţia oficială de ştiri de la Tiraspol a relatat că zeci de organizaţii ale societăţii civile transnistrene au decis să trimită Naţiunilor Unite o cerere de recunoaştere a independenţei regiunii. Potrivit agenţiei Novosti Pridnestrovia, cererea a fost aprobată duminică la un congres de 123 de organizaţii din regiune şi a fost expediată preşedinţilor Rusiei şi Ucrainei. Liliana Barbăroşie a căutat să afle mai multe despre aceste organizaţii neguvernamentale şi sprijinul pe care îl are demersul lor.
Adresarea ar fi fost semnată de un număr total de 123 de organizaţii. O radiografie cât de superficială a acestora ar putea diminua ponderea demersului, notează mai mulţi experţi. Pentru o zonă ca Transnistria, aflată sub un regim de sorginte autoritar, a fi organizaţie obştească înseamnă de fapt a reflecta un punct de vedere apropiat de cel al administraţiei regiunii, este de părere Ernest Vardanean, jurnalistul de la Tiraspol stabilit la Chişinău:
„Aceste organizaţii nicidecum nu pot fi numite ONG-uri clasice. Formal, ele sunt independente, în realitate însă ele depind foarte mult de autorităţile transnistrene. Acest lucru se întâmpla şi pe timpul lui Smirnov, dar şi acum, în timpul lui Evgheni Şevciuk. Deci, aceste declaraţii nu pot fi relevante în sensul independenţei opiniilor. Este o exprimare a poziţiei Tiraspolului şi nimic altceva.”
Potrivit lui Veaceslav Popescul, preşedintele unei organizaţii obşteşti de tineret de la Tiraspol, Stels-Tera, apelul a fost lansat la finalul unui proces mai îndelungat promovat de mişcarea „Priznanie” de unificare a organizaţiilor pro-administraţie şi pro-ruse în numele unei singure idei – cea a recunoaşterii Transnistriei:
„Aproximativ un an în urmă a început această tendinţă. S-au organizat mese rotunde, conferinţe, discuţii în fiecare raion, despre nevoia recunoaşterii Transnistriei. În general, în Transnistria ong-urile sunt împărţite în două grupuri distincte - unul care lucrează cu instituţiile şi fondurile de stat sau pro-ruseşti, în programe promovate de ambasada Federaţiei Rusă, etc., şi altele care au accesat finanţări europene. La evenimentul de ieri s-au adunat, fireşte, cele cu orientare pro-rusă. Din câte se ştie, iniţiativa aceasta aparţine mişcării „Priznanie”, iar printre organizaţiile care s-au asociat majoritatea există de foarte multă vreme, de prin 1990-1992, şi sunt organizaţii care au stat la începuturile formării Transnistriei - Uniunea femeilor din Transnistria şi Uniunea moldovenilor, etc…”
Politologul de la Tiraspol Andrei Safonov atrage atenţia că apelul organizaţiilor transnistrene ar reflecta de fapt curentul de gândire majoritar în regiune. Exploatând totuşi acum aceste stări de spirit anti-reintegraţioniste, Evgheni Şevciuk vrea să distragă atenţia de la eşecurile sale suportate pe plan intern, mai crede politologul:
„Pe data de 5 iulie se împlinesc exact 555 de zile de la începutul guvernării lui Şevciuk, iar domnia sa anunţase un program foarte ambiţios pentru această perioadă de timp. Politicile sale sociale şi economice s-au terminat însă cu un mare cu eşec: timp de doi ani economia şi nivelul de trai a populaţiei s-au prăbuşit, iar astfel de acţiuni au menirea să distragă atenţia publică de la aceste rateuri. ”
Expertul de la Chişinău Radu Vrabie, director de programe al Asociaţiei pentru Politică Externă, crede că discutăm despre o adresare fără nici o şansă să fie luată în seamă:
„Toată lumea civilizată înţelege că nu există nici o premisă ca Transnistria să fie recunoscută ca fiind independentă. Nu există acolo nici genocid, nici persecutare etnică sau religioasă. Dimpotrivă, autorităţile de la Chişinău îşi manifestă intenţia de a-i reintegra pe aceşti cetăţeni, le oferă paşapoarte, le oferă posibilitatea de a circula, de a beneficia de statutul de cetăţean al Republicii Moldova. De aceea, cred că nu trebuie să punem prea mult accent pe aşa acţiuni. Nu s-a întâmplat nimic nou. Periodic, sunt lansate astfel de declaraţii. O explicaţie ar fi şi tensiunile care există la această etapă în zona de securitate. Într-un asemenea moment, pentru a-şi justifica acţiunile, administraţia de la Tiraspol are nevoie de un fel de suport colectiv pentru a arăta că acţiunile sale sunt sprijinite de populaţie. Dar nu cred că putem vorbi despre un suport larg din partea cetăţenilor a unor astfel de demersuri.”
După cum spune expertul de la Chişinău, organizaţiile cu adevărat neguvernamentale de la Tiraspol, puţinele care există, nu au în realitate libertatea să-şi expună un punct de vedere ferm la acest subiect.
