Pe data de 30 iunie s-au împlinit 120 de ani de la naşterea lui Walter Ulbricht, iar pe data de 1 august se vor împlini 40 de ani de la moartea „revoluţionarului de profesie”, omagiat acum într-un amplu volum. Cartea este semnată de ultimul lider comunist est-german, Egon Krenz, cel care l-a răsturnat pe predecesorul său, Erich Honecker, la cîteva săptămîni înaintea căderii zidului de la Berlin. Krenz şi-a intitulat cartea simplu
De data aceasta, Krenz îşi asumă rolul de ziarist, intervievînd 70 de persoane care l-au cunoscut pe „arhitectul” Germaniei de est. Printre cei intervievaţi care nu fac nici dezvăluiri inedite şi nici nu doresc să facă un portret diferenţiat al lui Ulbricht se află şi văduva lui Honecker, Margot, care trăieşte în exil, în Chile.
Cine este curios să afle ceva despre viaţa şi activitatea politică a fostului şef intransingent, chiar fanatic, al Partidului Socialist Unit din Germania (PSUG, Sozialistische Einheitspartei Deutschlands, SED) va fi nevoit să-şi caute alte surse de informaţie, fiindcă Egon Krenz nu face nimic altceva decît să-l tămîieze pe Ulbricht în ruinele catedralei roşii, prăbuşite.
Cea mai competentă biografie dedicată lui Ulbricht a publicat-o Mario Frank, (Walter Ulbricht. Eine deutsche Biografie / Walter Ulbricht. O biografie germană) în urmă cu 12 ani.
Născut în familia unui croitor, în care predominau mai degrabă virtuţile secundare ale micii burghezii decît cele împărtăşite de aşa-zisul „proletariat revoluţionar”, Ulbricht se apropie de mişcarea muncitorească în perioada cînd fusese ucenic la un tîmplăr. În această perioadă se consolidează unele însuşiri caracteristice ale ambiţiosului autodidact, care întotdeauna a ştiut să îmbine concepţiile proprii cu fanatismul dictat de împrejurări. Astfel, Ulbricht se impune în cadrul Partidului Comunist din Germania, urcînd treptele spre conducerea superioară. Ascensiunea sa politică este însoţită de intrigi şi de o intransigenţă ideologică, tipică pentru un aşa-numit „revoluţionar de profesie”.
Ulbricht a fost un tactician isteţ şi un strateg abil cu un dezvoltat instinct al puterii şi al autoconservării. Astfel, în perioada exilului sovietic, el a supravieţuit epurările sîngeroase iniţiate de Stalin în anii 1930 şi a adaptat linia partidului la directivele contradictorii ale Internaţionalei Comuniste (Komintern).
După război, în 1945, Ulbricht s-a întors în zona de ocupaţie sovietică, în fruntea unei echipe de comunişti care a preluat puterea. În scurtă vreme, echipa Ulbricht, ajutată de supravieţuitorii comunişti ai prigoanei naziste, a reuşit să instaureze un regim care a fost o imitaţie fidelă a celui sovietic. Astfel, el devine, practic, satrapul lui Stalin în partea răsăriteană a Germaniei, care în 1949 se transformă în Republica Democrată Germană (R.D.G. – DDR).
În această calitate dă dovadă de un zel care i-a intrigat pînă şi pe liderii de la Moscova, ceea ce a creat anumite stări conflictuale. Mai întîi cu Hruşciov, iar apoi şi cu Brejnev. Destinderea est-vest era de neconceput pentru Ulbricht, care fusese autorul moral al zidului de la Berlin, ridicat pe data de 13 august 1961.
Într-o conferinţă de presă, din 15 iunie 1961, Ulbricht încearcă să contracareze zvonurile privind intenţia divizării oraşului cu o minciună sfruntată, afirmînd că „nimeni nu are intenţia de a construi un zid”.
Ulbricht a fost omul soluţiilor dure. Astfel, el a fost inspiratorul principal al măsurilor represive împotriva răsculaţilor estberlinezi din anul 1953, iar în anul 1968 el a susţinut ideea înnăbuşirii militare a Primăverii de la Praga.
Trei ani mai tîrziu, prinţul său moştenitor, Erich Honecker, îl răstoarnă, devenind omul care va conduce RDG-ul pînă în 1989, anul prăbuşirii comunismului şi debarcării sale de către Egon Krenz.
Egon Krenz (ed.), Walter Ulbricht, Das Neue Berlin, Berlin, 2013, 608 p.
Mario Frank, Walter Ulbricht. Eine deutsche Biografie, Siedler Verlag, Berlin, 2001, 536 p.
