Aflat săptămâna trecută la Chişinău, asistentul Secretarului General NATO, Gabor Iklody, a anunţat că Republica Moldova a decis să se alăture forţelor NATO în Kosovo, KFOR, aflate acolo sub mandat ONU.
„Este o decizie foarte importantă. Din perspectiva Alianţei Nord-Atlantice, prin acest pas Republica Moldova trece peste o aşa zisă barieră devenind ţară-furnizoare de securitate, nu doar consumatoare ca până acum,” a explicat importanţa pasului emisarul euro-atlantic.
Deşi ar fi fost luată încă anul trecut, în carul unei vizite a premierului Vlad Filat la cartierul General al NATO de la Bruxelles, decizia nu a fost făcută publică şi discutată la Chişinău decât în cadrul recentei vizite a asistentului lui Rassmusen. Pentru că nu trecuse toate procedurile din interiorul NATO, explică ministrul apărării, Vitalie Marinuţa. Un alt motiv al discreţiei autorităţilor ar putea însă fi riposta pe care şi-o atrage orice decizie de acest fel din partea opoziţiei comuniste, care crede că astfel guvernanţii ar încălca statutul de neutralitate al Republicii Moldova.
Pe vremea guvernării comuniste, autorităţile nu au ezitat totuşi să trimită mai multe contingente de genişti în operaţiunea NATO din Iraq, fapt ce îi este amintit liderului comunist ori de câte ori acesta critică raporturile călduroase ale actualelor autorităţi cu NATO.
O eventuală decizie legată de participarea la operaţiunile de menţinere a păcii din Kosovo ar urma să fie luată de parlamentul de la Chişinău la începutul sesiunii de toamnă, iar ministrul apărării, Vitalie Marinuţa, ne-a explicat cum se pregătesc militarii moldoveni de operaţiune:
„Abia o lună în urmă de către Consiliul Nord-Atlantic a fost primită decizia de a ne accepta în cadrul operaţiunii de menţinere a păcii sub egida ONU, dar conduse de NATO în Kosovo. Acum au loc mai multe proceduri interne din Republica Moldova: determinăm contingentul, discutăm problemele financiare, purtăm negocieri cu partea italiană, care este în conducerea operaţiunii pentru moment, , cu România, cu SUA, cu unele state neutre care sunt în operaţiune, ca să preluăm din experienţa lor, în aşa mod ca să nu avem nici o problemă. O să trimitem un grup de genişti şi unul de infanterişti care vor îndeplini misiuni de patrulare. Maximum vor trimite 41-42 de persoane. Anul trecut am pregătit şi certificat în conformitate cu standardele internaţionale o companie de infanterie, plus un grup de geniu. Anul acesta ne-am propus să certificăm o altă subunitate. Aşa că avem trupe care ar putea să ne reprezinte la nivelul cel mai înalt.”