Capturarea şi aducerea în ţară a lui Omar Hayssam după evadarea sa de acum şapte ani redeschide un dosar cu conexiuni care se întind de la lumea subterană a interlopilor, până la cel mai înalt nivel. Interlopul sirian era urmărit pentru trafic ilegal cu armament şi pare să fi orchestrat răpirea jurnaliştilor români în Iraq, în 2005, însă, pe parcursul anchetei, a devenit clar că soluţia răpirii era la Bucureşti.
S-a spus că o treime din banii pentru răscumpărare ar fi dispărut, că serviciile secrete ar fi ştiut dinainte de intenţiile sirianului, că ar fi fost o reglare de conturi între politicianul PSD, tatăl jurnalistei răpite, şi Hayssam. Oricum, politica şi justiţia românească par să nu fi avut pentru Omar Hayssam niciun secret. Din mărturiile fostului procuror DIICOT Ciprian Nastasiu, cel care s-a ocupat de acest caz, preşedintele Băsescu, identificat de procuror drept „profesorul” invocat în interceptările telefonice al lui Hayssam, ar fi fost complice prin tăcere sau chiar implicare directă în evadarea „printre berbecuţi” a sirianului. Nu-i vorbă că fostul procuror însuşi are nişte schelete în dulap şi nu ştim cine vorbeşte: el sau ele? De partea cealaltă, Hayssam are mai multe detonatoare, toate amorsate, şi toţii se aşteaptă ca aducerea lui să distrugă reputaţia multora, care nu s-au pus la adăpostul serviciilor secrete. N-ar fi singurul care-şi scoate bombele la plimbare.
Nu demult, Aula universitară a Iaşiului a fost evacuată după o ameninţare cu bombă. Atentatorul, Oliver Stan, vechi client al clinicilor de neuropsihiatrie, a fost prins înainte de a declanşa dispozitivul improvizat pe care-l purta într-un rucsac. Nu se ştie ce putere avea bomba cu pricina dar, după profilul psihologic al autorului, nu pare să fi fost mai periculoasă ca explozia unei conserve expirate. „Un lup singuratic”, a spus George Maior, şeful Serviciului Român de Informaţii. Nu are ideologie, nu face parte din nicio grupare teroristă şi, în plus, are probleme psihice, a adăugat el, contrazis, însă, nu peste mult timp, de medicii din comisia de evaluare. Oliver Stan le-a spus acestora că are soluţii pentru rezolvarea şomajului pe plan mondial, că Teoria relativităţii este incorectă, dar că ştie ce trebuie făcut pentru a-l salva pe Einstein. Apoi a încercat să le vândă cartea sa, “Prima mea luptă”, în care povesteşte ce face el ca revoluţionar de profesie pentru a aduce pacea în lume. Se pare că i-a convins. Medicii au spus că Oliver Stan este lucid, coerent şi foarte inteligent, cam cum s-a spus şi despre modelul lui, Anders Breivik.
Controversele presei pe această temă s-au pierdut, ca de obicei, în frivolităţi referitoare la familie şi pasiuni din tinereţe, acoperind cu ecranele sale de fum paşii ezitanţi, dar decisivi, care se fac pentru adoptarea unor soluţii de monitorizare şi mai strictă a spaţiului privat. Parlamentul şi Consiliul Suprem de Apărare a Ţării au luat de mai multă vreme decizia ca serviciile secrete şi organele de anchetă să aibă acces la istoria activităţii pe internet iar cei care furnizează aceste servicii sunt obligaţi conform legii să păstreze documentaţia vreme de şase luni.
Mai mult, doi membri PDL propuneau, prin decembrie 2011, pe vremea ultimului cabinet Boc, ca furnizorii de telefonie să fie nevoiţi şi ei să stocheze vreme de jumătate de an informaţii în legătură cu traficul telefonic. Premierul Ponta declara asemenea hotărâri încalcă morala, uitând că tocmai guvernele socialiste care s-au succedat după 1990 sub umbrela lui Ion Iliescu au preluat de la Securitatea comunistă comoda tactică politică de a viola intimitatea potenţialilor adversari a-i compromite cu propriul material. Pe atunci, aceste practici erau etichetate de criticii sistemului drept poliţie politică, nu luptă cu terorismul şi corupţii. Dar năravul din fire n-are lecuire.
Recent, patronul unui post de televiziune şi senator PSD a reîncălzit discuţia, susţinând că ar trebui monitorizate toate telefoanele, nu doar cele cu abonament nominal. Nici nu pare o propunere anormală pentru patronul unei televiziuni care se luptă pentru rating cu prejudecăţile, bunul simţ şi cu ultimele resturi de intimitate. Pentru mare parte din presă viaţa privată a devenit un moft. Tonul acestor discuţii dă de înţeles că marea problemă a României nu este, pentru demnitari, incoerenţa administrativă, evidenţiată în avertismentul primit zilele trecute de la Comisia Europeană care condamnă incapacitatea guvernului de a prezenta un proiect viabil de finanţare pentru perioada 2014-2020, ameninţând că va tăia fonduri destinate dezvoltării, ci problema unei supravegheri cât mai eficiente a spaţiului intim.
Românii s-au obişnuit să fie scrutaţi de ochiul vigilent al lui Big Brother. Nu-i mai deranjează că băncile, de altminteri private, furnizează informaţii confidenţiale. Nu-i mai supără să audă nici că agenţii serviciilor secrete se interesează de ei prin vecini. Nu mai protestează nici când amănunte din viaţa lor privată sunt expuse pe prima pagină a ziarelor şi nici când văd citate din convorbirile lor telefonice interceptate mai mult sau mai puţin legal însă publicate, cu certitudine, ilegal. Graniţa dintre viaţa privată şi cea publică a devenit transparentă, aproape inexistentă, deşi în 1989 oameni protestau în stradă pentru că Securitatea le confiscase libertatea şi intimitatea. Procurorii arată victorioşi capetele corupţilor, convinşi că, dacă depăşesc producţia la hectarul de corupţi, li se vor ierta căile în care-şi culeg informaţiile şi felul în care se folosesc de ele.
Însuşi preşedintele Băsescu crede că lucrurile merg spre bine. A fost o vreme când politicienii tindeau să controleze politic justiţia, spunea el în timpul vizitei la Chişinău. Însă acea perioadă a trecut şi sper să nu se mai întoarcă niciodată. Iată a fost arestat un ministru în exerciţiu pentru acte de corupţie. Se pregătesc şi alţii, mai spunea preşedintele. Lucrurile merg spre bine. Din închisoare, lotul Becali îi dă dreptate. Victor Babiuc, fostul ministru al apărării condamnat alături de Gigi Becali într-un dosar de corupţie, este tratat regeşte. El face puşcărie cu regim de detenţie deschis. Se îmbracă zilnic la patru ace şi iese pe poarta puşcăriei pentru a-şi vedea de treburi spre disperarea şi invidia lui Gigi Becali. Instanţa a constatat că este un om responsabil, util societăţii. Patronul Stelei, mai prezent astăzi în presă decât pe vremea când era în libertate, caută căi prin care să-i convingă pe judecători că este şi el responsabil şi util societăţii. A făcut cerere să primească liber în perioada examenului de admitere la Institutul Teologic, pentru că toată lumea ştie din transmisiile televizate că are voce şi ştie să cânte şi ceva psalmi. Omul şi-a pavat cu teancuri de bani drumul către strană şi speră la clemenţa justiţiei pământene pentru că pe cea divină o are la buzunarul cu mărunţiş. Şi-apoi aceasta e măreţia deptului, cum spunea şeful Curţii Constituţionale, ca judecătorul să poată interpreta legile. Poate de aceea, pe când preşedintele Băsescu invoca depolitizarea justiţiei şi independenţa magistraţilor, mai mulţi judecători ieşeni s-au autorevocat din completul de judecată a trei binecunoscuţi interlopi. N-or mai fi ei influenţaţi politic, dar cu certitudine îi privesc cu respect pe mafioţii locali. Oricum aceştia au relaţii cu justiţia de atâta vreme încât au ajuns să se confunde cu sistemul şi e greu de ştiut care decizie aparţine judecătorilor şi care capilor familiilor mafiote.
Valabil nu doar la Iaşi ci, pare-se, în multe alte regiuni de dezvoltare. Despre cei trei interlopi se spune că au primit bani de la fiica unui comisar de poliţie să forţeze doi judecători să o scape de condamnarea de şapte ani primită în primă instanţă. Când a sosit ziua judecăţii, patru judecători din nouă erau absenţi, şi alţi patru s-au recuzat din diverse motive. Procesul a fost amânat şi s-ar părea că va fi judecat în altă regiune economică şi de interese, acolo unde tribul Corduneanu nu este la fel de bine organizat. Acolo unde justiţia triumfă.
