Linkuri accesibilitate

Skandenberg cu justiţia




Braţul lung al justiţiei – formulă pe care am auzit-o de nenumărate ori – l-a ajuns, în cele din urmă, pe Omar Hayssam, fugarul din România cel mai căutat de Interpol. Sirianul (n. 1963) cu cetăţenie română a fost găsit vinovat în cazul răpirii celor trei jurnalişti români, în aprilie-mai 2005, în Irak, şi condamnat pe 13 iunie 2007, în contumacie, la pedeapsa maximă de 20 de ani de privaţiune de libertate. Doar că, după ce fusese eliberat din arest pe motiv de boală în 26 aprilie 2006, pe 30 iunie a reuşit să fugă din ţară – ascuns „într-o navă care transporta oi”, dacă e să-l credem pe preşedintele Traian Băsescu; „ca un domn, prin aeroport, fără probleme”, dacă e să-i dăm crezare sirianului. Imediat după ce l-au scăpat printre degete, şefii serviciilor de informaţii & Procurorul General al României şi-au dat demisia de onoare; şi abia în 2012 a fost ratificat – cu Siria, unde fugarul se afla „bine-mersi, sănătos, nu are nici urme de cancer, nu mai e plin de metastaze, cum era când l-a operat unul din medicii faimoşi ai patriei” (T. Băsescu) – tratatul de extrădare. Punct [ochit, punct lovit].

Or, acelaşi braţ se poate transforma peste noapte într-o mână-scurtă a justiţiei, după cum reiese din recenta vizită a preşedintelui Traian Băsescu la Chişinău. La nici una dintre întâlnirile oficiale – cu omologul său, preşedintele moldovean Nicolae Timofti, cu premierul Iurie Leancă sau cu spicherul Parlamentului Igor Corman; ca să nu mai pomenesc de „baia de mulţime” de la Leogrand cu societatea civilă, unde a pus degetul pe rană, afirmând ritos că justiţia coruptă este principala problemă a Republicii Moldova – omul de stat român nu şi l-a „revendicat”, dacă tot a bătut atâta drum până la noi, pe Valeriu Guma, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare la Bucureşti, şi bine-mersi deputat PD la Chişinău. Înţeleg că parlamentarul nostru nu a sechestrat jurnalişti români, ca să devină o cauză naţională prinderea lui şi deferirea justiţiei, dar de când oare faptele de corupţie sunt prescrise într-o ţară-membră a Uniunii Europene?! (Prin urmare, a fost dat în căutare – de negăsire, după cum s-a demonstrat în această zi de miercuri, ca şi-n toate celelalte zile ale anului! – de Interpol.)

N-o fac pe justiţiarul, şi nici nu mănânc deputaţi pe pâine la micul dejun. Constat doar, a câta oară, acelaşi dublu standard – şi în bine (5500 de burse oferite studenţilor basarabeni, locuri în cămine etc.), şi (mai ales faimosul „bun pentru Răsărit/Basarabia” din perioada interbelică) în rău – în ce ne priveşte.
Uimitor cum aceeaşi mână de justiţie, atunci când face skandenberg cu o ţară (Siria) aflată practic în război civil, şi care nu-şi controlează o bună parte din teritoriu, reuşeşte totuşi să se impună, dar vai! se lasă moale în jos, într-o încleştare… era să zic „fratricidă”, tocmai când ar fi cazul să dea o mână de ajutor (şi un exemplu!) Republicii Moldova în lupta cu corupţia la vârf. …Şi de când oare „Hai să dăm mână cu mână” se traduce, la noi, prin „O mână spală pe alta”?!...

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG