Chiar si in cele mai sumbre timpuri exista oameni care intruchipeaza onoarea. A incetat din viata, la 93 de ani, istoricul si activistul disident Anton Antonov-Ovseenko, supravietuitor al Gulagului, fondatorul Muzeului din Moscova consacrat universului concentrationar sovietic.
Fiul unuia dintre cei mai inflacarati revolutionari rusi, mensevicul convertit in martie 1917 la bolsevism, Vladimir Antonov-Ovseenko (1883-1938), omul carea condus asaltul asupra Palatului de Iarna. Anton Vladimirovici Antonov-Ovseenko a fost una din milioanele de victime ale terorii exercitate de un sistem bazat pe ideologia in care a crezut si pe care a servit-o propriul sau parinte, omul care a reprimat fara mila revolta taranilor din Tambov in 1921. Apropiat de opozitia trotkista, tatal sau a renuntat la lupta impotriva lui Stalin in speranta ca Djugasvili va accepta un pact cu fostii sai critici. S-a inselat amarnic. Reglarile sangeroase de conturi au fost scurt timp amanate, aveau sa urmeze cu o intensitate maladiva.
Vladimir Antonov-Ovseenko a fost consul general al URSS la Barcelona in timpul Razboiului Civil din Spania. Evident ca a indeplinit fara murmur ordinele lui Stalin. Cum stim, Barcelona era un punct fierbinte in acel imens imbroglio, locul in care stalinistii se confruntau direct cu fortele revolutionare anti-totalitare. In mai 1937, a avut loc masacrul organizat de cominernistiii spanioli si straini impotriva militantilor POUM. Ordinul de lichidare a POUM, stigmatizat drept „agentura trotkisto-fascista”, a venit, incontestabil, de la Moscova. Emisarul lui Stalin era Antonov-Ovseenko.
Rechemat la Moscova in august, s-a intalnit cu Stalin, caruia i-a raportat despre situatia din Spania. A fost numit, pentru o scurta perioada comisar al poporului pentru justitie in cadrul RSFSR. Ironie suprema, tinand cont de ceea ce reprezenta „justitia” in sistemul sovietic. O pseudo-justitie pe care o mai servise cu doar cativa ani mai devreme.
Ceea ce a intrat in istorie drept „paroxismul Marii Terori”, perioada cand in fruntea NKVD se afla Nikolai Ejov, a insemnat o radicalizare a terorii in masa. Antonov-Ovseenko a fost acuzat de conspiratie, a fost anchetat cu ferocitate si executat in 1938. Era unul dintre acei veterani leninisti al caror destin care l-a inspirat pe Arthur Koestler cand a creat personajul Nikolai Zalmanovici Rubasov din romanul „Darkness at Noon” („Intuneric la amiaza”). Sotia sa, Rozalia, s-a sinucis in 1936.
Spre a parafraza titlul unui celebru film de Nikita Mihalkov, Vladimir Antonov-Ovseenko a murit ars, asemeni lui Nikolai Buharin, Piotr Iakir, Ian Gamarnik, Mihail Tuhacevski, Mihail Koltsov, Christian Rakovsky, Karl Radek, Bela Kun, Marcel Pauker, Alexandru (Sasa) Dobrogeanu-Gherea, Elena Filipovici, Elek Koblos, Vera Kostrzewa si atatia alti true believers, de soarele negru al unei Revolutii pe care au iubit-o cu patima si au slujit-o cu infinit zel. Au fost prinsi ei insisi in malaxorul la a carui creatie si veneratie contribuisera cu mistic devotament.
Extras din filmul lui Nikita Mihalkov, „Ars de soare”
Fiul sau, ca atatia copii ai celor numiti „dusmani ai poporului” a fost trimis in lagar. Suprema umilire a venit in clipa cand a fost obligat de un gardian inarmat sa citeasca la postul de radio din lagar un discurs al celui pe care il ura din rasputeri, cel pe care vechea Garda bolsevica il considera uzurpatorul absolut, groparul Revolutiei din Octombrie.
In lagar a inteles ca teroarea era universala, ca partidul bolsevic nu era de fapt decat instrumentul instituirii unei dictaturi oligarhic-teroriste fara precedent in istorie. Avea sa scrie o carte esentiala intitulata „Vremurile lui Stalin: Portretul unei tiranii”, document fundamental al literaturii concentrationare din veacul XX. As adauga ca timpurile lui Stalin au continuat si au exacerbat timpurile lui Lenin.
A facut parte din miscarea disidenta, a luptat pentru salvarea memoriei, s-a opus incalcarii drepturilor omului. Dupa Congresul al XX-lea, Anton a primit un certificat de reabilitare postuma a tatalui sau, revocat in 1963, deci tot in perioada cand liderul PCUS era Nikita Hrusciov, initatorul primei de-stalinizari. In 1967, a fost unul dintre cei 47 de copii ai vechilor bolsevici ucisi de Stalin care au trimis un memoriu Comitetului Central protestand impotriva reabilitarii tiranului mort in martie 1953. Aproape orb si extrem de fragil, si-a consacrat toata energia colectionarii si publicarii de documente despre ororile Gulagului. Cuvintele sale rasuna ca un memento, un indemn rascolitor la neuitare: „Este datoria oricarui om onest sa scrie adevarul despre Stalin”. Adaug, dar si despre Lenin.
Tatal poetului si cantaretului Bulat Okudjava a murit si el ucis in timpul Marii Terori. Era si el un stalinist convins. Fiul sau a facut parte din generatia pe care istoricul Vladislav Zubok a numit-o a copiilor lui Iuri Jivago.
