Analistul Victor Ciobanu publicat de Ziarul Naţional reacţionează la lipsa de reacţie din partea autorităţilor referitoare la o declaraţie năucitoare a lui Olivier Descamps, directorul executiv al Băncii Europene pentru Reconstructie și Dezvoltare (BERD) pentru Turcia, Europa de Est, Caucaz și Asia Centrală. El constată că politicienii de la Chişinău pur şi simplu „au luat apă în gură” referitor la declaraţia acestuia că „sistemul judecătoresc din Republica Moldova este corupt și neprofesionist”, şi că „în sistemul bancar BERD s-a ciocnit cu un șir de lacune fundamentale, în special în ceea ce privește reglementarea lui. Așa-numitele „găuri” le permit în continuare acționarilor să rămână în off-shore-uri, iar beneficiarii finali rămân necunoscuți”. Ce răspund aleșii poporului? Ei zic că raideri în R. Moldova nu există, pentru că nu-i așa termen în legislație. Dar nici legea n-o schimbă. Cealaltă lege, cu transparența beneficiarilor finali și excluderea off-shore-urilor, se prăfuiește de luni bune prin Parlament și nu se știe dacă va fi votată.
Mariana Raţă, de la aceeaşi publicaţie a descoperit, citind mai atent datele statistice, că moldovenii preferă să aibă mai degrabă internet în locuință, decât WC. „Avem mai multe gospodării dotate cu computere și internet, decât cu grup sanitar în casă”, constată autoarea analizând datele Biroului Național de Statistică.
Andrei Rizescu a realizat în „Adevărul” o comparaţie din care i-a rezultat un tablou dezolant al plăţilor oficiale şi neoficiale din sănătate. Mai întâi, autorul a analizat costurile oficiale ale operaţiilor din catalogul de preţuri planificate. Şi a constatat că în cazul unor operaţii, costurile sunt foarte mari. Bunăoară intervenţiile de la cardiochirurgie pot să coste şi peste 100 de mii de lei bugetul. Din interviuri ad-hoc pe holurile spitalelor, reporterul a aflat însă că plăţile neoficiale pentru operaţii sunt cel puţin triple.
În „Kommersant.md” Tatiana Gîscă semnează un articol în care se fac nişte „totaluri ale guvernării pro-occidentale”. „Patru ani în urmă la putere în Republica Moldova au venit nişte partide pro-occidentale care au creat Alianţa „Pentru integrare europeană”. [...] Unica realizare indiscutabilă a guvernării liberal-democraţilor, democraţilor şi liberalilor ar fi, potrivit experţilor, relaţiile bune cu Occidentul”, afirmă autoarea.
Dorin Galben publică în „Timpul” un articol despre posibilele efecte ale acordului de liber schimb. Concluzia sa, după intervievarea mai multor actori implicaţi este că acest acord este „un rău necesar”, întrucât fiind parte integrantă a procesului de aderare, nu ne putem lipsi de el. Nu speriaţi agricultorii, este mesajul ministrului agriculturii citat în articol. „Nicio țară nu a avut de suferit după ce a semnat Acordul de liber schimb, toți doar au beneficiat de la integrarea europeană,” este citat Bumacov .
„Șevciuk amenință direct R. Moldova: Conflictul transnistrean ar putea fi rezolvat cu forţa”, este head-line-ul unui alt articol din aceeaşi publicaţie. Este citat un interviu cu liderul transnistrean, care răspunde la o întrebare despre probabilitatea rezolvării prin forţă a problemei transnistrene. „În calitate de cetăţean, sper că nu va fi aşa ceva, dar ca preşedinte al regiunii transnistrene – în proporţie de un procent, trebuie să nu exclud şi o asemenea evoluţie a scenariului”, a spus dl Şevciuk în interviul citat.