Și sunetele își au viața lor. La naștere, prea puțină lume le bagă în seamă. Cu timpul, așa nebăgate în seamă, sunetele se așază adînc, în memoria fiecărei zile de viață. La un moment dat, sunetele dispar, vînate de sunete mai noi aduse de schimbări vaste.
Așa de pildă, a dispărut zgomotul trăsurilor și, apoi, al locomotivelor. Asta mai demult. Acum, s-au stins cîteva din sunetele care au însoțit vremuri recente. Zgomotul discului de telefon rotit de degete a dispărut pînă și în cele mai uitate colțuri de lume. La fel, zgomotul computerului conectat la internet prin telefon care abia apucase să împlinească 20 de ani.
Ce urmează? Nu știm, dar am aflat că ritmul de schimbare și preschimabre a sunetelor e mult mai rapid în ultimii 20-30 de ani. Există o tendință dar nu există regulii. Așa se face că sunetele pot supraviețui în mod inexplicabil.
La București se pot auzi și azi strigările cîntate ale coșarilor, geamgiilor, căutătorilor de fieri vechi, vînătorilor de mături și cumpărătorilor de sticle. Sînt aceleași sunete care frăceau viața străzii și acum 60-70 de ani. Le va veni și lor rîndul să se ducă dar, înanintea lor, vor pleca sunete tot mai fragile care țin de o invenții depășite a doua zi după naștere. Tehnologia se mișcă atît de repede, încît viața sunetelor s-a scurtat, aproape de viața scurtă a unei insecte.
