Linkuri accesibilitate

Conducătorul eurointegrator ipocrit


Integrarea adevărată în structurile europene ar însemna instaurarea unor valori şi reguli care nu se potrivesc cu obişnuinţele noastre.



Integrarea europeană, despre care se vorbeşte aici cu surle şi trîmbiţe ani de zile, bate pasul pe loc şi din cauza conducătorului eurointegrator ipocrit. Conducătorul acesta vorbeşte mereu cu însufleţire despre „calea noastră europeană” nu dintr-o mare convingere, ci pentru că în felul acesta face rating şi se pune bine pe lîngă politicienii europeni.

Ca şi ceilalţi conducători autohtoni, conducătorul eurointegrator ipocrit are scopul de a se menţine la putere, visează să se plimbe prin culoarele puterii o veşnicie! Discursul bombastic despre viitorul nostru european este trucul prin care el seduce o bună parte dintre alegători.

În realitate, ceea ce-l interesează cu adevărat este propria lui relaţie cu Europa, o relaţie care se reduce la foloasele materiale: odihna pe Coasta de Azur sau în Karlovy Vary, călătoriile cu paşaport diplomatic şi participarea la tot felul de reuniuni în oraşe frumoase, cumpărarea unui automobil luxos european, trimiterea progeniturii la studii în universităţile europene etc. Conducătorul eurointegrator ipocrit s-a integrat demult şi să ne imaginăm că el jinduieşte o viaţă asemănătoare pentru moldovenii simpli e o naivitate. El şi-a soluţionat problemele şi se simte bine. De ce ar trebui să se chinuiască şi pentru integrarea ţării?

Şi-apoi mai există o mare problemă. Integrarea adevărată în structurile europene ar însemna instaurarea unor valori şi reguli care nu se potrivesc cu obişnuinţele noastre. Acolo, în Europa, unii politicieni corupţi ajung în închisori, acolo evaziunea fiscală şi folosirea ineficientă a banilor publici sînt pedepsite. Acolo e mai greu să faci mişmaşuri, să plagiezi, să fii promovat de cumetri. Acolo demagogia crasă iese imediat la iveală, iar mass-media e o forţă care te poate scoate din funcţie, dacă faci o gafă impardonabilă. Păi, are nevoie conducătorul eurointegrator ipocrit de nişte şefuleţi de la Bruxelles care să-i schimbe modul de viaţă şi să-i pună beţe-n roate? Să fim serioşi!

Conducătorul eurointegrator ipocrit e într-o situaţie foarte delicată. El trebuie să cocheteze cu Europa, să simuleze dorinţa arzătoare de a integra Moldova în UE, iar pe de altă parte, nu vrea să renunţe la obişnuinţele vechi şi trebuie să tărăgăneze clipa integrării.

Nu-i vorbă, el ar putea şi să accepte sincer intrarea ţării în familia europeană. Dar numai atunci cînd îi vor rămîne zile numărate şi cînd copiii şi nepoţii lui vor fi deja stabiliţi pe alte meridiane.
XS
SM
MD
LG